Unde și cine ascunde averea lui Dan Adamescu?

Înainte de falimentul ASTRA Asigurări, averea lui Dan Adamescu a fost estimată de revista Forbes la 800 milioane EURO, ulterior vorbindu-se de „doar” 500 milioane EURO. Pentru a asigura recuperarea prejudiciului produs Fondului Național de Garantare a Asiguraților, în anul 2016 DNA a instituit sechestru asupra unui pachet de acțiuni în valoare de circa 200 milioane EURO, eventuala condamnare în acest proces reducându-i averea la circa 300 milioane EURO. Iar în urma partajului și moștenirii, soția supraviețuitoare ar urma să primească 62,5%, iar fiul, Alexander Adamescu, moștenește restul, adică circa 100 milioane EURO.

Amețitoare înșiruire de cifre, mai ales că suma scade continuu. Dar această avere chiar există? Mai ales în condițiile în care este administrată în prezent de „maestrul falimentelor”, dramaturgul fără operă, Alexander Adamescu? Într-un episod anterior îl asemănam cu Hamlet, nefericitul prinț creat de Shakespeare, cel care exclamă: „Ceva e putred în Danemarca!” Vom dedica acest articol dezvăluirii dedesubturilor averii lui Dan Adamescu și a modului în care, în ultimii 7 ani, au dispărut și continuă să dispară sume imense de bani.

Celor grăbiți le spunem că:

  • cu toate că au cifre de afaceri însumând peste 50 milioane EURO anual, companiile din România ale lui Dan Adamescu sunt generatoare de „pierderi planificate”,
  • am identificat un sistem prin care profiturile sunt transformate în dobânzi și sunt apoi exportate în Olanda, cu impozit zero,
  • descriem modul în care Dan Adamescu și-a pus averea la adăpost de „mâna lungă” a DNA, folosind o fundație din Olanda,
  • am descoperit trustul din Cipru care deține din punct de vedere legal acțiunile la companiile sale, dar care, la rândul său este anonim,
  • ca să-și separe dreptul de proprietate de răspunderea juridică personală, Dan Adamescu a creat un sistem de dublă sau triplă anonimizare, ce ne face să ne întrebăm: Ai cui sunt de fapt banii pe care i-a înmulțit Dan Adamescu?

Unde sunt milioanele lui Adamescu?

Pentru a înțelege cum este posibil să se „evapore” sume egale cu bugetul anual al unui minister din România, este important să înțelegem din ce este compusă averea unui multimilionar. În funcție de preferințele personale și momentul din dezvoltarea afacerilor sale, orice multimilionar își împarte averea între:

  • bani în conturi bancare curente, meniți să-i acopere cheltuielile curente și să-i permită realizarea de mici investiții (de ordinul milioanelor de EURO),
  • obiecte de artă (tablouri, statui, bijuterii rafinate, cu pietre prețioase de mari dimensiuni), a căror valoare de piață crește constant,
  • participații la fonduri de investiții, care îi permit să își asigure noi profituri fără a-și asuma eforturile găsirii și dezvoltării de noi afaceri,
  • imobile (clădiri, terenuri, păduri) ce pot fi deținute în nume personal sau se pot afla în patrimoniul unor societăți comerciale pe care le controlează,
  • depozite bancare, adesea aflate în paradisuri fiscale, în care tezaurizează profitul pentru realizarea de mari investiții (zeci-sute de milioane EURO) și prin care face să se piardă urma banilor ascunși de fisc, recurgând la sisteme de spălare a banilor,
  • acțiuni la societăți comerciale, ce pot fi sau nu listate la Bursă și care generează profit prin dividendele anuale și, în cazul celor listate la Bursă, prin creșterea valorii de piață a acțiunilor.

Și Dan Adamescu  a procedat la fel, averea sa fiind distribuită în toate aceste „pușculițe”, mai mari sau mai mici, între care banii circulau la ordinul său. În luna martie 2017 publicul a putut vedea câteva dintre obiectele de artă ce au fost scoase din vila din Bulevardul Aviatorilor și transferate într-un depozit al International Business Center Modern (IBCM), la ordinul lui Alexander Adamescu și fără informarea sau acceptul mamei sale vitrege, Carmen Adamescu.

Surse apropiate familiei ne-au dezvăluit că există câteva conturi bancare deschise în România, în care au rămas sume de ordinul sutelor de mii de EURO, ce vor fi accesibile moștenitorilor doar după dezbaterea succesiunii. Și există participații în nume personal, în valoare de câteva milioane de EURO, doar la câteva proprietăți imobiliare din jurul Bucureștiului, deținute alături de alți doi parteneri de afaceri.

În schimb, marile proprietăți imobiliare, reprezentate de mii de hectare de pădure în județul Vâlcea, sau imobilele emblematice precum Intercontinental (la care controla 64,93% din acțiuni), Unirea Shopping Center (74,16% din acțiuni), International Business Center Modern, tipografia și clădirile Medien Holding (evaluate de DNA la circa 15 milioane EURO) sunt toate deținute de firmele din cadrul trustului The Nova Group Investments (TNG). Lor li se adaugă proprietăți imobiliare din Monaco, deținute de Coliba SA, companie franceză ce l-a avut ca singur acționar.

Iar cu ocazia ultimului său drum la Viena, în august 2015, surse din interiorul familiei ne-au relatat că Dan Adamescu nu doar a făcut consultul medical în vederea pregătirii operației la genunchiul drept, ci a avut și o serie de întâlniri cu bancherii săi, pentru a proteja de DNA banii aflați în conturile sale offshore.

Deci, dacă dăm la o parte „mărunțisul” reprezentat de banii din conturile curente, obiectele de artă și imobilele din  București și Monaco (cu o valoare totală de circa 10-12 milioane EURO), „grosul” averii este distribuit între:

  • „fabrica de bani” reprezentată de cele 35 de companii românești controlate de TNG și
  • „pușculița” reprezentată de conturile off-shore.

Colosul cu picioare de lut

Chiar dacă construirea imperiului lui Dan Adamescu a început prin vânzarea către români a televizoarelor color depășite moral, ce se prăfuiau în depozitele din Germania, afacerile sale s-au diversificat, astfel că la maximul de dezvoltare Grupul Nova era activ în:

  • construcții,
  • asigurări,
  • administrare şi închiriere imobile,
  • sectorul hotelier,
  • jocuri de noroc (cazinouri),
  • presă,
  • comerț,
  • investiții (societăți tip holding).

Pentru administrarea unor activități atât de variate, a creat o rețea complexă de companii, marea majoritate având ca acționari The Nova Grup Investments BV, un SRL din Olanda, și The Nova Grup Investments SA, filiala sa din România. Distribuirea părților sociale între compania-mamă și filiala română s-a făcut cel mai adesea în raport de 99 la 1, pentru a asigura o majoritate incontestabilă, ce simplifică luarea deciziilor în Consiliul de Administrație. Iar controlul asupra activității companiilor a fost asigurat, după anul 2009, prin numirea lui Alexander Adamescu în funcția de administrator (CEO) sau de președinte al Consiliului de Administrație al majorității companiilor din grup. Ceea ce explică de ce nu a mai avut vreme să scrie piese de teatru, rămânând un „dramaturg fără operă”!

Valoarea contabilă cumulată a activelor imobilizate deținute de Grupul Nova în România era la 31 decembrie 2016 de peste 300 milioane EURO (clădiri, terenuri, utilaje, mijloace de transport, acțiuni purtătoare de dividende, împrumuturi pe termen lung acordate pentru obținerea de dobânzi). Lor li se adaugă active circulante de aproape 75 milioane EURO (stocuri de mărfuri, materii prime și materiale, creanțe de recuperat, banii aflați în casierie și în conturile bancare), pentru un total de 375 milioane EURO.

Cifra de afaceri pe anul 2016, cumulată la nivel de grup, a fost de aproape 52 milioane EURO, iar rezultatul fiind o „paradoxală” pierdere de 40.000 EURO. La originea acestei ineficiențe par a se afla:

  • realități obiective ale pieței, cum ar fi criza din domeniul presei scrise și tipografiilor sau scăderea încasărilor provenind din administrarea centrelor comerciale,
  • falimentul sau lipsa de activitate a multor companii, dar și
  • o anumită formă de „optimizare fiscală” pe care o vom descrie mai jos.

În fine, tot la nivel de grup s-a acumulat o datorie de peste 175 milioane EURO, reprezentată în special de împrumuturi bancare, dar şi de la firma-mamă și alte companii străine, cum ar fi Savile BV (Olanda).

Un calcul simplu Active – Pasive reduce valoarea actuală a deținerilor Grupului Nova la circa 200 milioane EURO. Dar tot circa 200 milioane EURO este și sechestrul asigurător instituit de DNA pentru a permite recuperarea pagubei generate prin falimentul ASTRA Asigurări SA, dacă justiția va decide că Dan şi Alexander Adamescu ar fi vinovați. Caz în care se alege praful de toată averea lui Dan Adamescu aflată în România, iar moștenitorilor săi li se potrivește numele satului vâlcean în care s-a născut el: Vaideeni!

Ceea ce explică în mare măsură încrâncenarea cu care Alexander Adamescu atacă Statul român în procesul de la Tribunalul Internațional de Arbitraj ICSID de la Washington, despre care am relatat într-un episod anterior.

Făloșie pe datorie

Când este vorba să apere sau să promoveze interesele șefului său, TNG România este foarte activă și chiar agresivă, așa cum menționam în preambulul acestui articol. Dar când „ridici capota” și te uiți la bilanțurile sale, lucrurile nu stau deloc bine. La 31 decembrie 2016, datoriile sale se apropiau de 40.000.000 EUR, având o creștere constantă în ultimii 8 ani.

Iar numele de „fabrică de bani” pe care i l-am dat anterior pare a nu fi susținut de rezultatele financiare, întrucât în aceeași perioadă a acumulat pierderi de aproape 4.000.000 EURO. Numai că în cazul companiilor „optimizate fiscal” obiectivul nu este maximizarea profitului, ci evitarea plății impozitelor, ceea ce explică existența unor pierderi „planificate”.

Aceste rezultate financiare au fost realizate sub „înțeleapta conducere” a Consiliului de Administrație format din Alexander Adamescu și Mihai Nichita, deci din doar doi membrii. Numai că potrivit  art. 137 din Legea 31/1990 republicată (Legea societăților comerciale):

„(1) Societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar.”

Încălcarea acestei prevederi imperative face ca hotărârile luate de Consiliul de Administrație să fie de ani de zile lovite de nulitate, datorită nerespectării condițiilor legale!

Chiar dacă obiectul principal de activitate declarat este „Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”, în realitate principala preocupare este gestionarea împrumuturilor în cadrul grupului de firme, alături de obținerea unor credite bancare consistente.

Astfel, cu toate că TNG România are investit un capital de peste 316 milioane RON (peste 80 milioane EURO) în companiile pe care le controlează, în anul 2016 a încasat de la acestea venituri de numai 23.607 RON (5.246 EUR)!

Cifra de afaceri a companiei a fost puțin peste 2 milioane RON, în schimb decontările în cadrul grupului au avut un rulaj de 2.149.030 RON pe debit și 6.231.096 RON pe credit. Iar dobânzile aferente împrumuturilor acordate și primite în cadrul grupului în anul 2016 au fost de 464.371 RON pe debit și 2.773.860 RON pe credit.

Extrem de interesantă este compararea condițiilor de creditare între creditul bancar obținut de la Intesa SanPaolo Bank cu cele existente în relația cu compania-mamă și cu Savile BV (Olanda).

Este evident că TNG Olanda nu-i este mumă, ci ciumă, solicitând dobânzi împovărătoare pentru sumele pe care le-a pus la dispoziția filialei din România. Dobânzi pentru care nu a fost achitat niciun fel de impozit!

Dar de ce ar prefera un administrator împrumuturi non-bancare cu dobândă de 6-7 ori mai mare decât cea solicitată de bănci? Și care a fost scopul contractării acestui împrumut? Construirea sau închirierea de imobile care să fie apoi închiriate, conform obiectului de activitate?

Nu, în niciun fel. Explicația o găsim în Circulara nr. 405588 din 23.03.2012 a Ministerului Finanțelor Publice privind aplicarea prevederilor Convenției de evitare a dublei impuneri încheiată între România și Regatul Olandei, care specifică foarte clar că impozitul pe dobânzile încasate în România de o companie olandeză este zero.

Deci, cu cât se pot transfera mai mulți bani dinspre profit spre aceste dobânzi, cu atât mai mult se reduc impozitele plătite în România. În loc să încaseze dividende, pentru care ar trebui plătit atât impozit pe profit, cât și pe dividende, se „umflă cu pompa” costurile de operare a companiei, prin plătirea de dobânzi exagerate. Nimic ilegal, doar imoral: faimoasa „optimizare fiscală” foarte dragă și lui Dinu Patriciu.

Dar mai există o miză a acestui apetit față de împrumuturile intra-grup: scoaterea de sub sechestrul DNA a cât mai multor active.

Sifonul de bani al TNG

Pe lângă posibilitatea de a garanta un împrumut cu bunuri imobiliare (case, terenuri, păduri), în practica comercială se poate recurge și la consemnarea unor valori mobiliare (acțiuni, titluri la purtător) a căror valoare este semnificativă. O astfel de înscriere în Arhiva Electronică a Garanțiilor Reale Mobiliare (AEGRM) echivalează cu o ipotecă, protejând drepturile creditorului față de alți posibili creditori. Și, la fel ca la ipoteci, se poate stabili rangul de protecție, în conformitate cu care respectivul creditor va fi despăgubit în cazul falimentului sau insolvenței debitorului.

Pe 28 martie 2017 a fost înscris în AEGRM un contract de împrumut, declarat a fi fost încheiat între TNG Olanda și TNG România pe data de 11 aprilie 2011. Contractul garantează un împrumut în valoare neprecizată cu „2.208.328 acțiuni deținute la SC UNIREA SHOPPING CENTER SA, reprezentând 74,16% din capitalul social al SC UNIREA SHOPPING CENTER SA, cu o valoare nominală totală de 5.520.820 lei”.

Valoarea acțiunilor este mult sub-evaluată, fiind calculată pe baza valorii nominale de 2,50 RON, nu a valorii de piață din acea perioadă, de 85 RON, ceea ce creează posibilitatea de a le transfera la nevoie spre TNG Olanda în contul unei datorii de 35 de ori mai mici. Asta în ciuda declarației că s-ar fi luat în calcul „prețul mediu de piață pentru o acțiune, ponderat pe ultimul an de tranzacționare”.

Al doilea element important este rangul garanției: este vorba despre o garanție de prim rang, care asigură ca TNG Olanda să fie prima despăgubită în caz de faliment sau insolvabilitate a TNG România, recuperând integral împrumutul pe seama dreptului de proprietate asupra acestor acțiuni. Și, fiind vorba despre o subevaluare masivă a acțiunilor, ele pot fi transferate „pe nimic”, după cum am menționat anterior.

În fine, aspectul foarte important legat de această înscriere este faptul că ea pregătește terenul pentru anularea efectelor sechestrului pus de DNA asupra acelorași acțiuni.  Art. 28 din Legea nr. 99/1999 republicată stipulează: „Față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor supuse dispozițiilor prezentului titlu au rangul de prioritate stabilit în momentul în care garanția reală sau sarcinile reale au fost făcute publice prin una dintre metodele prevăzute în acest capitol.” Deci Statul român, în cazul în care va încerca să pună în executare o eventuală sentință definitivă și irevocabilă de recuperare a pagubei de circa 200 milioane EURO produsă Fondului de Garantare a Asiguraților se va lovi de prioritatea ce va putea fi invocată de către TNG Olanda și care îi este opozabilă!

Exact acesta a fost motivul pentru care pe 4 mai 2011 TNG România a înscris contracte similare de garanție mobiliară în favoarea TNG Olanda pentru acțiunile deținute la ASTRA Asigurări SA și  Unirea Shopping Center SA, ca o măsură de prevenire a unor eventuale executări silite de către ANAF sau DNA. Suma totală a garanțiilor a fost de 123.529.865 RON (circa 30 milioane EURO), fiind de presupus că și valoarea împrumuturilor contractate ar fi fost similară.

Numai că, așa cum se vede foarte bine în graficul de mai sus ce ilustrează datoriile TNG:

  • datoriile totale au scăzut în 2011 față de 2010 și
  • chiar și în 2014, când s-a produs o creștere mai accentuată a nivelului datoriilor, prin utilizarea liniei de credit de la Intesa San Paolo Bank, creșterea a fost de circa 11,5 milioane EURO, nu de 30 milioane EURO.

Apare suspiciunea rezonabilă referitoare la realitatea celor două contracte de împrumut și a faptului că au fost sau nu executate. Suspiciune întărită și de faptul că, în prezent, datoria față de TNG Olanda se ridică la circa 16 milioane EURO, deci doar circa jumătate din suma garantată inițial în 2011.

Dar de ce nu s-a făcut un nou contract de împrumut, în care să fie de exemplu inclusă și datoria de aproape 10 milioane EURO reprezentând dividendele ce ar fi trebuit plătite în anii „rodnici” ai societății? Pentru simplul motiv că ar fi avut o dată ulterioară instituirii sechestrului asigurător impus de DNA și nu i-ar mai fi fost opozabil.

Și cât de corectă și legală este reînscrierea unui contract din 2011, a cărui garanție mobiliară a expirat de drept pe data de 4 mai 2016? Probabil că avocatul care a făcut noua înscriere, cea din 28 martie 2017 ce are identificatorul 2017-00052973952099-BZZ, are o opinie în acest sens, alta decât dispozițiile legale imperative referitoare la stingerea obligațiilor în momentul expirării primului aviz.  

În fine, o ultimă remarcă. Garantarea se face cu acțiuni la  Unirea Shopping Center SA, companie listată la bursă. Nu s-au transmis notificările prevăzute de lege nici la ASF, nici la Bursa de Valori București, nici în 2011, nici în 2017, ceea ce reprezintă o încălcare a legislației privind funcționarea pieței de capital. Iar faptul că Alexander Adamescu își cunoaște foarte bine aceste obligații este demonstrat de notificarea pe care a trimis-o acestor instituții pe 1 noiembrie 2011, referitoare la o proprire asupra acelorași acțiuni deținute de TNG la Unirea Shopping Center și ASTRA Asigurări SA.

Uite împrumutul, nu e împrumutul

Pentru a elucida misterul împrumutului „garantat” cu acțiuni Unirea Shopping Center am consultat bilanțurile depuse de The Nova Group Investments BV la Camera de Comerț și Industrie a Olandei de către administratorul din acea perioadă, Pan-Invest BV. Chiar dacă pentru anul 2012 nu sunt disponibile toate detaliile, întrucât s-a simplificat formularul de raportare, estimările notate cu italice sunt foarte aproape de realitate.

Se constată cu ușurință că în 2011 compania-mamă a acordat companiilor din grup împrumuturi de numai 8 milioane EURO, foarte departe de cele 30 de milioane EURO garantate de TNG România cu acțiunile de la Unirea Shoping Center și ASTRA Asigurări SA. Și chiar dacă ar fi fost vorba despre o linie de creditare, banii nu au fost accesați nici în 2012, an în care din contră, au fost restituite 1,2 milioane EURO.

Ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la modul în care a fost executat sau nu contractul de împrumut înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Contract care, dacă nu are un scop real și licit, este nul de drept, conform art. 1.236 din Noul Cod civil.

Dar cine este proprietarul TNG Olanda? Faptul că în locul unor împrumuturi bancare, datoriile sale de circa 32 milioane EURO sunt integral contractate cu alte companii din grup, cu o dobândă de Euribor + 3 puncte procentuale, ne sugerează că este vorba despre o companie cu forță financiară considerabilă. Dar pentru a găsi răspunsul la această întrebare, va trebui să vă legați centurile de salvare, căci vom decola din Olanda, spre un paradis fiscal!

TNG peste TNG peste TNG

Conform datelor de la Registrul Comerțului din Olanda, compania-mamă a TNG Olanda (deci într-un fel „bunica” TNG România) se numește Stichting Administratiekantoor TNG, o fundație cu sediul social și fiscal în Olanda. În octombrie 2016, aceasta avea următoarea structură de conducere:

  • Dan-Grigore Adamescu – președinte
  • Bogdan-Alexander Adamescu – secretar,
  • Herm Holding BV – trezorier.

Așa cum se vede din document, deciziile sunt luate de societatea de administrare Herm Holding BV, cu acordul președintelui și secretarului, iar fundația deține în totalitate compania mamă, TNG Olanda.

Această structură de organizare este extrem de frecvent folosită de milionarii europeni pentru a evita exproprierile și plata taxelor de moștenire. Prin cedarea unor fonduri, acțiuni, proprietăți spre o fundație, se separă drepturile de decizie și profiturile (pe care și le păstrează) de proprietatea economică și răspunderea juridică (pe care le transferă fundației). Mai mult: fiindcă cedarea folosinței acelor bunuri nu este considerată activitate economică în Olanda, nu plătesc impozite pe profit sau dividende și își pot transfera profiturile în paradisuri fiscale, unde impozitul este zero sau aproape zero. Iar fundația nu este obligată nici să țină evidențe contabile și nici să facă publice numele donatorilor și contractele prin care se stabilesc condițiile în care au fost făcute donațiile, anonimizând astfel pe deplin pe beneficiarii profiturilor fundației.

De aceea, când DNA a instituit sechestrul de 200 milioane EURO, l-a instituit în sarcina The Nova Group Investments BV, întrucât dreptul de proprietate asupra acțiunilor este deținut de către aceasta, nu de către Dan sau Alexander Adamescu. Iar prin dosarul 46371/3/2016/a1.2, TNG România și TNG Olanda au contestat măsura luată de DNA, folosind exact argumentul că nu se poate extinde eventuala răspundere juridică a unei persoane civile ce nu deține în mod direct acțiuni sau părți sociale la o companie spre proprietățile deținute de către acea companie!

Și iată cum, printr-o acțiune pe deplin legală, începând cu octombrie 2007 Dan Adamescu a mascat legătura dintre el și averea sa, prin intermediul fundației SAK TNG din Olanda!

Un amănunt important: legislația olandeză interzice plata de beneficii direct către administratorii fundației, astfel că pentru a scoate banii din Olanda mai era necesară o verigă, preferabil plasată într-un paradis fiscal.

Și astfel am descoperit că mai există un TNG, sub forma companiei cipriote The Nova Investment Limited, cu sediul la Nicosia. Și care, culmea, deține 99% din acțiunile de la TNG Nova Investments BV, desigur prin intermediul fundației olandeze.

Obiectul de activitate al firmei cipriote este gestionarea investițiilor și furnizarea de finanțări intra-grup – exact sursa de creditare pe care o căutam.

Iar singurul bilanț publicat, cel din 2013, ne dă informații relevante referitoare la relația cu subsidiara olandeză și cu cei doi acționari anonimi ai trustului cipriot. Astfel, aflăm că finanțarea a fost asigurată prin două împrumuturi acordate pe 17 mai 2007 de către acționari, cu valoare inițială de câte 20 milioane EURO. Ulterior, pe 1 august 2007, unul dintre acționari și-a crescut valoarea împrumutului până la 50 milioane EURO. Ambele împrumuturi generează o dobândă de Euribor + 7 puncte procentuale și au o maturitate de 10 ani, deci, dacă nu s-a prelungit termenul de acordare, ar fi trebuit restituite în acest an.

Banii puși la dispoziție de acționari au fot împrumutați firmei olandeze pe data de 8 mai 2007, cu dobândă de Euribor + 3 puncte procentuale și o maturitate tot de 10 ani.

Sunt de remarcat două aspecte:

  • chiar dacă împrumutul contractat de TNG Olanda era de 20 milioane EURO, observăm că datoria TNG Olanda este de peste 40 milioane EURO, creșterea datorându-se probabil suplimentării creditului inițial și acumulării de datorii suplimentare din dobânzi neplătite (Sună cunoscut? La fel stă situația și în relația dintre TNG Olanda și TNG România!);
  • întrucât nu există alte surse de venit, fiindcă a împrumutat bani cu dobândă mare și îi distribuie spre subsidiara din Olanda cu dobândă mică, TNG Investments Ltd. Cipru este pe pierderi planificate (din nou, sună cunoscut?), ce se ridicau în 2013 la peste 7 milioane EURO. Această situație a fost considerată de către auditor ca un risc în privința viabilității companiei, în cazul în care acționarii finali nu ar mai fi dispuși să-și asume aceste pierderi.

Ca să rezumăm:

  • compania ce controlează activitatea firmelor lui Dan Adamescu, TNG România, este pe pierderi,
  • compania-mamă TNG Olanda este pe pierderi,
  • trustul care o finanțează, TNG Investments Ltd Cipru, este pe pierderi.

Și atunci, care este sursa bogăției sale? De unde provin banii ce acoperă pierderile și unde se duc profiturile obținute altfel decât prin diferența dintre încasări și plăți?

Pe de altă parte:

  • majoritatea proprietăților din România sunt deținute de companiile din Grupul Nova, nu direct de Dan Adamescu,
  • TNG România este deținută de TNG Olanda,
  • TNG Olanda este deținută de TNG Investments Ltd. Cipru (indirect, 99%) și SAK TNG Olanda (direct, 1%),
  • Dan Adamescu era doar președinte, iar Alexander doar secretar la SAK TNG Olanda, deci aveau drepturi de decizie, nu și de proprietate asupra banilor și acțiunilor gestionate de această fundație,
  • nimeni nu știe cine sunt beneficiarii dividendelor plătite de SAK TNG Olanda, respectiv acționarii  TNG Investments Ltd. Cipru.

Un singur lucru este cert: averea lui Dan Adamescu este ascunsă atât de bine, încât va fi greu de recuperat chiar și un singur milion de EURO din banii lui!

Mai mulți experți contabili pe care i-am consultat ne-au dat un singur răspuns: banii vin și pleacă din conturi offshore anonimizate. Deci pot fi ai oricui are parola de acces la acele conturi. Poate Alexander Adamescu, poate Carmen Adamescu, poate Durim Limoni, proprietara în proporție de 100% a TNG Investments Ltd. Cipru.

Sau poate ai celor pe care Dan Adamescu doar i-a reprezentat pe alții, în calitate de gestionar temporar al fondurilor investite de aceștia.

Subiect pe care colegii din presă îl dezbat de aproape două decenii, căutând astfel de „alții” ba printre politicienii de marcă, ba printre pensionarii serviciilor secrete, ba prin Israel sau Elveția. O temă la care vom reveni, în episoadele următoare.

 

 

TAGS

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare



Nu uitaţi să daţi „Like”. În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.