Teodosie își are reședința oficială într-un palat impresionant, situat în apropierea Catedralei "Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Palatul se întinde pe trei străzi și are o mărime mai mare decât cea a Catedralei.
Potrivit Bugetul.ro acesta nu deține niciun imobil sau teren. În declarația sa de avere sunt trecute doar un teren forestier de 2 200 mp, un complex hotelier SPA și trei firme.
Se pare că palatul său a fost sechestrat de ANAF pentru că acesta nu a plătit impozitele aferente salariilor preoților către stat. Clădirea ar fi fost scoasă la licitație, dar Arhiepiscopul Tomisului a ajuns la un acord prin care i-a fost eșalonată datoria de 1 000 000 de euro, pe vremea aceea. Conform Știrilekanald, palatul se află în continuare sub sechestru, alături de o casă de 300 mp, un teren de 250 mp (ambele în Constanța) și nu mai puțin de 7 mașini aparținând Arhiepiscopiei.

Dacă judecătorii Curții de Apel Constanța vor decide arestarea sa la domiciliu, potrivit legii, Teodosie își va executa pedeapsa la palat, unde își are reședința oficială.
Vezi și Toți cei care AU telefoane mobile sunt vizați! Ce se va întâmpla începând cu 15 iunie
SPP-iștii, cu ochii în patru! Unde a fost surprinsă Maria Băsescu


















