Un fost ministru al Economiei intră la rupere: Oameni care au parazitat bugetul public ne spun acum că trebuie mărite taxele, că nu mai sunt bani

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 08-08-2023 16:15

Actualizat: 08-08-2023 15:37

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Oameni care au parazitat bugetul public ne spun acum că trebuie mărite taxele, că nu mai sunt bani, a transmis fostulministru USR al Economiei, Claudiu Năsui, precizând faptul că măsurile lui Ciolacu vor sărăci toată țara.


 


 


 


„Lucrurile sunt într-o situație dezastruoasă bugetar, dar soluția nu e să crești taxele. Deci ceea ce vrea să facă dl Ciolacu e un lucru care ne va duce pe toți în sărăcie, va desființa pur și simplu microîntreprinderile, care nu se vor mai regăsi apoi în noi întreprinderi. Pur și simplu vor munci la negru sau nu vor mai munci deloc, nu vor mai produce deloc. Deci e un lanț întreg al sărăcirii care va începe din momentul acela.

Și să auzim oameni care au parazitat bugetul public și care au crescut cheltuielile statului în neștire, care mereu, dacă vă uitați pe istoricul cifrelor…. Haideți să ne uităm pe cifre cum am ajuns în această situație: veniturile au tot crescut, dar cheltuielile, în schimb, au explodat.

De ce? Că îmbuibații ăștia nu s-au mai săturat, nu s-au mai oprit din creșterea cheltuielilor.


Mai țineți minte motivul pentru care a fost scos USR-ul de la guvernare? Era acel program Anghel Saligny / PNDL 3. Când s-a făcut acel program de 50 de miliarde de lei, care, apropo, e mai mare decât gaura de care se vorbește acum, USR exact asta zicea: dar de unde scoateți bani? Că era clar de unde scot bani: de la dumneavoastră, de la toți plătitorii de taxe și impozite!

Iar acum ei, care au crescut cheltuielile, ne spun că trebuie să creștem taxele, altfel intrăm în colaps. Nu, nu trebuie să creștem taxele, putem să reducem cheltuielie, să strângeți puțin cureaua”, a declarat deputatul USR, conform b1tv.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri