O premieră pentru România! Un politician ajuns într-o funcție importantă în partid este decis să renunțe la politică și să se reîntoarcă în presă. Este vorba despre Kovacs Peter, președinte executiv al UDMR.
''Este decizia mea personală. Cred că fiecare persoană are dreptul să facă schimbări în viaţa lui profesională, chiar şi politicienii. Nu pot să accept faptul că dacă cineva s-a apucat de activitate politică, atunci trebuie să iasă la pensie din politică. Eu am luat această decizie după un rezultat remarcabil pe care l-am atins, împreună cu colegii mei, la aceste alegeri şi am simţit că în momentul acesta trebuie să iau această decizie, când am ajuns, ca să spun aşa, la cel mai înalt nivel al rezultatelor în ceea ce priveşte cariera mea politică. (...) Părăsesc UDMR de tot. Nu este vorba despre nicio nemulţumire, este vorba despre faptul că am simţit că trebuie să fac o schimbare în cariera mea profesională'', a declarat Kovacs Peter.
Vezi și: Scandal monstru în PNL! Se sparge partidul?!
Întrebat ce va face după acest moment, fostul lider UDMR a spus că se va întoarce în media. ''Acolo de unde am plecat, acolo unde am vrut să îmi desfăşor activitatea când eram tânăr'', a menţionat Kovacs Peter, nedorind să dezvăluie la care publicaţie urmează să îşi desfăşoare activitatea, anunță stiripesurse.ro.


















