Compania Adidas va produce, în 2019, un număr record de 11 milioane de perechi de pantofi sport folosind deşeuri de plastic marin prelucrate, în cadrul iniţiativei globale "Run for the Ocean" unde, alături de platforma digitală Parley, a investit în 2018 un milion de dolari, potrivit unui comunicat de presă al producătorului de echipament sportiv, transmis marţi AGERPRES.
În acest context, Adidas Running anunţă o nouă etapă a mişcării globale, ce va începe de Ziua Mondială a Oceanelor, pe 8 iunie 2019, iar pentru a continua investiţiile în educaţia generaţiilor viitoare privind problema poluării marine cu plastic, "Run For Oceans 2019" îşi propune să contribuie mai mult decât în anul precedent, respectiv cu 1,5 milioane de dolari.
"În 2018, Adidas a creat o mişcare globală prin iniţiativa Run for the Oceans, unind aproape un milion de alergători în întreaga lume şi adunând un milion de dolari pentru partenerul Parley For The Oceans. Până în prezent, fondurile strânse au contribuit la educarea şi încurajarea a 100.000 de tineri şi a familiilor acestora, care trăiesc în zonele de coastă afectate de poluarea cu plastic, să acţioneze făcând parte din Programul Parley Ocean School. Doar în 2018, parteneriatul a făcut posibilă confecţionarea a cinci milioane de perechi de pantofi din plastic reciclat din oceane. În 2019, Adidas accelerează ritmul schimbării. Pentru gama Parley 2019, compania va produce un număr record de 11 milioane de perechi de pantofi folosind deşeuri de plastic marin prelucrate. Campania din acest an va uni mai mulţi alergători în mai multe locaţii decât oricând, care vor alerga pentru oceane, cu obiectivul de a strânge cei 1,5 milioane de dolari. Pentru fiecare kilometru alergat între 8 şi 16 iunie, Adidas va dona 1 dolar programelor Parley Ocean School, fiecare dolar urmând să fie folosit în următoarea fază a parteneriatului prin dezvoltarea şi lansarea platformei tinerilor activişti Parley", se arată în comunicatul citat.
Compania producătoare de echipament sportiv a anunţat, totodată, prin vocea directorului general, Alberto Uncini Manganelli, că, până în 2024, s-a angajat să folosească pentru produsele proprii doar poliester 100% reciclat.
Prin parteneriatul Adidas şi Parley s-au interceptat cantităţi mari de deşeuri din medii marine şi comunităţi de coastă, transformând Ocean Plastic în articole sportive începând cu anul 2015. În paralel cu Run for the Oceans 2019, Adidas lansează colecţia Alphabounce+ Parley şi o gamă completă de noi articole de îmbrăcăminte sport.
În perioada 8 - 16 iunie, alergătorii din întreaga lume se pot înregistra şi îşi pot monitoriza activitatea, prin participarea la provocarea "Run For The Oceans" din aplicaţia Runtastic. Pentru fiecare kilometru alergat, Adidas va dona un dolar către Parley Ocean School (în limita a 1,5 milioane de dolari).
Vezi și SURSE Mutare făcută de USR-PLUS pentru prezidențiale! Răspunsul la o întrebare-cheie
EXCLUSIV Cât ar putea sta, de fapt, Liviu Dragnea la pușcărie
Mesaj pentru toți românii care au primit pensii și salarii mai mari:’Să dea banii înapoi și să plece din țară’
Un gigant produce o adevărată revoluție în 2019! Ce face cu deșeurile de plastic provenite din oceane
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



