Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, a următorilor: Poteraş Constantin-Cristian, în prezent aflat în stare de detenţie, la data faptelor primar al Sectorului 6 Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, Constantin Iulian, la data faptei reprezentant al societăţii S.C. Tettas S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, S.C. TETTAS S.R.L. pentru dare de mită.
„În perioada 2006 - 2007, inculpatul Poteraş Constantin Cristian, în calitate de primar al sectorului 6 Bucureşti, a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale înregistrate într-o ţară UE suma de 1.000.000 de euro, primind de la aceştia, la data de 31 iulie 2007, suma de 250.000 euro. Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi în schimbul exercitării atribuţiilor de serviciu referitoare la emiterea autorizaţiilor necesare pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar (autorizaţii de demolare, certificat de urbanism şi autorizaţii de construire)”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Vezi și
Salarii mai mari pentru acești politicieni! Ce indemnizații vor primi din 2019
Important! Din 2019 va apărea o nouă pensie. Despre ce este vorba
Alertă! De ce nu se poate întoarce Elena Udrea în România


















