Potrivit lui Andrei Ursu, o condamnare a torționarilor lui Gheorghe Ursu, ofițerii de Securitate Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, „ar fi un prim pas spre asanarea morală a istoriei și conștiinței societății românești”.
Andrei Ursu susține că probele din acest dosar sunt covârșitoare, existând <<martori care au declarat că l-au văzut pe Pîrvulescu luându-l pe Gheorghe Ursu la anchetă și l-au recunoscut pe Pîrvulescu în sala de judecată, martori care au văzut semnătura lui Pîrvulescu pe bonurile de scoatere a lui Gheorghe Ursu la anchete, de unde „venea de fiecare dată bătut”, sprijinit de gardieni, întrucât nu se mai ținea bine pe picioare, uneori „ținându-se de burtă”, martori cărora Gheorghe Ursu le-a spus că era anchetat de cei care-l anchetaseră în libertate, respectiv maiorul Pîrvulescu Marin și locotenentul Hodiș Vasile, din biroul cărora se întorcea cu „sânge pe față și cămașă”, „palmele umflate”, „lovit în abdomen”, „suferind de incontinență”, martori cărora Gheorghe Ursu, atunci când spre final era adus „cu pătura” de la anchetă, întrucât „nu mai putea să meargă”, urla de durere și vărsa sânge, le-a spus că a fost bătut „de anchetatorul lui”, maiorul Pîrvulescu>>.
Vă redăm în integralitate scrisoarea-manifest a lui Andrei Ursu:
„Pe 4 iulie va fi verdictul final în procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu, foștii anchetatori din Direcția a VI-a a Securității Pîrvulescu Marin și Hodiș Vasile.
A fost primul proces pentru infracțiuni contra umanității ale unor torționari din perioada Ceaușescu. Miza acestui verdict merge dincolo de dreptatea pentru Gheorghe Ursu. O condamnare ar fi un prim pas spre asanarea morală a istoriei și conștiinței societății românești, saturată de narațiunile mistificatoare ale foștilor securiști și informatori în acești ultimi 33 de ani.
Prezenți masiv în justiție, servicii, politică și mass-media, ei au transformat cel puțin parțial imaginea principalei instituții represive a regimului comunist într-una patriotică, apărătoare a „integrității teritoriale” și „ordinii constituționale”. Or, așa cum rezultă din materialul probator din acest proces, cauza longevității dictatorului a fost tocmai frica populației de omniprezenta Securitate și amenințarea represiunii violente.
Probele din acest dosar sunt covârșitoare: martori care au declarat că l-au văzut pe Pîrvulescu luându-l pe Gheorghe Ursu la anchetă și l-au recunoscut pe Pîrvulescu în sala de judecată.
Martori care au văzut semnătura lui Pîrvulescu pe bonurile de scoatere a lui Gheorghe Ursu la anchete, de unde „venea de fiecare dată bătut”, sprijinit de gardieni, întrucât nu se mai ținea bine pe picioare, uneori „ținându-se de burtă”. Martori cărora Gheorghe Ursu le-a spus că era anchetat de cei care-l anchetaseră în libertate, respectiv maiorul Pîrvulescu Marin și locotenentul Hodiș Vasile, din biroul cărora se întorcea cu „sânge pe față și cămașă”, „palmele umflate”, „lovit în abdomen”, „suferind de incontinență”.
Martori cărora Gheorghe Ursu, atunci când spre final era adus „cu pătura” de la anchetă, întrucât „nu mai putea să meargă”, urla de durere și vărsa sânge, le-a spus că a fost bătut „de anchetatorul lui”, maiorul Pîrvulescu. (Conform declarațiilor ambilor inculpați și documentelor din dosar, Hodiș a participat și el la toate interogatoriile, alături de Pîrvulescu). Zeci de mărturii explică de ce era torturat Gheorghe Ursu: pentru „scrisorile în care s-a luat de Nicolae Ceaușescu”, să spună „cum și în ce fel au ajuns scrisorile la Europa Liberă” și mai ales „ce bani a luat pe ele”; să dea informații despre „alți colegi” care l-au ajutat și „despre jurnal”. Zeci de declarații spun că victima „nu vroia să colaboreze”, „nu recunoștea ce îi interesa pe anchetatori”, „a fost o nucă tare - nu le-a dat nimic” și „dacă ar fi recunoscut, el nu mai pățea nimic”.
În timp am postat unele din aceste probe pe FB și pe situl Fundației Gh. Ursu (https://gh-ursu.ong.ro/cazul_pirvulescuMarturii.html). Pot fi examinate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei într-o formă extinsă (https://gh-ursu.ong.ro/părți.civile.Concluzii.scrise.extinse.ICCJ.pdf 230 file), într-una mai restrânsă (https://gh-ursu.ong.ro/părți.civile.Concluzii.scrise.apel.sumar.pdf - 76 pagini) și în acest sinopsis de 9 file: https://gh-ursu.ong.ro/sumarul.Cazului.Ursu-24.iunie.2023.pdf.
Motivul achitării celor doi torționari la Curtea de Apel București în 2019 e cunoscut: lipsa „situației premisă” a infracțiunii contra umanității.
Cu alte cuvinte, copiind legenda repetată de 33 de ani de foștii securiști și chiar terminologia Securității („influențarea pozitivă”!), judecătoarea Mihaela Niță a decis că represiunea dictaturii Ceaușescu nu a fost violentă. Noi românii am acceptat deci sordidul cult al dictatorului care a dus țara la dezastru, nu de frica violenței Securitații, ci pentru că aceasta ne-a „influențat pozitiv”.
Agresiunile fizice și psihice suferite de muncitorii din Valea Jiului '77 și Brașov '87, deținuții de la Canal, Rahova, Jilava și celelalte închisori, cei anchetați în sediile și aresturile Miliției și Securității din toată țara, inclusiv în Calea Rahovei nr. 39 pentru „manifestări ostile”; cei bătuți sălbatic precum Vasile Parashiv, Gheorghe Gherghina, Ion Niculae, Mariana Gherghina-Beșciu, Dănuț Iacob, Marius Boeriu, Radu Filipescu, Petre Mihai Băcanu, Paul Goma, Carmen Popescu, Iulius Filip, Nicolae Litoiu, Dumitru Iuga, Gheorghe Pavel și ceilalți zeci de deținuți de la Aiud; membrii SLOMR; miile de autori de „înscrisuri dușmănoase” rămași anonimi, „anihilați” sub „acoperirea altor organe”; morțile suspecte ale lui Mugur Călinescu, Emilia Kimeri, Arpad Visky, Dragoș Oloieru, Ilie Baicu, Vasile Vieru, Cornel Vulpe în timpul anchetei sau detenției, fie la scurt timp după; toate aceste violențe discreționare ale Securității și ale instrumentului său adiacent, Miliția, care i-a ținut pe români ostateci mizeriei materiale și cultului lui Nicolae Ceaușescu timp de 24 de ani, nu au existat. Poporul nu l-a detestat pe dictator, iar Revoluția au făcut-o „agenturili”.
A nega faptul că între opozanți și dictatură a existat o relație de adversitate, ar dovedi nu numai o profundă – și suspectă - miopie lingvistică, juridică și istorică, dar ar fi și o insultă la adresa eroilor martiri care s-au sacrificat pentru libertatea noastră.
Până la urmă, sarcina completului format din Valerica Voica, președinte, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu este de fapt simplă.
Vinovăția inculpaților este temeinic dovedită, așa cum este dovedită și violența represiunii ceaușiste. Aceasta a fost descrisă de martori în instanță, în „Raportul Comisiei Prezidențiale” din 2006, în zeci de cărți și filme documentare cuprinzând sute de mărturii ale victimelor, pe care le-am depus și pe acestea la dosarul cauzei ca probe.
A fost recunoscută de procurorul General al României, Tiberiu Nițu, în ORDONANȚA 2688/C/2014 din 5.11.2014 (https://gh-ursu.ong.ro/ORDONANTA_2688_C_2014.pdf ) și în rechizitoriul cauzei.
Pare elementar ca judecătorii Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu de la ICCJ să-și apere profesionalismul și onoarea și să refuze istoria distorsionată a regimului Ceaușescu, preluată de Mihaela Niță, judecătoare a Curții de Apel, de la inculpați și de la foștii lor colegi de instituție.
Până la urmă, acest verdict este important și pentru generațiile viitoare. O societate fară dreptate este toxică. Pentru că ucigașii sunt printre noi, au câștigat bătălia narativă, au mistificat istoria, și, rămași nepedepsiți, pot face oricând la fel. Și noi vom suferi din nou, și generațiile viitoare nici nu vor ști că istoria s-a repetat”.
Andrei Ursu, pentru Bugetul.ro: „Torționarii tatălui meu au pensie specială. Deși sunt probe indubitabile, am senzația că o să-i achite”
Într-un interviu publicat de Bugetul.ro în luna martie, Andrei Ursu ne declara că torționarii tatălui său sunt beneficiari de pensie specială.
„Dosarul este extrem de voluminos. Efectiv cred că a ajuns la vreo 100 de volume, în care avem probe despre vinovăția și identificarea torționarilor, cu nume, cu semnătură, pe bon de scoatere. Pârvulescu l-a scos la anchetă pe Gheorghe Ursu, în noiembrie ’85, în detenție, de unde Gheorghe Ursu a fost adus cu pătura, nu mai putea să vorbească, vărsa. Deci, i-a creat leziunile respective. În alte situații era adus de gardieni, că nu putea să meargă. Deci, probe foarte clare, identificându-l pe Pârvulescu și secondat de Hodiș, că au lucrat împreună, tot timpul în tandem. I-au luat declarații tatălui meu în perioada aia de tortură, avem <<declarație dată în fața noastră, semnat Pârvulescu și Hodiș>>.
Deci, sigur ei sunt cei care l-au torturat. Și medical avem probe că loviturile fatale, echimoze de diverse mărimi pe hipogastru și flancuri, false membrane intraoperator la Jilava, unde l-au operat de formă. L-au ținut până când nu se mai putea face nimic. A avut peritonită genelizată, ca urmare a spargerii intestinului subțire cu corpul dur cu care a fost lovit în burtă. I-au prins intestinul subțire între corpul dur și șira spinării.
Așa s-a perforat și l-au adus la moarte. L-au ținut acolo două zile, să nu poată fi salvat, iar loviturile respective au fost date, medicii spun, cu 36 de ore înainte de aducerea la spital și operația respectivă. În urmă cu 36 de ore, conform martorilor, era la anchetă la Pârvulescu, de dimineața și până seara, adus cu pătura. Deci, vineri a fost scos de dimineață și adus seara cu pătura. Și duminică dimineața a suvernit moartea. Deci, probe foarte clare.
Motivul clar: scrisoarea la Europa Liberă, faptul că nu s-a dezis de acea scrisoare, că i-au pus în vedere. Îl tot întrebau ce bani a luat pentru scrisoarea respectivă. În sfârșit, el răspundea: Conștiința mea de inginer mi-a dictat și conștiința faptului – că tot vorbim de cutremure acum – că există riscul pierderii a zeci de mii de vieți omenești, în cazul unui nou cutremur. El asta scrisese la Europa Liberă, încă de atunci, în ’78. Scrisoarea a fost citită în 4 martie ’79.
Și voiau, îl forțau, asta rezultă din mărturii, erau atât de obsedați – și în starea de libertate, și în starea de detenție rezultă același lucru – să se dezică de acea scrisoare. Și nu s-a dezis. Avem un gardian care spune: Dacă spunea ce-i cereau, Ursu trăia. A fost însă o nucă tare. Nu a acceptat să declare ceea ce-i cereau anchetatorii”, a afirmat, pentru Bugetul.ro, Andrei Ursu, după cum am scris AICI.
Disidentul Gheorghe Ursu a fost arestat la 21 septembrie 1985 și a murit la 17 noiembrie 1985, la Spitalul Penitenciar Jilava. După cutremurul devastator din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a dat ordin ca blocurile avariate să fie doar peticite și cosmetizate. Inginerul Ursu s-a opus ordinului lui Ceaușescu, refuzând să semneze proiectele așa-zisei consolidări. Ulterior, el le-a scris jurnaliștilor de la Europa Liberă, devoalând planurile criminale ale lui Ceaușescu.
