Scene incredibile pe șoselele din România! Un bărbat din Vâlcea a fost rupt în bătaie de soțul amantei. Femeia a făcut accident, iar soțul a ajuns la fața locului mai repede decât Poliția și i-a prins împreună pe cei doi amanți.
Incidentul a avut loc, noaptea de joi spre vineri, în zona satului Izvoru Rece, comuna Vaideeni, județul Vâlcea.
Bărbatul se afla în maşina condusă de amanta sa când, la un moment dat, femeia a pierdut controlul direcţiei, iar autoturismul a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat. Din fericire, cei doi au scăpat cu răni uşoare, însă, din nefericire pentru amant, la locul accidentului a ajuns, înaintea Poliţiei, soţul înşelat. Acesta i-a prins în flagrant pe cei doi şi s-a răzbunat pe amantul soţiei sale. L-a lovit cu pumnii şi cu picioarele şi l-a filmat şi fotografiat în timp ce acesa era la pământ, plin de sânge, informează Antena 3.
„În noaptea de 25 spre 26 august a.c., în jurul orei 01.55, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Vaideeni, a avut loc un eveniment rutier.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că o femeie, în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism, în comuna Vaideeni, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto și a pasagerului dreapta față, ambii fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Totodată, la locul accidentului a avut loc o altercație între mai multe persoane.
În cauză, a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Un bărbat, rupt în bătaie de soțul amantei! Femeia a făcut accident, iar soțul a fost mai rapid decât Poliția
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



