Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Weber scrie că susţine “găsirea unei variante care să elimine diferența nejustificată dintre pensiile milioanelor de români, cu pensii calculate după criteriul contributivității, și pensiile uriașe ale unor privilegiați”. “Este timpul ca pensiile speciale din România să devină istorie!”, afirmă răspicat liderul PSD.
“Pensiile speciale vor fi istorie
Am susținut necesitatea desființării pensiilor speciale sau găsirea unei variante care să elimine diferența nejustificată dintre pensiile milioanelor de români, cu pensii calculate după criteriul contributivității, și pensiile uriașe ale unor privilegiați. Nu pot fi de acord, și nicăieri în lume nu se întâmplă asta, ca o persoană, indiferent de domeniul în care a activat, să iasă la pensie cu o pensie mai mare decât salariul pe care l-a avut.
Inițiativa este depusă în Parlament și îmi doresc să fie discutată în regim de urgență.
De asemenea, fac un apel către Guvernul României, ca în cazul în care în Parlament această inițiativă o să fie amânată, din diverse motive, să ia în calcul promovarea acestui act normativ printr-o ordonanță de urgență. Este timpul ca pensiile speciale din România să devină istorie!”, scrie Mihai Weber pe Facebook.
Actul normativ privind supraimpozitarea pensiilor speciale nu a ajuns să fie discutat de Guvernul pentru că nu era pe legea de abilitare și nu putea face obiectul unei ordonanțe de urgență, spunea Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
Citește și
Lovitură pentru polițiști! Ordinul ministrului de Interne a fost publicat în Monitorul Ofical
Vești pentru mii de șoferi! Unde vă puteți contesta amenzile primite – Măsură adoptată de Senat
Adio ‘execuțiilor’ din Poliție? Propunerea care desființează jocurile din MAI
















