Ultim moment! Prima reacție a lui Cristi Borcea, după ce DIICOT i-a 'răvășit' casa și l-a dus la audieri

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 02-11-2018 17:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Zi grea pentru omul de afaceri Cristian Borcea! Eliberat recent din închisoare, afaceristul a intrat din nou în colimatorul oamenilor legii. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a demarat o anchetă de amploare, iar printre cei vizați se numără și Borcea.


Vineri, vila lui Borcea din Pipera a fost percheziționată de DIICOT. Ulterior, Cristian Borcea a fost dus la audieri, la sediul DIICOT.


Jurnalistul România TV, Victor Ciutacu, a dezvăluit că Borcea i-a trimis o primă reacție pe telefon. „Sunt numai minciuni”, i-ar fi transmis omul de afaceri lui Ciutacu.


„Astăzi, polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – I.G.P.R. și ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Stuctura Centrală, efectuează 24 de percheziții, în municipiul București și în 3 județe, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.


La data de 2 noiembrie a.c., polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – I.G.P.R. și ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Centrală, efectuează 24 de percheziții, în municipiul București și în județele Ilfov, Brăila și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Cercetările efectuate au relevat faptul că grupul infracțional ar fi acționat coordonat, în perioada 2010-2013, pe două circuite fictive de tranzacționare, dezvoltate în jurul unui nucleu comun de societăți/persoane, în scopul înregistrării în contabilitate de cheltuieli nereale, ce ar fi avut drept rezultat denaturarea masei impozabile, cu consecința sustragerii de la plata unor taxe și impozite către bugetul de stat, precum și în scopul spălării sumelor de bani astfel rezultate, prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziții nereale sau transferuri financiare interne/externe.

În lanţul evazionist, ar fi fost folosite, pe paliere diferite, mai multe societăţi comerciale cu un comportament fiscal disimulat de tip fantomă, iar sumele de bani ar fi fost transferate succesiv prin conturile respectivelor societăţi, în scopul spălării acestora.

Preudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 40.000.000 de lei”, a anunțat DIICOT.

Vezi și S-a aflat! Iată cum arată vila secretă a premierului Viorica Dăncilă

Atomica a fost eliberată! Pe cine ar trebui să toarne Elena Udrea

Intră în vigoare azi! Ordonanța de Urgență care se aplică de la 1 noiembrie
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri