După ce un celebru hipermarket a anunțat că își va închide unitatea din acest centru comercial, oficialii respectivei galerii au dezvăluit că vor pune lacătul, gradual, pe clădire.
Proprietarii galeriei comerciale, Revetas Capital, susțin că negociază cu principalii chiriași pentru a închide, gradual, centrul. Galeria Vitantis Shopping Center, situată în sud-estul Capitalei, în sectorul 4, va fi închisă gradual în primul trimestrul din 2018, a anunţat proprietarul centrului comercial.
„Revetas colaborează îndeaproape cu principalii chiriaşi pentru a închide gradual galeria comercială în primul trimestru din 2018. Galeria comercială este ancorată din punct de vedere comercial de existenţa hipermarketului Carrefour, care va înceta să funcţioneze începând cu data de 15 ianuarie. Celelalte unităţi comerciale (printre care Praktiker, Casa Rusu, Diego) vor continua să funcţioneze ca şi până acum, aspect justificat de performanţele înregistrate de către acestea, dar şi de cererea mare existentă pe piaţă pentru bunurile şi serviciile oferite”, a precizat compania, potrivit Agerpres.
Revetas Capital Advisors a anunţat că Vitantis Shopping Center va trece printr-o restructurare substanţială, inclusiv o reconversie parţială a utilizării actuale. Centrul a fost inaugurat în septembrie 2008 şi a reprezentat, la momentul respectiv, cel mai mare proiect de retail din Bucureşti, având peste 36.000 mp de suprafaţă închiriabilă. Proiectul a fost achiziţionat în 2014 de către Revetas Capital Fund 1, un fond de investiţii imobiliar axat pe centrul şi estul Europei, conform știrileprotv.ro.
„O abordare inovativă şi proactivă este esenţială în raport cu viitorul centrului, ale cărui potenţial şi valoare pe piaţă sunt indiscutabile. Proprietatea este localizată într-o zonă dens populată, la doar 15 minute de mers cu maşina de centrul oraşului, ceea ce oferă multiple oportunităţi de reconversie. Revetas se va concentra pe elaborarea unei strategii integrate de repoziţionare a proprietăţii, fapt ce nu exclude opţiunea unei reconversii”, a spus Radu Boitan, directorul de investiţii al Revetas.
„Revetas a explorat un portofoliu extins de oportunităţi privind restructurarea Vitantis, fiind dedicat ideii de augmentare a potenţialului acestuia, remodelarea integrală şi repoziţionarea pe piaţă fiind singurele soluţii viabile, capabile sa ofere o valoare sustenabilă pe termen lung”, a explicat șiVlad Dragoescu, administratorul societăţii Vitantis SRL.
Vezi și Din datorie în datorie! Amănunte NEȘTIUTE referitoare la polițistul acuzat de pedofilie
A fost prins! Ce avere are pedofilul din Drumul Taberei și unde lucra acesta
Un cunoscut centru comercial trage OBLOANELE! Ce importanți retaileri vor fi „EVACUAȚI”
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



