sursa foto:  Twitter

Uite Lido, nu e Lido: o scamatorie marca Alexander Adamescu

Conform Guiness Book, cea mai mare dispariție din istorie a fost creată de iluzionistul David Copperfield, pe 8 aprilie 1983, când a făcut să dispară, iar apoi să reapară Statuia Libertății din New York.

Asta doar pentru că încă n-au aflat de scamatoriile financiare prin care Hotelul Lido din București ba apare, ba dispare din conturi – nu chiar clădirea, ci milioanele de euro valoare contabilă! Iar cel care a orchestrat toate acestea este Alexander Adamescu, ce dovedește calități de mare scamator, nu doar de dramaturg fără operă.

Căci, așa cum nici Copperfield nu a demolat Statuia Libertății, ci doar s-a jucat cu mințile telespectatorilor din întreaga lume, la fel și Adamescu nu a contribuit cu nimic la fabulosul complex Hotelieră din centrul Bucureștiului, ci doar se joacă cu provizioane și cesiuni, pe seama miilor de mici și mari acționari ai societății pe care o prezidează: Compania Hotelieră Intercontinental România SA (indice bursier RCHI).

Acest prim episod din serialul dedicat omului de afaceri german care operează în România vă prezintă povestea, plină de răsturnări de situație și controverse, a unuia dintre simbolurile turistice ale Bucureștiului, răspunzând la o întrebare concisă: „Cum poți face să dispară 10 milioane de euro, când toți ochii sunt pe tine?” Trebuie să recunoașteți nu oricine este capabil de așa ceva!

_____________________________________

Pentru cei grăbiți, vom rezuma aici operațiunea:

Ajuns în 2009 Președinte al Consiliului de Administrație din Compania Hotelieră Intercontinental România (CHIR), Alexander Adamescu a primit și un cartof fierbinte, reprezentat de SC Hotel Lido București SRL, la care CHIR era asociat unic. Acesta reprezenta ceea ce cunoscătorii numesc un „empty shell”, o firmă ca o cochilie golită de conținut care, însă, se putea umple cu mai bine de 10 milioane EURO cash. Bani ce fuseseră deja declarați pierduți în anul 2007, prin constituirea unui provizion.

La începutul anului 2014, cochilia a dat semne că se trezește la viață și se poate umple cu bani. Și atunci, ne putem închipui că marele scamator a sesizat oportunitatea unui număr senzațional: să facă să dispară definitiv ceea ce încă nu reapăruse, fără să observe cei de la ANAF sau ASF.

Cum a procedat? Simplu, în câțiva pași:

1. și-a adus aminte că nu notificase la ONRC scăderea încă din 8 martie 2007 a capitalului social al companiei Hotel Lido București SRL, de la 33.264.800 RON la 200 RON,

2. fiind vorba de numai 200 RON, Consiliul de Administrație a putut decide vânzarea (cesionarea) cochiliei încă goale spre Savile Estate Investments BV, un offshore olandez condus, culmea, de același Herm Holding BV ce administrează și The Nova Group Investments BV, trustul ce cuprinde majoritatea firmelor familiei Adamescu, fără a fi nevoie de avizul Adunării Generale a Acționarilor CHIR SA,

3. apoi, când Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca Statul român, prin AVAS, să despăgubească compania Hotel Lido București SRL cu o sumă actualizată de ordinul a 10 milioane EURO, cochilia ajunsese deja pe mâini „străine”, adică tot ale lui, dar fără să mai să dea socoteală acționarilor CHIR, păgubiți de această sumă pe care o compensează de 10 ani din profitul realizat de Intercontinental, în această perioadă primind doar o mică parte din dividendele meritate,

4. iar pentru a-i convinge pe acționari că nu ar fi avut nicio șansă să încaseze banii de la Statul român, le prezintă dovezi extrase dintr-un dosar de executare deschis de avocata care i-a reprezentat și care ar fi trebuit să primească 1 milion de EURO comision, nu obținute de CHIR!

De genul: Uite, iepurele a fugit, jobenul este gol, tu nu știi că s-a întors iepurele, deci nu vrei jobenul, așa că îl iau eu, cu iepurele cu tot!

Important era ca ceilalți acționari să nu afle de dedesubturile de afacerii și, mai ales, de faptul că în prezent Alexander Adamescu conduce atât Intercontinentalul, cât și firma olandeză.

Numai că, ce să vezi, ca și în cazul altor scamatori, schemele sale au fost descoperite și acționarii care dețin circa 27% din acțiunile de la Intercontinental l-au dat în judecată, cerând anularea contractului de cesiune pentru cauză ilicită.

Orice scamator știe că dacă ți s-au văzut firele sau buzunarele secrete, este mai bine să o dai pe glumă și să spui că n-ai vrut decât să te joci cu atenția celuilalt. La fel a încercat și „scamatorul” Alexander: la 4 zile după primul termen din procesul intentat de acționarii minoritari, Savile Estate Investments BV a decis rezilierea contractului din 2015.

Dar, ghinion! Noul Cod de Procedură Civilă pune limite foarte clare unor asemenea operațiuni, impunând prevederi care, în realitate, lipsesc cu desăvârșire din contract. Fiindcă nu a ținut cont de aceste detalii, Alexander riscă să se trezească cu jobenul plin de găinaț pe cap și cu iepurele nedorind în niciun fel să dispară din mâinile lui! Iar scamatoria nereușită are și aspecte cu iz penal, pe care îi va fi foarte greu să le justifice.

Când ai 8-12 ani și te joci de-a scamatorul este suficient să plângi și părinții vin să te scape. După 8- 12 ani de gestionat afaceri în România, Alexander Adamescu se poate plânge oricui și oricât: este major și pe deplin responsabil pentru actele pe cale le semnează (cel mai adesea prin fax). Iar „tăticii” și „mămicile” care l-au protejat anii trecuți sunt prea ocupați să-și salveze pielea pentru ca să le mai pese de smiorcăiala lui.

Tot ce am relatat aici pe scurt se bazează pe documentele ce sunt prezentate în continuare. Ne vom limita la prezentarea datelor, lăsând în sarcina avocaților, inspectorilor ANAF și procurorilor să le interpreteze și să le valorifice cum consideră de cuviință.

O ultimă informație tehnică — orice iluzionist are nevoie de câteva elemente:

  • un obiect prețios sau emoționant, care să atragă atenția,
  • o pânză neagră sau un paravan care să ascundă momentul mișcării iscusite,
  • o ascunzătoare în care să pună sau din care să scoată ceea ce dispare sau apare,
  • o asistentă care să facă ceva care să distragă atenția publicului în momente cheie.

Citind în continuare, veți descoperi, rând pe rând, toate aceste elemente cu care Alexander Adamescu și-a realizat scamatoria „Uite Lido, nu e Lido – ți-am luat banii de la Lido”!

Un hotel cu piscină ce face valuri

Din 28 iunie 1930, Hotelul Lido și faimoasa sa piscină cu valuri (prima din Europa!) și proiectoare subacvatice au atras și fascinat lumea bună a Bucureștiului.

Căci aduceau pe malurile Dâmboviței un stil de viață specific „anilor nebuni”: frumuseți de genul Miss Austria, Miss Serbia, Miss Turcia, Miss București plătite pentru a se scălda în valuri și a scălda privirile celor ce făceau plajă îmbrăcați în costume de baie Jentzen (extrem de mulate și conturând minunat corpul, similare celor din Lycra din prezent), muzică de jazz cântată live, dansatoare înfocate ce se dezlănțuiau pe scenă, iar seara proiecții cinematografice pe ecranul rulant.

Și, nu în ultimul rând, ocazia de se întâlni cu Marele Voievod de Alba Iulia, viitorul Rege Mihai, cu toate celebritățile vremii, precum și cu cei mai importanți vizitatori străini ai orașului.

Această perlă a Bucureștiului, proiectată de arhitectul francez Ernest Doneaud, a fost construită de Societatea în Nume Colectiv (SNC) Lido, care a comasat două terenuri pentru a putea găzdui întregul complex:

• hotelul a fost ridicat pe terenul concesionat pe o perioadă de 15 ani de Primăria București prin contractul nr. 5.091/1930, prin care SNC Lido s-a obligat să ridice în locul vechilor construcții o clădire formată din subsol, parter și patru etaje (în au fost șase etaje, în buna tradiție dâmbovițeană), pe o suprafață de 900 mp,

• ștrandul și Casa Lido, ce permite accesul dinspre strada CA Rosetti și găzduiește restaurantul și terasa, au fost construite pe terenul pus la dispoziție de doctorul Constantin Angelescu, achiziționat de acesta prin trei tranzacții din perioada 1904-1913.

Contractul de concesionare încheiat cu Primăria prevedea că, după trecerea celor 15 ani, hotelul urma să intre în patrimoniul Uzinelor Comunale București, lucru dovedit de o serie întreagă de contracte cu furnizorii de utilități din perioada 1938-1944. Dar nu menționează nimic în legătură cu ștrandul și cu Casa Lido, construite pe terenul doctorului Angelescu.

Probabil că de la atâta șampanie revărsată în valuri și atâta frumusețe concentrată pe fiecare metru pătrat, autoritățile vremii au început să vadă dublu, căci atestă doi proprietari ai Companiei Lido! În procesul de revendicare început în 1993, a fost prezentată o altă serie de acte, și anume două Procese-verbale de carte funciară, ambele cu data de 2 iulie 1940:

nr. 7261, care atestă dreptul de proprietate al doctorului Constantin Angelescu asupra Hotelului Lido, a Bazinului Lido precum și a terenului aferent acestora, în suprafață de 3.674 mp,

nr. 7282 ce îi atestă dreptul de proprietate și asupra Casei Lido, precum și a terenului aferent acesteia, în suprafață de 1.773 mp.

Gurile rele spun că, deloc întâmplător, aceste procese-verbale datează din 1940, căci din 1938 până în toamna lui 1940 doctorul Angelescu a făcut parte din Consiliul regal al lui Carol al II-lea. Și din această poziție a contribuit la instaurarea dictaturii regale, fiind unul dintre membrii marcanți ai Frontului Renașterii Naționale, transformat din 22 iunie 1940 în Partidul Naţiunii, partidul-stat totalitar și ultra-autoritar aflat sub controlul direct al lui Carol al II-lea. Deci, nu i-ar fi fost greu să obțină de la notar o „extindere” a drepturilor sale de proprietate, de la terenuri la construcțiile aflate pe acestea (nimic nu-i nou sub Soarele dâmbovițean!).

Tăvălugul naționalizărilor neclare

Pe 19 aprilie 1949, Decretul nr. 92 al Consiliului de Stat prevede că:

„Se naţionalizează imobilele prevăzute în listele anexe (…) care fac parte integrantă din prezentul decret şi la a căror alcătuire s-a ţinut seama de următoarele criterii:

1. Imobilele clădite care aparţin foştilor industriaşi, foştilor moşieri, foştilor bancheri, foştilor mari comercianţi şi celorlalte elemente ale marii burghezii.

2. Imobilele clădite care sunt deţinute de exploatatorii de locuinţe.

3. Hotelurile cu întreg inventarul lor.”

În felul acesta se presupune (dar nu se știe cu siguranță) că a fost naționalizat și Compania Lido, căci numele lui Angelescu Constantin apare la poziția 370 cu „6 apartamente – București, str. Gen. Magheru 3-57”, iar profilul social social corespunde pe deplin descrierii din decret. Numai că adresa corectă era General Magheru nr. 5-7 și putem presupune că este vorba despre o greșeală de tipar (lista având peste 300 de pagini). Dar 6 apartamente în locul a 120 de camere, câte are hotelul? Doar dacă am considera fiecare etaj ca fiind un apartament, ne apropiem de realitate.

Oricum, dictatura proletară nu se prea încurca cu astfel de amănunte minore. Totul trecea „în proprietatea Statului ca bunuri ale întregului popor, fără nici o despăgubire şi libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel” (art. 3). Totul însemnând „atât terenul cu construcţiunile, cât şi instalaţiile aferente, cu întreg utilajul existent pentru întreţinerea imobilului” (art. 4) Deci și piscinele, motoarele de făcut valuri, proiectoarele subacvatice sau ecranul derulant de la Lido.

Aflat inițial în administrarea Societăţii comerciale de stat pentru exploatarea hotelurilor şi restaurantelor, în anii ’50 ajunge în curtea O.N.T. „Carpaţi”, care l-a reamenajat şi reintrodus în circuitul turistic pe 3 septembrie 1957.

Hotelul a păstrat vechea denumire a bazinului cu valuri, fapt ce a stârnit nemulţumirea dr. Petru Groza, preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, care semnalează „grozăvia” într-o notă adresată Comitetului Central al PMR:

„N-am înţeles de ce O.N.T.-ul „Carpaţi” a numit noul său hotel, după numele unui bazin de înot ce avea în trecut un renume destul de dubios – Lido. Acest loc era pe vremuri cunoscut ca un loc unde oamenii de afaceri luau dejunul pe terasă, privind diverse frumuseţi cum se scaldă.

Atunci când multe denumiri, unele legate chiar de istoria neamului au fost uitate sau părăsite, de ce s-a menţinut şi i s-a mai dat şi amploare, botezând un nou mare hotel cu numele unui bazin de înot, cu renume dubios?

Lido mai aminteşte de plaja de lângă Veneţia, frecventată de Maharajahi, magnaţi ai industriilor şi stele de cinema. Firma O.N.T.-ului este „Carpaţi”.

Nu ar fi fost logic să numească hotelul Carpaţi?” Obiecția sa a condus la refacerea firmei de neon, astfel încât să scrie mare ONT Carpați, dar numele hotelului nu a fost schimbat, pretextându-se că nu existau fonduri pentru a schimba și toată vesela și obiectele de lenjerie inscripționate „Lido”.

Până în 1990, Compania Lido s-a aflat în administrarea Întreprinderii de Turism Hoteluri și Restaurante București, fiind unul dintre hotelurile preferate de turiștii străini. Piscina a continuat să fie funcțională, chiar dacă atmosfera era mult mai sobră și luxul a pălit. Iar Casa Lido era unul dintre restaurantele protipendadei acelor vremuri.

 

Valuri-valuri de privatizări cu cântec

Pe 31 iulie 1990 apare Legea nr. 15/1990, care prevede că: „Unităţile economice de stat (…) se organizează şi funcţionează (…) sub formă de regii autonome sau societăţi comerciale”. În baza Ordinului MCT nr. 154/1991, Compania Lido devine Lido SA, societate cu capital integral de stat. Ulterior, Legea 58/1991 a stabilit condițiile privatizării societăților comerciale și a creat Agenția Națională pentru Privatizare (ANP), în custodia căreia a intrat și Lido SA.

Pe data de 8 martie 1993, Lido SA împreună cu alte 5 societăţi cu capital privat formează SC Star Lido SA, iar Lido SA aduce ca aport la capitalul noii societăţi uzufructul Companiei Hotelieră Lido. Ulterior, pe 22 februarie 1994, capitalul social al Star Lido SA s-a majorat prin aportul în natură al imobilelor ce formează Compania Lido. Ambele decizii au fost luate de funcționarii ANP.

Vocația dedublării revine, căci la data majorării capitalului social, ANP nu mai avea drept de decizie asupra Lido SA, acesta fiind transferat pe 19 noiembrie 1993 către Fondul proprietății Private (30%) și Fondul Proprietății de Stat (70%). Deci, teoretic cel puțin, există două entități cu drepturi de proprietate asupra Lido SA: cele două fonduri (FPP și FPS), precum și Star Lido SA.

De aici până la Sentința civilă nr. 11266 din 19 noiembrie 1996 prin care Judecătoria Sectorului 1 a constatat „inexistența dreptului de proprietate a Statului” asupra imobilelor din Compania Lido, nu mai era decât un pas. Apelul făcut de Ministerul Finanțelor și Consiliul Local București a fost abandonat în 1999, astfel că sentința a rămas definitivă, iar imobilele au rămas în proprietatea Companiei Hoteliere Intercontinental România (CHIR) SA, urmașa Star Lido SA.

Din motive ce vor deveni clare imediat, în noiembrie 2005 se înfiinţează SC Hotel Lido București SRL, ce are drept capital social în natură Compania Hotelieră Lido și având ca acționar unic Compania Hotelieră Intercontinental România SA.

Pentru a face lucrurile încă mai complicate, în 1993 au apărut primele revendicări de retrocedare din partea urmașilor doctorului Angelescu, ce au condus la un lung șir de procese, ce s-a finalizat prin Decizia nr. 2178/2007 din 8 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce obliga SC Hotel Lido București SRL să retrocedeze Compania Hotelieră Lido și terenurile aferente către moștenitori.

Punerea în executare a acestei hotărâri a fost întâziată pe toate căile, astfel că de-abia în mai 2010 Hotelul Lido a fost pus la dispoziția proprietarilor stabiliți de instanță. Există extrem de multe neclarități și contradicții legate de toată această perioadă, care au fost reflectate pe larg de presa vremii.

Am prezentat un minim de detalii, pentru a asigura înțelegerea corectă a faptului că, după ce a fost fără proprietar, cu mai mulți proprietari simultan, ori cu un singur proprietar contestat pe toate căile, Compania Lido reprezenta victima ideală pentru schema de iluzionism financiar realizată de „scamatorul” Adamescu.

Demersuri legale de protejare a intereselor acționarilor

Vreme de mai bine de un deceniu, CHIR SA, administrat de oamenii fraților Păunescu, a luat toate măsurile posibile pentru a evita pierderea Companiei Lido și păgubirea acționarilor (peste 1600 de persoane) prin scăderea capitalului social și pierderea unei importante surse de venit/dividende.

Una dintre ele a fost reprezentată de separarea părții de capital social al CHIR SA devenită incertă, prin crearea în 2005 a SC Hotel Lido București SRL, despre care am menționat anterior. Potrivit Protocolului de predare-primire din 15.11.2005, se stabilea că noua firmă prelua numai obligaţiile ce-i revin din contractele încheiate direct de către CHIR SA, în încercarea de a bloca o eventuală retrocedare.

În aceeași direcție, în ședința Adunării Generale a Acționarilor de la CHIR SA din 2006 s-a decis constituirea unui provizion în cuantum de 33.264.800 RON, corespunzând valorii aportului în natură reprezentat de Compexul Lido, care să pregătească eventuala scădere a capitalului social în cazul unei sentințe nefavorabile. Provizionul a fost efectiv creat pe 8 martie 2007, prin înscrierea în contul 296 a sumei respective.

Tot după informarea AGA, s-a decis plata unei cauțiuni de 1.000.000 RON, necesare pentru a putea cere suspendarea executării silite declanșate de către moștenitorii doctorului Angelescu. Banii au fost achitați de către C.H. Intercontinental România SA, iar datoria a fost înscrisă în contul Hotel Lido România SRL.

Imediat după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu acordul AGA a fost angajată avocata Mariana Enache pentru a iniția un proces vizând recuperarea prejudiciului cauzat CHIR SA prin obligarea să retrocedeze un activ ce făcuse parte din capitalul său social încă de la constituire. Comisionul de succes a fost stabilit la 10%, tocmai pentru a asigura cele mai bune șanse de succes.

Pe data de 30.10.2009 a fost înregistrat dosarul nr. 43001/3/2009, ce a fost soluționat pe fond prin Sentința 1609/2011 din 03.10.2011 a Tribunalului București, iar apoi a continuat la Curtea de Apel București care, prin Hotărârea 70/2014 din 4.03.2014, a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS, urmașa ANP) la despăgubiri în valoare de 44.251.766,97 RON, conform expertizei depuse la dosar. Ulterior, AVAS a atacat această hotărâre la Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia 3162/2014 din 14 noiembrie 2014, a menținut hotărârea dată de Curtea de Apel, dar a redus suma despăgubirii la 31.714.876,35 RON, actualizată cu indicele de inflație pentru perioada 8 martie 2007 – data plății efective. În realitate este vorba despre aceeași sumă, dar calculată altfel și protejată față de deprecierea prin inflație.

De menționat că toate deciziile menționate în acest capitol, luate înainte de aprilie 2009, reflectă modul în care s-a derulat activitatea în cadrul CHIR SA în perioada cât familia Păunescu deținea o mare parte dintre acțiuni și influența semnificativ administrarea societății. Numai că…

Intră în scenă scamatorul Alexander Adamescu!

În anul 2009, familia Păunescu a fost înlocuită treptat de familia Adamescu la controlul Companiei Hotelieră Intercontinental România SA, prin achiziționarea de către The Nova Group Investments SA, Astra Asigurări SA și Mountbay Limited Inc. – Cipru (toate controlate de Dan Adamescu) a aproximativ 64,9% dintre acțiunile companiei.

Foarte rapid, Thomas Moser, cel care administrase compania în perioada demersurilor prezentate anterior, a fost înlocuit de Alexander Bogdan Adamescu în funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al CHIR SA, tatăl său, Dan Grigore Adamescu fiind inițial membru al Consiliului de Administrație. Ulterior, a existat o rotație a funcției de Președinte al CA între tată și fiu.

Despre modul în care au condus cel mai renumit hotel de cinci stele din București vom reveni întrun alt episod, aici concentrându-ne pe gestionarea situației moștenite de la anteriorii acționari majoritari:

retrocedarea efectivă s-a făcut în 2008 pentru Casa Lido și mai 2010 pentru Hotelul și piscina Lido, ce nu mai funcționau de la sfârșitul anului 2008,

• la CHIR SA exista un provizion, constituit pe data de 8.03.2007, pentru acoperirea valorii capitalului social aportat în natură în cadrul SC Hotel Lido București SRL, ce nu fusese încă închis,

• exista o datorie de 1.000.000 RON a SC Hotel Lido București SRL, provenind din plata de către acționarul unic, CHIR SA, a cauțiunii pentru suspendarea executării silite a Companiei Lido,

avocata Mariana Enache începuse acțiunea în garanție împotriva AVAS, pentru obținerea unei despăgubiri de valoare cel puțin egală cu a provizionului.

Pentru a explica încă mai bine: imobilele erau pierdute, valoarea lor contabilă fusese deja consemnată la capitolul pierderi încă din 2007 și exista speranța că într-un viitor rezonabil banii vor fi recuperați (atât cauțiunea, cât și despăgubirea de la AVAS).

Pe data de 4 martie 2014, sosește Decizia Curții de Apel București, ce confirmă speranța: da, o sumă echivalentă cu circa 10 milioane EURO urmează a fi primită de la AVAS, sumă care odată intrată în conturile Hotelului Intercontinental, putea fi folosită:

• pentru finanțarea lucrărilor de renovare și reamenajare a hotelului, în locul împrumutului contractat de la Unicredit Bank, sau

• putea fi distribuită ca dividende acționarilor (nu doar celor cu dețineri semnificative, ci și miilor de acționari ce achiziționaseră acțiuni RCHI de pe piața bursieră – BVB).

Altfel spus: un activ valoros ce a dispărut din evidențele companiei apare la loc, sub forma valorii sale contabile! O situație ce impunea intervenția unui scamator, căci banii lichizi sunt cel mai prețios activ din lume!

Cum dispare definitiv ceea ce dispăruse, dar putea să reapară

Pe data de 12.09.2014, Consiliul de Administrație, prezidat de același Alexander Adamescu, decide, în mod paradoxal anunțarea tardivă la ONRC a reducerii capitalului social al SC Hotel Lido București SRL de la 33.264.900 RON la 200 RON, prin scăderea aportului în natură pierdut de drept încă din 2007 și depunerea a 100 RON, pentru a completa capitalul social la minimul de 200 RON prevăzut de Legea 31/1990.

Apoi, pe data de 15.10.2014 aprobă cesionarea către Savile Estate Investments BV, din Olanda, a părților sociale deținute de CHIR SA la SC Hotel Lido București SRL, contra sumei de 200 RON, plătibili în termen de un an.

Contractul este semnat pe 15.01.2015, între Alexander Adamescu, reprezentant al CHIR SA și Peter Wiesing, reprezentant al Savile Estate Investments BV.

Vă veți întreba: Și care este Scamatoria?

Prestidigitatorii au nevoie de o ascunzătoare, unde să țină ceea ce vor să pară că apare sau dispare.

În cazul „Scamatorului” Alexander, această ascunzătoare se numește Savile Estate Investments BV, companie administrată de Herm Holding BV, ce administrează și The Nova Investment Group BV, compania care controlează majoritatea firmelor deținute de familia Adamescu.

Începând cu 23 aprilie 2017, Alexander Adamescu este chiar director al Savile Estate Investments BV, cu drept de semnătură unică, înlocuind în această funcție pe Peter Wiesing, împuternicitul Herm Holding BV – dovada directă a implicării sale în „scamatorie”.

Și începând cu 25 aprilie 2017 este, de asemenea, director cu drept de semnătură unică al The Nova Group Investments BV, compania care controlează majoritatea afacerilor familiei Adamescu.

Iar Herm Holding, reprezentată de Peter Wiesing, a condus Savile Estate Investments BV în perioada 2 aprilie 2014 – 23 aprilie 2017, în prezent nemaifiind reprezentant oficial al acestei companii. Surse din anturajul lui Alexander Adamescu ne-au sugerat că despărțirea nu este străină de această scamatorie financiară pe care o relatăm aici.

Din această postură, o putem spune pe șleau: Alexander Adamescu a vândut pe 200 RON propriei familii creanțe asupra Statului român în valoare de 10 milioane EURO, „subtilizate” de la ceilalți acționari ai Hotelului Intercontinental!

Și asta fără să plătească vreun impozit Statului român sau să lase urme în contabilitate!

Se trezesc acționarii păcăliți

Numai că pe lângă iuțeală de mână și ascunzătoare potrivită, orice scamator mai are nevoie de limbă ascuțită și o poveste bună, care să distragă atenția privitorilor de la cum apar și dispar obiectele. Dar ne reamintim din preambul (vezi aici ce ascunde in pantaloni fugarul adamescu)„Scamatorul” Alexander este absolventul Royal Central School of Speech and Drama, deci avem așteptări mari de la el, nu-i așa?

După ce a fost amendat în mod repetat de către ASF întrucât a încercat să blocheze atât realizarea unui audit independent, de către o firmă de prestigiu, precum Deloitte, iar apoi convocarea unei Adunări Extrordinare a Acționarilor CHIR (deciziile nr. 742 din 24.03.2016 și 1512 din 28.07.2016), Alexander Adamescu este forțat să accepte convocarea unei Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor pe 6 octombrie 2016.

În ordinea de zi este inclusă ratificarea contractului de cesiune cu Savile Estate Investments BV – Olanda, nota justificativă depusă ulterior și la instanță în dosarul nr. 23042/3/2016 fiind un exemplu de cinism și manipulare (specifice unui scamator, nu-i așa?).

Încercând să demonstreze caracterul licit și moral al tranzacției (şi folosind, evident, tehnici de manipulare specifice iluzioniştilor), Consiliul de Administrație al CHIR SA, prezidat de Alexander Adamescu pretinde că:

1. În ultimii ani, SC Hotel Lido București SRL a fost pe pierdere, fără să menționeze faptul că încă din anul 2009 i s-a schimbat obiectul de activitate și nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru a o aduce pe profit, iar suma de 1.000.000 RON reprezintă cauțiunea care a fost plătită pentru a suspenda executarea silită a Hotelului și Piscinei Lido, cauțiune pentru recuperarea căreia CA al CHIR sau administratorul n-au întreprins niciun fel de demersuri.

2. Datoria a crescut prin demararea procedurii de executare silită de către avocata Enache Mariana, care a reprezentat cu succes SC Hotel Lido București SRL în toate fazele procesuale, obținând decizia finală de constituire a creanței asupra AAAS pentru suma de circa 10 milioane EUR (un Scamator nu are niciun fel de compasiune pentru eforturile și suferința asistentei, nu-i așa?).

3. Creanța s-ar fi dovedit incertă, fără ca CHIR SA sau SC Hotel Lido București SRL să fi făcut vreun demers pentru a obține recuperarea ei, ci pentru că biroul executorului judecătoresc angajat de avocată a primit răspuns că nu i se poate plăti suma respectivă! Deja suntem în zona de noapte a minții, căci în esență răspunsul AAAS se referă la lipsa sa de obligație de a plăti un terț, această soluție având o mulțime de limitări în baza Codului de Procedură Civilă. Un Consiliu de Administrație interesat cu adevărat de recuperarea creanței de la Stat în conturile propriei companii ar fi putut recurge la notificarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru stabilirea unor modalități de compensare a sumelor respective cu plățile pe care CHIR SA le-a achitat Statului din 2015 până în prezent. La o cifră de afaceri de peste 50 milioane RON/an și salarii plătite de circa 10 milioane RON/an, se poate estima că din TVA, impozit pe profit, CAS și CASS s-ar fi putut obține compensarea a 10-12 milioane RON/an.

4. Participația la SC Hotel Lido București SRL s-ar fi depreciat în 2014 (anul obținerii deciziei ÎCCJ de restituire a 10 milioane EUR), fiindcă Adunarea Generală a Asociaților din 11.05.2015 a aprobat scăderea participației de la peste 32 milioane RON la 200 RON, pe seama provizionului constituit în 2007. În realitate, exact în 2014 a apărut baza legală pentru recuperarea prejudiciului cauzat de decizia de retrocedare a Complexului Hotelier Lido, eveniment pentru care fusese constituit provizionul din 2007. Pentru a înțelege diferența de atitudine și de respect față de acționarii CHIR SA, este relevantă compararea mențiunii din Raportul pe 2014 cu cea din 2010 pe aceeași temă, postat anterior.


În concluzie:

în perioada scursă după decizia ÎCCJ ce consfințea existența unei creanțe certe, lichide și exigibile asupra AAAS pentru suma de circa 10 milioane EUR Consiliul de Administrație al CHIR SA nu a întreprins nicio măsură efectivă pentru recuperarea acestei creanțe,

• a redus nejustificat capitalul social al SC Hotel Lido București SRL, cu toate că avea creanța respectivă asupra Statului român,

• a vândut cu 200 RON o creanță de 10 milioane EURO către o companie controlată de Alexander Adamescu,

• nu și-a onorat angajamentul față de avocata care i-a reprezentat cu succes (aviz furnizorilor de asistență juridică către „scamatori”!), nici în privința achitării serviciilor juridice (în valoare de 5.000 EUR), nici în privința comisionului de succes, în cuantum de 1 milion de EURO,

• au disprețuit eforturile și sacrificiile depuse vreme de 10 ani de către acționarii companiei, care au acoperit pierderile provenind din retrocedarea Complexului Hotelier Lido din profit și prin renunțare la o parte din dividende.

Și te-am prins cu cesiunea în mână!

Pe 15.16.2016, One United Properties SRL, Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra SA, prin lichidator KPMG Restructuring SPRL și Voloșeniuc Cătălin, acționari minoritari ai Companiei Hotelierăe Intercontinental România SA, deținând în total 27,4765% din capitalul social al societății, s-au adresat Tribunalului București, Secția VI Civilă, cu solicitarea de a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.01.2015 între CHIR și Savile Estate Investments BV, considerându-l ca având scop și cauză ilicite.

Prima înfățișare în dosarul 23042/3/2016 a fost programată pe data de 31.03.2017, termen la care cauza a fost amânată, fiind motivată de lipsa de procedură cu străinătatea.

În mod neașteptat, pe data de 3.04.2017, Savile Estate Investors BV Olanda (controlată, așa cum am arătat mai sus, de același Alexander Adamescu) denunță unilateral contractul de vânzarecumpărare, redând CHIR SA întregul control și posesia asupra SC Hotel Lido București SRL (acea companie cu pierderi, deținând o creanță inutilizabilă, vă amintiți?). Sursele din anturajul lui Alexander Adamescu ne-au informat că dinspre avocați au venit semnale de alarmă cu privire la elementele cu iz penal cu privire la această tranzacție, ce au condus la decizia rezilierii ei.

Numai că, atât din cuprinsul contractului denunțat, cât și din prevederile Noului Cod Civil referitoare la condițiile rezoluțiunii (rezilierii) unui contract, acest gest tardiv este lovit de nulitate și seamănă mai mult cu o recunoaștere a caracterului ilicit al tranzacției! Căci:

• legea aplicabilă este cea română (art. 8 din contract)

• prin îndeplinirea obligațiilor părților, contractul încetează (și deci nu mai poate fi reziliat — art. 9.2),

• modificarea contractului nu este valabilă și nu produce efecte dacă nu este agreată mutual de ambele Părți în scris, sub forma unui Act Adițional (or acest demers este unul unilateral — art. 9.3)

• lipsește pactul comisoriu, reglementat de art. 1553 din Noul Cod civil, în lipsa căruia nu se poate activa rezoluția de plin drept (automată) a unui contract,

• nu poate fi activată punerea în întârziere, imperativ prevăzută de alin. 2 al art. 1553 NCC, deoarece prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 1315 din 12.03.2015 a contractului și modificarea actului constitutiv al SC Hotel Lido București SRL în sensul trecerii deplinei proprietăți și puterii de decizie către Savile Estate Investors BV, CHIR și-a îndeplinit pe deplin angajamentele contractuale.

Astfel că înscrierea în Registrul Comerțului a acestei mențiuni de schimbare unilaterală a proprietarului, în lipsa bazei legale și a acceptării de către cealaltă parte a rezilierii contractului constituie un nou cartof fierbinte pentru care Alexander Adamescu și Peter Wiesing vor avea de dat explicații.

David Copperfield își termină magia asupra Statuii Libertății spunând: „Strămoșii noștri nu puteau, dar noi și copii noștri putem”. El se referea la exprimarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Alexander Adamescu probabil spune același lucru, dar referindu-se la posibilitatea de a sifona zeci de milioane de euro din conturile companiilor românești, așa cum vom prezenta în episoadele următoare. Căci dezvăluirea scamatoriilor sale de-abia a început!

Vezi si DREPT LA REPLICA ALEXANDER ADAMESCU

DREPT LA REPLICĂ 17.07.2017

Palatul Lido, după cum fusese denumit încă de la inaugurarea din anul 1930, continuă să fie și astăzi una din clădirile de referință ale Bucureștiului,singura construcție Art Deco de pe Bulevardul Take Ionescu,actualmente Gral Gh. Magheru.
                Denumirea de Palatul Lido a fost păstrată până la confiscarea samavolnică din 1950 de către comuniști,iar șapte ani mai târziu,după purgatoriul anonimatului ,frumoasă clădire a fost rebotezată de noii stăpâni „hotelul Lido”.Este o clădire nu numai frumoasă,cu un stil bine definit,dar și foarte rezistentă,o clădire care a supraviețuit neatinsa cutremurelor catastrofale din 1940 și 1977.
           In perioada cuprinsă între anii 1904-1950,Familia Angelescu,respectiv bunicii și tatăl meu împreună cu frații și surorile lui a fost UNICA PROPRIETARA  atât a terenului delimitat de străzile C.A.Rosetti( fosta Clemenței) – Bdul Magheru (fost Coltei și ulterior Take Ionescu) – Franklin și,parțial,Nicolae Golescu.Insist asupra mențiunii de UNIC PROPRIETAR deoarece în articolul dvs.se vorbește de existenta a……doi proprietari instaurați de euforia bahică a unor autorități care începuseră ,citat „să vadă dublu”.Nu știu cine v-a furnizat informațiile,oricum nu poate fi decât de o persoană ori mai multe care au avut acces la actele Angelescu ,întrucât unele sunt informații corecte,iar altele falsificate la modul grosolan.
        Cinstit,adică în spiritul legii și al deontologiei profesionale ar fi trebuit ca domnul autor al articolului să ne consulte și pe noi,proprietarii ,ceea ce, din motive necunoscute  nu s-a întâmplat.
          Pentru mai multa claritate,voi face o scurta prezentare a  actelor principale ale proprietății Angelescu din perimetrul mai sus amintit:
1.Actul de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secția Notariat la nr.8663/14 octombrie 1904 prin care bunicii mei, Doctorul Constantin Angelescu și Virginia Doctor Angelescu cumpără de la Societatea Dacia-Romana casele din București,str.Clementei nr.11bis,fosta proprietate a dnului Dimitrie Butculescu,cu „atenansele și tot locul înconjurător de curte și de grădină”;
2.Contractul de vânzare cumpărare nr.4430/1904 dintre Dna Virginia , Dnul Doctor Constantin Angelescu pe de o parte și Primăria București prin aceasta din urmă le vinde o suprafața de 951,85mp situata la fațada dinspre Bdul Colțea și în completarea proprietății deținute anterior de cumpărători;
3.Contractul de vânzare cumpărare 3886/1913 prin care vânzătorul N.N.Butculescu vinde cumpărătorului Doctor Constantin Angelescu terenul în suprafață de 1867,55mp în completarea proprietatii,cunoscut ca „partea dinspre Franklin”.
             În anul 1913,anul ultimei achiziții și modificări de hotar,suprafața totală a proprietății Angelescu era,așa cum apare clar din acte și din planuri,de cca 6400mp.
           Pretul proprietatii a fost asigurat de un împrumut la Creditul Funciar Urban pe 20 de ani.Bunicul nostru a platit toate ratele regulat, până în anul 1924,când a fost radiată ipoteca.A facut-o cu mari sacrificii,ținând seama că i-a fost dat să treacă prin Marele Război in care a fost din prima clipa foarte activ,refugiul la Iași,organizarea,pe banii noștri,a primei misiuni diplomatice a Regatului României în Statele Unite,finanțarea Comitetului National Roman de la Paris al cărui vicepreședinte a fost ,etc.
           Nici vorbă,domnule  Șerban Ionescu,să existe la București acum o sută de ani vreun Bancoop sau Bancorex care sa ofere pe ochi frumoși credite neperformante de sute de milioane de dolari în schimbul ipotecării și gajării proprietăților……altora!!    Oamenii care au clădit de la temelie Romania Mare erau plămădiți dintr-un alt aluat,idealul lor se numea demnitate națională și nu jefuirea Țării,batjocorirea și falsificarea adevărului istoric.Va mai precizez că în dosarele de instanta ale retrocedării se afla și un pachet de peste 115 chitanțe de plata ratelor la Creditul Funciar Urban,pe care nu se poate ca informatorul,sau mai degrabă informatoarea dvs. să nu-l fi văzut. Fiecare hârtiuță în parte din acest pachet reprezintă dovada clară a cinstei și corectitudinii Bunicului meu,Doctorul Angelescu. In mod deplorabil  însă,avocații Fraților Păunescu n-au înțeles,ori s-au prefăcut că nu inteleg ,în plin scandal Bancorex,că datoriile la bănci trebuie și plătite de cel care a luat banii și nu pasate,prin datoria publică,în contul mult prea răbdătorului popor român!
Fiind proprietar,împreună cu cei doi fii și cele trei fiice,al unui teren de peste 6400mp, Doctorul Angelescu a fost cel care a ales constructorul pentru viitoarele proiecte și nu invers,adică societatea de construcții ar fi apărut din Neant și ar fi „comasat doua terenuri pentru a găzdui întregul complex” așa cum in mod greșit afirmați dvs.Dupa care, tot în mod eronat susțineți,citez:
„-hotelul a fost ridicat pe terenul concesionat pe o perioada de 15 ani de Primăria București prin contractul nr.5091/1930,prin care SNC Lido s-a obligat să ridice în locul vechilor construcții o clădire formata din subsol,parter și patru etaje ( în au fost șase etaje,în bună tradiție dâmbovițeană)pe o suprafața de 900mp.”
            Nimic mai fals.Contractul cu nr.5091/1930 de care faceți vorbire are,ca părți contractante,pe Doctorul Angelescu și copiii lui și,pe de altă parte în calitate de CHIRIAȘA, Societatea in Nume Colectiv „Lido”reprezentată de dnii Sanielevici și Jean Pauker.Intr-o exprimare mai   aproape de vocabularul  contractelor de astazi,
             Locatorul este Familia Angelescu
                                 iar
             Locatarul este Societatea in Nume Colectiv „Lido”
Proprietarul ,Familia Angelescu punea prin acest contract la dispoziția chiriașilor două suprafețe de teren pe care aceștia, chiriașii urmau să construiască un imobil de patru etaje,”în condițiuni de perfectă soliditate în beton armat,cu despărțiturile dintre etaje toate din beton și confudatiuni care sa permită mai târziu ridicarea a încă două etaje peste cele patru ce societatea „Lido”de obliga a construi…..”
După cum vedeți,dle Șerban Ionescu,contractul nostru prevede in final construirea a șase etaje,așa că ironia dvs. cu „buna tradiție dâmbovițeană ” este absolut inutilă.Totusi,in situația în care dvs.detineti un pretins contract de concesiune al  vreunui  teren al Primăriei către SNC Lido ,teren pe care s-ar fi construit Palatul Lido,eu vă solicit fie să-l faceți public în integralitatea lui,fie să-l puneți la dispoziția avocaților noștri pentru clarificarea oricarei eventuale nelămuriri.Alegerea vă aparține.
           Contractul din 1930 al Familiei Angelescu cu Societatea Lido prevede,pe lângă edificarea imobilului de birouri numit Palatul Lido și pe cea a ștrandului,mai puțin a ceea ce dvs numiți „Casa Lido”.Presupun că informatorii dvs se gândeau la Casa Doctor Angelescu,monument istoric , construită deja prin 1860 de marele arhitect Ioan Socolescu,creator al școlii naționale  de arhitectură.
       Este casa in care a locuit familia Angelescu neîntrerupt in perioada 1904-1950.
        Denumirea de „Casa Lido” a purtat -o  DOAR în perioada când ,după restaurarea din 1988,a fost restaurant cu circuit închis al forțelor de securitate.Chiar dacă unii nostalgici ai perioadei de teroare comunistă regretă acele vremuri de chef și îmbuibare,nu înseamnă că putem transfera anumite denumiri în epoci în care nu aveau ce căuta,respectiv în….anul 1930!Va rog deci să corectați denumirea clădirii monument istoric și de arhitectura: Casa Doctor Angelescu în loc de Casa Lido,ori de câte ori vă referiți la perioada anterioară anului 1988.
                Ca orice alt contract de închiriere,contractul dintre proprietar,respectiv Familia Angelescu și chiriaș, Societatea Lido, conține un capitol în care se specifică obligația chiriașului de a achita atât impozitele cât și toate taxele comunale-electricitate,apa,canalizare.Toate autorizațiile de construcții,instalații urmau să fie obținute numai de chiriaș.Oricine știe cum arată un contract de închiriere între persoane fizice sau juridice ne poate confirma din proprie experiență că lucrurile nu s-au schimbat până în ziua de azi.
              In plus, contractul de închiriere dintre proprietarii Angelescu și chiriașul Societatea Lido este și un contract de mandat,în sensul că proprietarii îl împuternicesc pe chiriaș să-i reprezinte în orice fel de relații cu orice fel de autorități.Pe parcursul întregii perioade de derularea contractului,mai exact 15 ani, familia Angelescu a avut relații bune cu chiriașii,de exemplu ,atunci când nu ne-au putut plăti chiria in timpul războiului au fost păsuiți câte un an întreg,iar Bunicul meu ,Doctorul Angelescu a luptat cu toate puterile lui pentru cei doi evrei ,Asderban și Jean Pauker,salvandu-le libertatea și chiar viața în timpul prigoanei antonesciene.De aceea îmi este greu sa cred că aceștia ar fi abuzat de contract,că vreunul din mandatari ar fi……donat Palatul Lido ,după cum reiese din articol,nici mai mult nici mai puțin.. decât..”Uzinelor Comunale Românești”!,iar aceasta pe motiv că se încheiaseră niste contracte de utilități!
           Daca am admite inepția, ar înseamna că un contract de utilități se subrogă titlului de proprietate,că oricând Apa Nova sau Enel te poate arunca în stradă deși ești cu plățile la zi! În cazul nostru , evoluția evenimentelor ne arată limpede că nu a existat nici un fel de ….transfer de proprietate în favoarea canalizării Bucureștiului din cauza contractului pe care se presupune că l-am fi deținut și plăti la zi.
            Dupa expirarea la termen a contractului de închiriere cu SNC Lido,adică în anul 1945,toate construcțiile edificate de chiriaș au intrat în posesia proprietarului- familia Angelescu ,și,concomitent cu aceasta,toate obligațiile,inclusiv plata impozitelor, taxelor și utilităților pe care le-am achitat cinstit și corect până în momentul naționalizării samavolnice din
1950.
              Descoperirea dvs.,domnule Șerban Ionescu legată de amestecul primăriei în proprietatea doctorului Angelescu și trecerea Hotelului Lido,prin intermediul primăriei,în patrimoniul Uzinelor Comunale București la expirarea contractului cu Societatea Lido, merită însă mult mai multă atenție,drept care revin cu rugămintea de a ne arăta,mie și avocaților mei,scriptele furnizate de informatorul sau informatoarea dvs.Aceasta pentru stabilirea adevărului istoric,cu atât mai mult cu cât la data la care vă referiți,1945,hotelul Lido nici măcar nu exista.O spuneti singur ceva mai departe în cuprinsul articolului , când menționați și data deschiderii hotelului,- 3 septembrie 1957!!!  În 1945  exista în schimb Palatul Lido,exista Casa Doctor Angelescu , proprietăți bine cunoscute elitei politice,intelectuale și culturale bucureștene de atunci și nu numai.
           Informatorii dvs.au avut inițiativa sa vă aducă ,din dosarele de instanță ,și două din Cărțile Funciare întocmite în  anul 1940   de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare in București,   bineînțeles după ce au avut grijă să intervină în textul unor documente de la Arhivele Naționale în stil propriu,(ceea ce in limbaj juridic înseamnă fals si uz de fals în acte publice  ) introducând  securistica de „Casa Lido” în locul cuvântului existent,”casă”  , „,Hotel Lido” în locul cuvântului existent „casă cu Bazinul Lido”.Ceea ce este extrem de grav,informatorii site-ului Buget.ro și-au permis să falsifice în aceste acte provenite de la Arhivele Naționale chiar și numele proprietarilor trecandu-l cu de la sine putere numai pe Doctorul Constantin Angelescu și ELIMINANDU-I pe fiii și fiicele lui, respectiv :Dinu C.Angelescu,Alexandru C.Angelescu,Elena G.Vallimarescu,Ioana St.Ghica Budești și Elisabeta Al.Ghica.,dupa care au omis și cotele indivize ale fiecăruia,deși judecătorul registrator avusese grijă să le treacă…..Fac mențiunea că este vorba de documente importante nu numai pentru noi,Familia Angelescu și drepturile noastre de proprietate,ci pentru istoria Bucureștiului și chiar a Țării.
Dar nu numai atât.
Absolut fara nici un temei, falsificarea grosolană a actelor de la Arhivele Naționale conduce la concluzii bășcălioase și denigratoare la adresa personalității Doctorului Constantin Angelescu si la noi acuzații total revoltătoare și nedrepte.Citez din articolul dvs.,dle Șerban Ionescu:
” Gurile rele spun că,deloc întâmplător,aceste procese-verbale datează din 1940,căci din 1938 până în toamna lui 1940 doctorul Angelescu a făcut parte din Consiliul regal al lui Carol al II lea.Si din această poziție a contribuit la instaurarea dictaturii regale,fiind unul dintre membrii marcanți ai Frontului Renașterii Naționale,transformat din 22 iunie 1940 în Partidul Națiunii,partidul-stat totalitar și ultra-autoritar aflat sub controlul direct al lui Carol al II lea. Deci,nu i-ar fi fost greu să obțină de la notar o „extindere” a drepturilor sale de proprietate ,de la terenuri la construcțiile aflate pe acestea( nimic nu-i nou sub Soarele dâmbovițean!)”
          Am reprodus acest citat pentru asemănarea lui cu acuzările paranoice  de sorginte bolșevică și,mai târziu, stalinistă,când singura rațiune valabilă a „urii  proletare” era distrugerea elitelor politice și intelectuale ,urmate de furtul,jefuirea bunurilor pe care le dețineau,fie că era vorba de case,obiecte mobile,colecții de artă,s.a.m.d.
          Adevărul este că în anul 1938,când Regele Carol al ll lea l-a numit ministru Consilier al Tronului în guvernul prezidat de Patriarhul Miron Cristea,Doctorul Constantin Angelescu avea în spate o cariera politică strălucită de aproape patru decenii,prin  această numire consfintindu-se de fapt recunoașterea meritelor personalității sale.In calitatea  de ministru  de stat,Consilier de Coroană , Doctorul  Constantin Angelescu a fost coleg de  guvern cu alți  foști prim ministri ai României Mari,printre ei : Nicolae Iorga,Gh.Tatarascu,Gh.Mironescu, Mareșalul Averescu,Mareșalul Prezan,Alexandru Vaida Voevod,Constantin Argetoianu,Ion Mihalache.Cu toții au susținut politica Regelui Carol al II lea, îndreptată în primul rând împotriva   legionarilor și comuniștilor,iar alături le- au fost permanent intelectuali precum Dimitrie Gusti,Lucian Blaga,Liviu Rebreanu,Tudor Arghezi,Constantin Rădulescu Motru,Cezar Petrescu,Mihai Ralea,Constantin C.Giurescu,etc,etc. Urmeaza că trebuie să-i eliminăm pe toți din istorie pe motiv că informatorul sau informatoarea dvs.ii preferă pe legionari și comuniști în locului lui Carol ll lea? Știți cum e…..de gustibus non disputandum!
          Pentru informarea corectă a cititorilor dvs.se cuvine subliniat faptul că niciodată în cei patruzeci de ani cat s- a aflat in prima linie a politicii românești,Doctorului Angelescu nu i s-au adus reproșuri pentru că și-ar fi folosit influența spre  a se imbogati. Observația dvs.ca și-ar fi „extins” proprietățile la notar este extrem de gravă  și neadevărată.
În primul rând,pentru că în 1938-40,actele nu se legalizau la notar,ci la judecătorii – Legea notariatului de stat ,lege impusă de ocupantul sovietic, a apărut 10 ani mai târziu, adică abia în 1950!
În al doilea rând, în anul 1940 familia Angelescu era deja proprietara terenurilor în suprafață de peste 6400 mp din zona „Lido”,contractele de închiriere pentru edificarea construcțiilor nefiind în măsura să-i atingă in vreun fel dreptul sfânt de proprietate.Numai un dement paranoic sau un devalizator de bănci acuzat de subminarea economiei naționale ar mai putea imagina scenarii absurde a` la B1Tv, în care un proprietar cu acte în regulă ar cere vreunui notar de oriunde din lume să-l împroprietărească cu propriile lui proprietăți ,și asta după ……30 de ani de liniștită și netulburată posesie a ….respectivelor proprietăți!
În al treilea rând,Doctorul ANGELESCU era descendentul unora dintre cele mai vechi și bogate familii boierești din Oltenia(Geblescu,Vorvoreanu),iar prin căsătoria cu fiica lui Grigore Monteoru,devenise,încă de la începutul secolului trecut ,unul din cei mai bogați oameni din țară.Va recomand să consultați presa dâmbovițeană a anilor ’30-’40 și veți vedea singur că unii condeieri îl considerau chiar cel mai bogat  om din  Țară.
           Iar dumneavoastra,dle Șerban Ionescu,credeti că proprietarul a peste 6000 de hectare pământ arabil,peste 3000ha pădure,1500 de sonde de țiței in Prahova și Buzău,minelor de cărbuni de pe Valea Slănicului,minei de petrol de la Sărata Monteoru,domeniilor de la Joseni,Stalpu,Sarateanca, Ogrăzi,Caldarusani,al  unei întregi stațiuni balneare cu mai multe hoteluri, ștranduri,cazino la Sărata Monteoru,domeniilor Lido și Mon Jardin din București,altor domenii mai mici răspandite  cam peste tot în țară, dumneavoastră credeți ,dle Șerban Ionescu că o asemenea persoană s-ar fi coborât la o găinărie ….ori,în exprimarea dvs.”scamatorie”cu un notar care în 1940 nici măcar nu exista?Și pentru ce? Pentru o proprietate pe care o stăpânea cu acte în regulă încă din 1913?
            Regret că nu  cunoașteți lumea din care provenim,așa cum regret că informatorii dvs.nu au nici cele mai elementare cunoștințe de drept și istoria României!   Eu vă asigur totuși că in trecutul nostru au existat si oameni politici cu o conduită exemplară,modești,corecți și cinstiți ,oameni care ar merita un minimum de respect din partea semenilor lor.Poate că si bunicii dvs,sau bunicii lui Răzvan Paunescu,ai paguboasei avocate Enache Mariana,sau bunicii lui Alexander Adamescu făceau parte din aceasta categorie și n-ar fi creștinește să-i lași să se răsucească  în mormânt pentru grozăviile nepoților ! Dați-mi voie de aceea să cred că ,înainte de a le fi profanată memoria prin acuzații nefondate și probe falsificate,ar fi bine să se știe măcar cine au fost ,ce au făcut și ce a rămas în urma acestor înaintași ai noștri.
            În urma Bunicului meu,Doctorul Constantin Angelescu au rămas cca 16 000 de lăcașuri școlare,de la școlile sătești la marile colegii : Gh.Lazar , Sfântul Sava,Gh.Sincai,Cantemir,Matei Basarab Iulia Hasdeu,Mihai Viteazul,Carmen Sylva,Spiru Haret,Regina  Maria,s.a.   din București,Liceele Internat și National din Iași,Colegiul Carol l din Craiova,școlile normale de la Constanta și Hotin, Universitățile din București(aripa nouă, construită în  1934.),Cernăuți, Chișinău,Cluj,câteva sute de biserici pe tot cuprinsul României reîntregite între granițele firești,teatre,conservatoare(cel din București),etc. Au rămas 143 de atenee populare,devenite in regimul comunist  cămine culturale,a rămas Ateneul Roman al cărui președinte a fost timp de 24 de ani și pe care l-a salvat de la distrugere de două ori-prima dată după cutremurul din 1940,iar a doua oară,după bombardamentele anglo-americane din 1945,lucrările de reconstrucție fiind plătite,în cea mai mare parte, din  banii familiei Angelescu.Mii de copii,elevi și studenți au avut posibilitatea să învețe datorită sistemului de burse instituit de Doctorul Angelescu.Ca reformator al școlii românești, Doctorul Constantin Angelescu a avut dificila misiune de a unifica învățământul din Romania reîntregită,iar pachetul sau legislativ a fost considerat unul din cele mai bune din Europa.De la Legea învățământului primar și normal primar promulgată in 1924,la cea a învățământului secundar din 1928,de la Legea învățământului industrial și cea a învățământului comercial din 1936 la Legea învățământului particular și,prima de acest fel la noi,Legea învățământului confesional,reforma Doctorului Constantin Angelescu a cuprins toate sectoarele școlii românești moderne și europenizate datorită eforturilor lui.
           Între 1902,anul in care este ales pentru prima dată în Parlamentul României și 1948, Doctorul Constantin Angelescu a fost permanent prezent în forul legiuitor al Țării ca deputat ori senator,ulterior,după trei mandate,senator de drept ;din anul 1912,când Regele Carol I îl numește ministru al lucrărilor publice și până în 1940,a fost aproape permanent ministru al instrucției publice,culturii si cultelor; în anul hotărâtor al destinului nostru,1918,este numit de Ionel Brătianu ministru plenipotențiar la Washington și șeful primei noastre misiuni diplomatice in Statele Unite,;timp de câteva decenii , Doctorul Angelescu a condus ,în calitate de președinte, Academia de Medicină pentru ca ,în anul 1935,  să înființeze Academia de Științe al cărei președinte a fost până la moarte;în 1924 este ales președinte al Societății Ateneului român ,calitate în care înzestrează clădirea emblemă a Bucureștiului cu  sala mica de spectacole și spații expoziționale,cu Marea Frescă ,opera pictorului Costin Petrescu și orga inaugurată de George Enescu.A mai fost președinte al Societății pentru învățătura poporului român,al Ligii culturale preluată după moartea lui Nicolae Iorga la rugămintea expresă a văduvei marelui savant,Dna Catinca Iorga,membru de onoare al Academiei Române,membru Honoris Causa al Universității din Cracowia și altor universități de prestigiu din lume,membru al Academiei de Medicina de la Paris,s.a.m.d.
              Trist,dar adevarat…Din păcate,numele Doctorului Constantin Angelescu este folosit in ultimii ani preponderent în scandalurile provocate de infractori  și devalizatori ai Bancorex-Bancoop,cei care nu se mai satură nici acum să împroaște cu noroi în toate părțile și să-și dispute rămășițele raptului, da, nici acum ,după zece ani de la pierderea definitivă și irevocabilă a unor imobile dobândite fraudulos,prin ceea ce de la bun început s-a numit o privatizare  „cu cântec „”.
            Nu este de demnitatea noastră să ne amestecam în scandalurile Păunescu – Adamescu – Sc Lido și nici nu o vom face,dar nu putem asista pasiv la avalanșa  de falsuri și minciuni mai vechi și mai noi cu care este intoxicată opinia publică prin filiera unor publicații cum,din nefericire,este și Bugetul.ro . Și aceasta cu atât mai mult cu cât ținta războinicilor Păunescu – Adamescu – SC Lido, susținuți de avocata milionară Mariana Enache,este tot Statul Român,condamnat probabil să fie de-a pururea perdant în relația cu inventatorii dâmbovițeni ai ingineriilor financiare.
         Este adevărată afirmația după care noi,Familia Angelescu,am fost nevoiți să demaram în instanță în mai 1993 procesul de revendicarea proprietăților „Lido” ,dar,îmi permit să adaug,am inceput  procesele  numai după semnalele de alarmă din presă referitoare la matrapazlâcurile din culisele așa ziselor operații de privatizare. Citez astfel articolul publicat în România liberă din 18 mai 1993 de marele jurnalist Petre Mihai Băcanu și ale cărui titluri și subtitluri sunt mai mult decât concludente:
              „Ruleta privatizării/Dl.Hrebenciuc înlesnește o noua afacere de                      corupție….”LIDO”–rapacitate cu încuviințare guvernamentala–Fratii                Păunescu,după ce fură un vapor de orez,pun mana pe hotelul „Lido”–              La suma de 588 milioane lei(vechi!sn), complexul Lido este un dar al              d-lui Hrebenciuc către „campionii liberei inițiative”.,etc.
          Presa  și-a făcut atunci datoria,au urmat zeci de alte investigații ,din păcate numai jurnalistice,pe aceeași temă….Deja,un perimetru cunoscut din centrul Capitalei,cu o istorie până atunci frumoasă , pozitivă,începea să se scufunde în mocirla corupției.
          Noi,Familia Angelescu, am deschis revendicarea din respect pentru memoria Bunicului nostru, Doctorul Angelescu și animați de dorința de a face dreptate în spiritul adevărului istoric și al probelor juridice indubitabile pe care numai noi,urmașii,le detineam.Nu mă refer doar la memoria  probelor materiale salvate de ai noștri cu un extraordinar curaj,ci,cu mult mai dureros pentru noi,la memoria afectivă cu tot noianul de dureri și suferințe inimaginabile….
            Anterior,   între 1990-1993 trimisesem  câteva zeci de memorii și notificari autorităților cu speranța, bineînțeles naivă,că ni se va recunoaște pe cale administrativă calitatea de proprietari,la fel cum procedaseră deja țări ca Ungaria,Polonia,Cehia.Va asigur,dle Serban Ionescu de faptul ca pentru noi, NU valoarea proprietății conta atunci,în 1993,ci marea dorință că nu vom  mai fi tratați ca o categorie socială discriminată, insultată, umilită tocmai de aceia care,după ce ne-au furat bunurile,încă mai cred că ne pot fura și istoria.Intrucat însă reacția autorităților de la început anilor ’90 a fost să  ne trimită  la sfântul așteaptă,am demarat revendicarile în instanță și,deși am avut câteva rezultate meritorii,procesul „Lido” nu e încheiat nici astăzi,în anul de grație …2017!Acesta este însă un capitol pe care îl vom dezvolta într-un alt context.
           Pe data de 8 iunie 1993 am notificat societatea in curs de privatizare,SC Star Lido SA , fără nici un succes,probabil fiindcă începuse deja „atacul la Bancorex”,iar actele legale  de proprietate,documentele de arhivă,întreaga legislație din perioada 1996-2002 tot mai favorabilă intrării în legalitate a regimului proprietăților din România ar fi fost tot atâtea frâne în procesul devalizarii acestei bănci.O devalizare apreciată de președintele Emil Constantinescu prin 1998 la cca 200 de milioane de dolari numai în beneficiul firmelor Fratilor Păunescu.Ceea ce informatorii dvs.au omis să vă spună este că mai mult de jumătate din aceasta sumă a fost obținută prin ipotecarea și gajarea proprietăților „Lido”, bineînțeles în timpul proceselor cu noi,adevărații proprietari ai imobilelor…..
          În schimb,aceiași informatori ai dvs. vă prezintă ca pe un miraculos titlu de proprietate al Companiei Hoteliere Intercontinental Romania (CHIR SA),urmașa STAR Lido SA o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care nu-i privește în niciun fel și care,de fapt,ar fi trebuit să stopeze privatizarea și utilizarea frauduloasă a imobilelor „Lido” în operațiunile bancare ilicite.In articol,se afirmă, textual,  că:
          „De aici până la Sentinta civilă nr.11266 din 19 noiembrie 1996 prin care Judecătoria Sectorului 1 a constatat „inexistența dreptului de proprietate a Statului asupra imobilelor din Compania Lido” nu mai era decât un pas.Apelul făcut de Ministerul Finanțelor și Consiliul Local București a fost abandonat în 1999,astfel că sentința a rămas definitivă ,iar imobilele au rămas în proprietatea Companiei Hoteliere Intercontinental România (CHIR SA),urmașa STAR Lido SA.”
          Adevărul este că nici Star Lido SA și nici CHIR SA nu figurează și nici măcar nu sunt pomenite în aceasta Sentință.Actiunea a fost deschisă EXCLUSIV  de tatăl meu,unicul proprietar al imobilelor Lido aflat în viață la acea dată (12.09.1996),în contradictoriu cu reprezentantul Statului,respectiv Ministerul Finanțelor și C.L.M.B. Este vorba de o acțiune civilă în constatare prin care instanța era chemată să constate că:”Statul nu a dobândit niciodată proprietatea asupra imobilelor din București,strada C.A.Rosetti ne.13,Bdul Magheru nr.1-3 și Bdul.Magheru nr.5-7″. În dovedirea acțiunii,au fost depuse actele de stare civilă și de proprietate ale proprietarilor Angelescu,cei de la care fuseseră confiscate samavolnic,prin  Decretul nr.92/1950 toate aceste proprietăți.
         Sentinta civilă nr.11266/19.11.1996 apreciază  că actul naționalizării este inopozabil moștenitorilor Doctorului Constantin Angelescu ,și,pe cale de consecință,numai aceștia au  drept de revendicare a bunurilor lor confiscate nelegal și abuziv.Ulterior,la instanța de apel,Compania Hoteliera Intercontinental Romania SA a venit cu o cerere de intervenție care a fost însă respinsă de tribunal  ca ” inadmisibila”.  Ideea Fraților Păunescu și avocaților lor de a se împroprietări nu numai cu terenurile și clădirile noastre,dar chiar și cu hotărârile judecătorești  care în mod evident nu le sunt opozabile, nu poate fi altfel interpretată  decât ca o  dovadă în plus a nemărginitului tupeu care-i caracterizează .
         Am lăsat pe un plan secundar tocmai subiectul principal al articolului      „Uite Lido,nu e Lido: o scamatorie marca Alexander Adamescu”,anume eterna poveste….banii.Ar fi cazul celor 10 milioane de euro încasați drept despăgubiri (???!!!)în 2014 și al milionului de euro plătit la Brașov în contul cauțiunii despre care zice-se in articol că nu ar fi fost returnate.Povestea acestor bani nu e atât de încâlcită precum pare ,dar,cu voia dvs.o voi amâna pentru altă dată.
             Vă mulțumesc anticipat pentru înțelegere.
                                         Ioana Angelescu

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare