Un nou jucător își face apariția pe piața energiei electrice! Energia produsă de acesta este scutită de taxe.
Este vorba despre prosumatorul - acel consumator de energie de mici dimensiuni care-şi poate acoperi singur consumul prin producţia proprie de electricitate, este de acum o noţiune inclusă în legea care aduce unele modificări sistemului de promovare pentru regenerabile.
Prevederile noului text legislativ creează astfel mediul necesar pentru formarea unei noi specii de jucător în domeniul energiei. Practic, panoul solar montat pe casă este automat integrat în reţea, energia este cumpărată la preţul zilei şi este scutită de taxe, informează zf.ro.
„Prosumer este clientul final care deţine instalaţii de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă şi care poate stoca şi vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidenţială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în acelaşi sistem de distribuţie închis, cu condiţia ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activităţi să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară“.
Trebuie prezizat că, pentru a intra în categoria de prosumatori, capacitatea instalaţiilor de producţie a energiei nu trebuie să fie mai mare de 27 kW.
Vezi și EXCLUSIV! Ministerul condus de Olguța Vasilescu reacționează, după ce un medic a făcut praf Guvernul! Ordonanța de Urgență adoptată de Executiv
EXCLUSIV! Sursele Bugetul.ro, confirmate: Un important șef din Poliție e „OUT”! S-a început anchetarea sa
Un gigant își mută activitatea din Italia în România! Proteste în masă în Peninsulă – Sute de angajați concediați!
Un nou jucător își face intrarea pe piață! Energia este scutită de taxe
Trending

18 octActual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

09:00Actual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

16:00Politica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

18 octActual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

07:30Actual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

16:30Actual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

10:30Actual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

18 octActual
Produsele pe care Auchan te lasă să le cumperi la jumătate de preț, dacă dai baterii la schimb. Campanie inedită de reciclare

15:00Actual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea
Articole Similare

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



