Un jandarm a ajuns să fure pentru a avea ce pune pe masă. Salariul nu-i ajunge să-și întrețină copiii

Autor: Luciana Polite

Publicat: 02-02-2024 16:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Verdict pentru jandarmul prins la furat. Procurorii de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj-Napoca au decis să oprească urmărirea sa penală, dat fiind motivul pentru care bărbatul a comis fapta. Magistrații au stabilit că omul legii trebuie să achite doar taxele de judecată.


Povestea care s-a sfârșit la tribunal a început pe data de 4 septembrie 2023. La data aceea, un jandarm a mers în Carrefour și a furat trei produse, de 111.06 lei, la o casă self-service. Ajuns la audieri, bărbatul a recunoscut că regretă fapta, dar a comis o ilegalitate pentru că nu avea bani.
Plutonier adjuvant fiind, cu un salariu de aproximativ 3.000 de lei, este căsătorit cu o învățătoare. Împreună au doi copii, de 13 și 11 ani. Întâmplarea a făcut să rămână fără bani, cu 10 zile înainte ca soția să-și primească salariul.

Procurorii au dat un verdict blând pentru jandarm


Magistrații de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj-Napoca au decis, pe data de 31 ianuarie 2024, că nu există niciun interes public pentru continuarea urmăririi penale. Legea prevedea închisoare de cel mult 3 ani sau amendă, în raport cu împrejurările faptei, dar lipsa datelor penale și a consecințelor create l-au făcut pe jandarm să scape. După toată întâmplarea, omul legii trebuie să plătească doar 100 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Dat fiind faptul că atât salariile din jandarmerie sunt mici, cât și cele din educație, se poate înțelege de ce magistrații au decis să-l ierte cu atât de multă ușurință. Mai mult decât atât, bărbatul era la prima abatere de acest tip și achitase, totuși, o parte din produsele luate de la Carrefour.

CITEȘTE ȘI: Polițiștii și jandarmii au amendat peste 8.700 de persoane în ultimele 24 de ore! Valoarea amenzilor se ridică la peste 3,7 milioane de lei

Ce salarii au angajații din Jandarmeria Română


Conform grilei de salarizare, salariile de bază lunare pentru jandarmi se stabilesc în funcție de mai multe elemente. Printre factorii de diferențiere, se numără: funcția, gradul de vechime, orașul în care activează. Iată câteva exemple:

  • debutant - aproximativ 2.700 de lei;

  • cu grad de sergent, cu funcții de comandă - peste 10.000 de lei;

  •  cu grad de plutonier - între 2.300 și 3.500 de lei;

  • cu grad de subofițer - maximum 6.700 de lei.


La sumele amintite, i se mai pot adăuga unui jandarm și sporuri și prime. Cel care a fost prins la furat era plutonier adjuvant.

CITEȘTE ȘI: Povestea lui Emil, jandarmul care a salvat un veteran de război, de 91 de ani
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri