Un cunoscut personaj, la vârful BNR! A fost arestat, iar apoi achitat de instanță

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 27-06-2019 14:46

Propunere surprinzătoare pentru funcția de viceguvernator al Bănii Naționale a României! Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, şi fostul şef al ASF, Dan Radu Ruşanu, sunt propunerile PNL, respectiv ALDE pentru funcţiile de viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit unor surse apropiate situaţiei, anunță Bursa.


Dan Radu Rușanu, fost șef ASF, a fost arestat preventiv, la 4 martie 2014, după o decizie a magistraților de la Curtea de Apel București, acesta fiind cercetat pentru favorizarea infractorului, influențarea declarațiilor, constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu.


În luna martie a anului 2017, el a fost achitat de instanța judiciară în dosarul Carpatica, după ce stat arestat 4 luni.


Conform sursei citate, în timp ce Mugur Isărescu rămâne propunerea ALDE pentru scaunul de guvernator al băncii centrale, iar Florin Georgescu este susţinut de PSD pentru funcţia de prim-viceguvernator, Andrei Stamatian, prim-vicepreşedinte CEC Bank (fiul prefectului de Cluj Florin Stamatian) şi Gheorghe Gherghina sunt propuşi de PNL şi, respectiv, PSD, ca membri în CA al băncii centrale.


Partidul de opoziţie Uniunea Salvaţi România (USR) îl va nominaliza pe directorul de investiţii al fondului de pensii private NN Pensii, Cristian Popa, pentru un loc de membru în noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Agnes Nagy rămâne propunerea UDMR pentru un alt loc, tot de membru, în CA al BNR.

Vezi și

EXCLUSIV ‘Spirala’ USR-PLUS-LGBT-Rezist. Finanțatorul din umbră

Ipoteză-bombă! Cine ar urma să fie viitorul președinte al României – Șah pentru Klaus Iohannis


Vești! Mii de români riscă amenzi usturătoare

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri