Un gigant dă drumul la angajări în România! 400 de oameni vor avea norocul să lucreze pentru acest colos britanic

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 08-10-2018 15:02

Actualizat: 08-10-2018 14:27

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un gigant dă drumul la angajări! 400 de oameni vor avea șansa să lucreze pentru acest colos britanic. Grupul, care administrează bursa londoneză şi colaborează cu instituţii financiare din întreaga lume, a devenit în numai câteva luni compania cea mai activă pe piaţa de recrutări din Capitală.


Pentru început, London Stock Exchange Group vrea să angajeze 200 de oameni, iar ulterior să-și dubleze numărul de salariați, informează Ziarul Financiar.


„Planul este să angajăm pentru început un total de 200 de oameni. Recrutările au dema­rat în mai şi până la finalul anului vrem să ajun­gem la 100. Acum avem 23 de angajaţi deja în birou şi alţi 22-23 care au acceptat oferta noas­tră şi urmează să se alăture echipei. Ritmul re­cru­tărilor merge conform planului“, a spus David Robinette, senior HR Business part­ner pen­tru LSEG România.


„În România putem ajunge la 400 de angajaţi, dar pentru prima parte estimăm circa 260. Ne-am uitat şi la alte oraşe din România, cum ar fi Clujul, însă toate competenţele le-am găsit aici. Am început săcolaborăm cu Politehnica şi Academia de Studii Economice din Bucureşti. Vom merge către universităţile care oferă pregătirile necesare. Avem în plan să recrutăm inclusiv studenţi pe care să îi pregătim noi. Pentru moment vrem să ajungem la 200 de angajaţi, dar această cifră nu este o limită, putem creşte mult mai mult, în funcţie de resursa pe care o găsim aici“, a declarat Dee Liyanwela.


Vezi și Marea lovitură pe care o plănuiește ANAF! Ce vrea să impoziteze

Carrefour închide încă un supermarket. Ce retailer îi va lua locul

Acuze grave la adresa subordonaților lui Carmen Dan! Cum ar fi influențat votul într-o secție din București

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri