Gigantul Italia care activează în peste 30 de țări de pe patru continente, și este prezent și în țara noastră, pregătește o investiție majoră în digitalizarea reţelelor şi a proceselor din activitatea de distribuţie din România de la începutul anului viitor până în 2020.
Este vorba despre grupul italian Enel care are are o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 83 GW. Enel distribuie electricitate şi gaze naturale printr-o reţea de peste 2 milioane de kilometri şi are circa 65 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea.
Potrivit zf.ro, anul trecul gigantul a înregistrat un profit de (EBITDA) de 339 de milioane de euro și a înregistrat veituri de un miliard de euro în România. În primele nouă luni din 2017, grupul Enel a înregistrat venituri de 54,2 miliarde de euro, în creştere cu aproape 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Enel va investi 400 de milioane de euro în instalarea contoarelor inteligente în casele clienților. Aceștia estimează introducerea a 2,1 milioane de dispozitive până în 2020.
Un astfel de contoar inteligent costă nici mai mult nici mai puțin de 60 de euro, bani în care intră atât costul de achiziţie, cât şi instalarea.
„Vrem să accelerăm digitalizarea reţelelor”, a spus Francesco Starace, CEO al grupului Enel.
Până în 2020, Enel are alocat pentru activitatea de distribuţie din România un buget de investiţii de 329 de milioane de euro în creşterea activităţii, iar pentru mentenanţă are în plan să investească peste 200 de milioane de euro, după cum reiese din datele prezentate.
Planul de investiţii al grupului Enel pentru 2018-2020 prevede un buget total de 24,6 miliarde de euro, cu 500 de milioane de euro mai mult decât în planul anterior, 2017-2019. Din total, 14,6 miliarde de euro se vor îndrepta către mentenanţă, 6,7 miliarde de euro pentru dezvoltare şi 3,3 miliarde de euro pentru noi conexiuni.
Companiile E-Distribuţie din România vor să reducă indicatorul SAIDI (system average interruption duration index – durata medie a întreruperilor neplanificate per client pe an) cu 11% până în 2020 comparativ cu anul 2017. Anul trecut, E-Distribuţie Muntenia, una dintre companiile de distribuţie din grupul Enel în România, a avut un indicator SAIDI de 172 de minute, media naţională fiind de 290 de minute. E-Distribuţie Dobrogea a avut 217 de minute SAIDI, iar E-Distribuţie Banat – 245 de minute.
Companiile de distribuţie ale Enel în România au o cotă de piaţă de circa 36%, cu 2,8 milioane de clienţi, şi distribuie 15 TWh de energie anual, după cum se arată în datele prezentate astăzi la Londra. În România, Enel are peste 3.100 de angajaţi.
Vezi și Mutare de efect la Antena 3! Emisiunea adusă în prime-time, pentru a înlocui „La ordinea zilei”
Italienii de la Enel au lansat luni seară, în cadrul unui eveniment care a reunit reprezentanţi din toate ţările în care grupul este prezent, brandul Enel X, al diviziei E-solutions, prin care compania vrea să implementeze la nivel global serviciile digitale, precum soluţii pentru tehnologizarea oraşelor, a locuinţelor, a industriilor şi a mobilităţii electrice.
În luna aprilie a acestui an, grupul italian de utilităţi Enel a anunţat că intră pe piaţa de furnizare de gaze naturale către clienţii rezidenţiali din România. Compania a început cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi în segmentul producţiei de energie electrică din surse regenerabile. Potrivit informaţiilor de pe site-ul furnizorului, Enel livrează energie din surse hidro, eoliene, solare şi biomasă, iar în România a instalat opt parcuri eoliene şi patru parcuri solare.
Enel şi-a securizat un buget care presupune investiţii de aproape 180 de milioane de euro pentru anul viitor în România.
Vezi și Transfer istoric la FCSB: Ce sumă uriașă i-a intrat în cont patronului Gigi Becali
Gigantul din telefonie mobilă care își bate joc de clienții săi! „Moș Crăciun” face să DISPARĂ creditul
Compania care a ridicat magazinele Dedeman angajează: Ce posturi foarte interesante sunt puse la bătaie
Un gigant din domeniul energiei electrice din Italia face o investiție majoră în România: Ce mutare inteligentă vrea să facă până în 2020
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



