EXCLUSIV: Alexander Adamescu subminează suveranitatea României

Un articol publicat recent în prestigiosul ziar „The Independent” de Denis McShane, fostul ministru britanic al Afacerilor Europene, demascã potențialul nociv al manipulãrii organizate de avocații și casele de PR ale lui Alexander Adamescu, pentru a-l scãpa de Mandatul European de Arestare emis acum mai bine de un an pe numele lui. Rezultatul campaniei lor în rândul parlamentarilor conservatori este cã „în toatã Europa, teroriștii și ceilalți criminali celebreazã vestea cã Marea Britanie se va retrage din sistemul Mandatului European de Arestare, care a adus înapoi în UK sute de fãptuitori ai unor crime grave, pentru a da socotealã în fața justiției”. Și îl citeazã pe Amber Rudd, ministrul de Interne, care declara în Camera Comunelor cã Mandatul European de Arestare este „absolut esențial pentru a realiza în mod eficient judecarea criminalilor, violatorilor și pedofililor pe care îi avem de judecat.” Pe baza lui, în perioada 2009-2016 Marea Britanie a extrãdat 15.819 cetãțeni europeni, deci o medie de 586 de persoane/țarã membrã UE, primind în schimb 1.716 britanici fugiți în alte țãri.

În cazul lui Adamescu „avocații sãi britanici au organizat o campanie zgomotoasã, insistând pe nevinovãția lui, iar conservatorii ce militeazã împotriva Mandatului European de Arestare li s-au alãturat. Numai cã Mandatul European de Arestare nu decide vinovãția, iar dacã Marea Britanie renunțã la el, principalul perdant va fi justiția britanicã. (…) Iar Londra va fi refugiul preferat al tuturor criminalilor din Europa.

Dar acest atac concertat asupra unuia dintre instrumentele fundamentale ale justiției europene mai are o componentã, pe care o vom dezvãlui în acest articol: este însoțit de un atac fãrã precedent la suveranitatea României, la dreptul și obligația sa fundamentalã de a investiga infracțiunile comise pe teritoriul sãu.

Acest atac se produce concertat, în Marea Britanie și SUA, reînviind faimoasa axã București-Londra-Washingon, atât de dragã fostului președinte Traian Bãsescu. Se petrece în ascunzișul sãlilor de tribunal, mascat de secretizarea documentelor și declarațiilor în fața instanțelor, permițând firmelor de PR sã „scape” spre public doar acele elemente care servesc intereselor meschine ale lui Adamescu.

Am reușit sã trecem dincolo de perdeaua de fum ce ascunde aceastã vastã operațiune de manipulare a opiniei publice și decidenților politici din România, Marea Britanie și SUA, astfel cã putem prezenta în premierã documente și informații explozive despre modul în care, pentru a „salva” un om de rãspunderea în fața justiției, sunt încãlcate drepturile suverane ale României și este pus sub semnul întrebãrii un sistem fundamental de cooperare europeanã.

De ce fuge Alexander Adamescu?

Povestea începe în 2014, anul în care nori negri s-au adunat deasupra capului sãu:

• Baumeister SA a intrat în insolvențã, iar executorul judecãtoresc a descoperit nereguli ce susțin suspiciunea de bancrutã frauduloasã, așa cum am arãtat într-un articol anterior,

• la ASTRA Asigurãri SA coeficientul de lichiditate (banii din conturi) și marja de solvabilitate (capacitatea de a plãti daune) au scãzut sub limitele legale, iar KPMG și Deloitte, douã dintre cele 4 mari firme de audit la nivel mondial, au descoperit o „gaurã” de circa 800 milioane RON în conturile societãții, rezultatã din folosirea discreționarã a banilor în interesul personal (de exemplu pentru a-și achita chiria locuinței de la Londra) sau susținerea activitãții altor firme din grupul Nova (cum ar fi Medien Holding, proprietara ziarului România Liberã, la care era Președinte al C.A.),

• DNA a început investigarea coruperii unor judecãtori de la Tribunalul București, Secția a VII-a civilã, obținând 37 de dosare cu probe ce demonstreazã cã, alãturi de tatãl sãu, Alexander Adamescu ar fi plãtit mitã judecãtorilor, pentru a obține decizii favorabile în dosarele legate de falimentul Baumeister SA.

Situația devenind complicatã, Alexander a început sã caute soluții pentru a se proteja de eventuala rãspundere penalã. Și a descoperit cã trebuie sã adune probe care sã demonstreze cã:

• orice acțiune împotriva sa este motivatã politic, fiind bazatã pe probe false și declarații mincinoase și neavând nicio legãturã cu realitatea,

• Statul român își folosește abuziv instituțiile, inclusiv justiția, pentru a-l discrimina și a-i perturba cu rea-credințã activitatea investiționalã,

• existã o conspirație împotriva sa, vizând preluarea (naționalizarea) abuzivã a afacerilor grupului Nova din România.

Toate comunicatele sale de presã, interviurile și acțiunile în justiție din ultimii 3 ani reitereazã, obsesiv, aceste idei, pentru a crea o perdea de fum care sã ascundã adevãrul. Este relevant un fragment din interviul pe care l-a acordat pe 16 mai 2017 ziarului Evenimentul Zilei:

„Ce este cu adevãrat șocant este furia cu care ținta Alexander Adamescu este vânatã. Dacã procesul meu nu are nimic de-a face cu politica, de ce România ignorã obligațiile asumate pe plan internațional și refuzã sã punã în aplicare o decizie atât de clarã. Pentru o pretinsã mitã de 20.000 euro, România încalcã dreptul și plãtește milioane de lei pentru avocați în procese împotriva mea? Cum se poate vorbi de stat de drept, când însuși Ministerul Justiției încalcã obligațiile României pe plan internațional, numai ca sã atingã un scop pervers?”

La tot rãzboiul mediatic s-a adãugat un element foarte important: pentru a nu fi audiat și a nu i se comunica faptul cã este inculpat în procesul judecãtorilor șpãgari, a plecat din țarã la începutul anului 2014, iar pânã în toamna anului 2015 a fãcut naveta între Londra și Monaco. Când a fost localizat de Poliție la Monaco, s-a retras la Londra, într-o nouã locuințã. Adresa sa, emailul și telefonul au fost ținute secrete de cãtre avocați și colaboratori. Și a condus prin video-chat (așa cum am arãtat într-un articol anterior) toate firmele din România în care era implicat.

Scopul? Sã scape de brațul lung al Justiției române, prin activarea unor mecanisme ce îi pot conferi imunitatea acordatã investitorilor strãini.

Axa Washington – Londra – București reactivatã

Pentru a înțelege de ce este nevoie și de implicarea unor instituții aflate în SUA și Marea Britanie, vom pune o întrebare simplã: Cine poate ordona DNA sau judecãtorilor români sã opreascã cercetãrile penale sau un proces, atunci când nici mãcar Traian Bãsescu nu o mai poate face?

Rãspuns corect: Tribunalul de arbitraj internațional de la Washington, ce activeazã pe lângã Banca Mondialã și are la bazã Convenția ICSID, la care România a aderat încã din 1975. Tribunal care, prin așa-numitele Ordine procedurale, poate institui mãsuri temporare, inclusiv de suspendare sau anulare a mandatelor de arestare, a cererilor de extrãdare sau a proceselor penal. Chiar dacã, astfel, încalcã suveranitatea țãrii implicate în acel proces.

O întrebare ajutãtoare: Ordinele Tribunalului de la Washington sunt automat aplicabile în România sau mai au nevoie de o hotãrâre judecãtoreascã pentru a deveni executorii?

Rãspuns corect: Unele țãri, cum ar fi Marea Britanie, au adoptat legi, precum Arbitration Act din 1966, ce permit judecãtorilor sã confere Ordinelor ICSID puterea unei sentințe judecãtorești definitive și irevocabile, inclusiv atunci când prevederile se referã la acte sau acțiuni dintr-o altã țarã semnatarã a Tratatului. Concret, un judecãtor de la Westminster Magistrates Court de la Londra (care decide, de exemplu, și în privința Mandatului European de Arestare) poate valida ordinul procedural emis la Washington și îl poate face obligatoriu pentru autoritãțile altei țãri. Iar lucrul acesta s-a petrecut deja, pe 6 iulie 2016, când judecãtoarea Nina Tempia, pe baza unui Ordin procedural ICSID, a suspendat extrãdarea din Marea Britanie a douã persoane, cercetate penal de autoritãțile albaneze.

Și întrebarea-cheie: Mai existã vreo șansã ca în urmãtorii 5-6 ani, cât probabil va dura procesul de la Washington, Alexander Adamescu sã fie extrãdat în România?

Rãspunsuri posibile: NU, încearcã sã acrediteze avocații și comunicatorii lui Alexander, bazându-se pe precedentul albanez. DA, pot demonstra, la rândul lor, reprezentanții României, cu argumentele pe care le vom prezenta în exclusivitate. Poate da, poate nu, a fost concluzia cu care a încheiat ședința din 24 iulie 2017 judecãtorul de la Westminster Court ce analizeazã cererea României de extrãdare a lui Alexander Adamescu.

Sursa: Banca Mondială

România – în aceeași gãleatã cu Albania și Laos

La Tribunalul de arbitraj internațional de la Washington Alexander Adamescu este reprezentat de casa de avocaturã Debevoise & Plimpton LLP, reprezentatã de Lordul Peter Goldsmith, fostul Procuror General al Marii Britanii în perioada 2001-2007. Aceasta este specializatã pe procese în care despãgubirile cerute sunt de ordinul sutelor de milioane pânã la miliarde de EURO și se mândrește cu faptul cã a obținut pentru clienții sãi 3 dintre cele 5 Ordine ICSID de instituire a unor mãsuri provizorii prin care se recomandã unor țãri suverane suspendarea sau renunțarea la procese penale, din motiv cã interferã cu buna desfãșurare a procesului de arbitraj.

Primul Ordin a fost dat pe 17 septembrie 2013 în procesul dintre Lao Holdings NV și Republica Popularã Democraticã Laos (cazul ARB(AF)/12/6) și a condus la suspendarea cercetãrilor penale, pe motiv cã ar fi fost folosite de cãtre statul laoțian pentru a obține probe necesare în cadrul procesului de arbitraj. Acest caz a fost redeschis în anul 2016, cu numãrul ARB(AF)/16/2, fiind judecat de un complet format din Jean Engelmayer KALICKI (SUA) – președinte, Klaus REICHERT (Germania, Irlanda) – arbitrul reclamanților, Laurence BOISSON DE CHAZOURNES (Elveția, Franța) – arbitrul Albaniei.

Al doilea a fost pronunțat pe 3 martie 2016 în cazul Hydro srl vs. Republica Albania (cazul ARB/15/28). Ordinul procedural a recomandat Albaniei sã suspende sau sã retragã cererea de extrãdare din Marea Britanie a celor doi acționari principali ai companiei reclamante – o asemãnare izbitoare cu situația lui Adamescu.

Al treilea Ordin a fost pronunțat pe 29 martie 2017 în cazul Nova Group Investments BV vs. România (cazul ARB/16/19), de un complet format din Jean Engelmayer KALICKI (SUA) – președinte, Klaus REICHERT (Germania, Irlanda) – arbitrul reclamanților, Thomas CLAY (Franța) – arbitrul României. Argumentul este cã o eventualã extrãdare în România i-ar îngrãdi lui Adamescu capacitatea de a-și pregãti documentele cerute de Tribunalul de la Washington și posibilitatea de a-și pleda cauza în fața acestuia.

Se pare cã nu doar în România existã „culoare” în justiție, ci și la Tribunalul de la Washington! Cãci atât președinta numitã „aleator” de Secretarul General ICSID, cât și arbitrul propus de avocații reclamanților sunt aceiași ca în cazul Hydro srl vs. Albania, ceea ce permite luarea unor decizii sensibile cu majoritate de 2-1!

Și iatã, în integralitate dispozitivul Ordinului procedural nr. 7 din 29 martie 2017 (textul fiind prezentat anterior publicului român trunchiat, conform interesului lui Alexander Adamescu):

Tribunalul recomandã, în conformitate cu art. 47 din Convenția ICSID, ca România sã retragã (sau sã suspende într-un alt mod) transmiterea Mandatului European de Arestare Ref. 3576/2/2016 de cãtre Ministerul Justiției din România, precum și cererea de extrãdare asociatã, transmisã Ministerului de Interne al Marii Britanii pe 6 iunie 2016, precum și sã se abținã de la re-emiterea sau transmiterea acestui Mandat European de Arestare sau a altuia, ori a altei cereri de extrãdare pe numele lui Alexander Adamescu referitoare la subiectul acestui proces de arbitraj pânã la emiterea Deciziei Finale din acest caz.

Aceastã recomandare se face cu condiția ca dl. Adamescu sã respecte strict mãsurile și mecanismele subliniate în Secțiunea VII.E.1 a acestei Decizii, pentru a menține status quo-ul care îl împiedicã sã plece din Anglia, Scoția sau Țara Galilor pe durata acestei arbitrãri, cu excepția situației în care ar fi necesar sã se prezinte la o audiere în procesul de arbitraj la Washington, DC. Întrucât una dintre aceste condiții implicã continuarea sechestrãrii pașaportului d-lui Adamescu, în cazul în care ar fi eliberat de cãtre autoritãțile din Marea Britanie, Tribunalul cere pãrților sã se punã rapid de acord în legãturã cu posibilul custode al pașaportului, precum și cu termenii și condițiile corespunzãtoare, în acord cu cadrul general pe care Tribunalul l-a descris aici. Tribunalul cere pãrților sã-i raporteze (împreunã sau separat) decizia legatã de aceste mecanisme în termen de douã sãptãmâni de la data acestei Decizii.

Deci, decizia Tribunalului de la Washington nu se referã doar la România, ci îl obligã, cât se poate de explicit, pe Alexander:

• sã nu pãrãseascã teritoriul Marii Britanii,

• sã nu aibã acces la pașaport,

• sã accepte un mecanism de verificare periodicã a prezenței sale la locuința declaratã.

Și nuanța pe care am subliniat-o în recomandarea fãcutã României este urmãtoarea: i se cere sã renunțe la a mai cere extrãdarea lui Adamescu pe motive legate de procesul de arbitraj referitor la pretinsa falimentare a ASTRA Asigurãri SA de cãtre Statul român. Numai cã, surprizã: chiar și actualul mandat de arestare se referã la douã posibile fapte de corupție (mituirea celor doi judecãtori) ce nu au nicio legãturã cu activitatea sa de la ASTRA Asigurãri!

Acest aspect a fost semnalat Tribunalului de cãtre reprezentanții României în rãspunsul din 10 aprilie 2017, când au solicitat revizuirea Ordinului procedural, decizia conducând la emiterea Ordinului procedural 8, din 18 aprilie 2017.

Este România obligatã sã aplice Ordinul procedural 7?

Comunicatorii lui Alexander au fãcut mare tam-tam pe acest subiect, citându-l pe Lordul Goldsmith (fãrã sã menționeze cã este avocatul lui):

„Refuzul României de a respecta o hotãrâre obligatorie a Tribunalului înseamnã cã România încalcã un tratat internațional al cãrui semnatar este de mai multe decenii. Pânã când România se va conforma fãrã a mai tergiversa lucrurile, vom fi îndreptãțiți sã punem sub semnul întrebãrii disponibilitatea României de a-și respecta angajamentele sale internaționale.”

Numai cã și aici este o inadvertențã. Chiar manualul oficial al Cursului de Rezolvare a Disputelor în Comerțul Internațional, Investiții și Proprietate Intelectualã al UNCTAD precizeazã:

„Așa cum este indicat în Articolul 47 al Convenției, Tribunalul nu poate emite ordine obligatorii în cazul mãsurilor provizorii, ci doar le poate recomanda.”

Sursa: UNCTAD

Deci, nu existã o obligație în privința mãsurilor provizorii, ci doar a Deciziilor finale (awards), logica juridicã fiind cã arbitrii ICSID nu au autoritatea de a impune mãsuri temporare unui Stat suveran. În plus, mãsurile sunt provizorii, putând fi revocate sau modificate oricând. De aceea, chiar și tribunalele din SUA sau Marea Britanie le dau forțã executorie doar atunci când Ordinele procedurale se referã la acțiuni ireversibile, nu la simple suspendãri.

România a semnalat Tribunalului încã din 19 decembrie 2016 faptul cã nu-i recunoaște jurisdicția (autoritatea de a judeca) în privința elementelor referitoare la mãsuri provizorii menite sã instituie o formã de imunitate pentru Alexander Adamescu. Și a adus ca argument paragraful 84 din Decizia finalã datã de Tribunalul ICSID în procesul Churchill Mining vs. Indonezia (cazul ARB/12/14):

În niciun caz arbitrarea de cãtre ICSID nu conferã „imunitate automatã” fațã de cercetãrile penale, subiect care se aflã în afara jurisdicției ICSID și a acestui Tribunal.

Și chiar Tribunalul din cazul Lao Holding citat mai sus afirmã, la paragraful 21 al Deciziei finale:

Convenția ICSID se aplicã doar disputelor legate de investiții. În acest caz, mãsurile de cercetare penalã în disputã nu sunt mãsuri ad-hoc ce urmãresc influențarea rezultatului disputei, ci legislația penalã cu aplicabilitate generalã referitoare la interzicerea mitei, corupției, spãlãrii de bani și delapidãrii. Prin definiție concepte precum responsabilitatea penalã se aflã în afara sferei de juridicție a acestui Centru și a competenței acestui Tribunal. Nici Convenția ICSID, nici tratatele bilaterale de protejare a investițiilor (BIT) nu impun Statului vreo interdicție care sã-i limiteze exercitarea jurisdicției penale în aceste materii. În particular, nu îi scutesc de urmãrirea penalã sau de inculpare pe criminalii suspectați doar pentru faptul cã sunt investitori. Tribunalul respinge ideea cã legislația penalã uzualã, cu aplicare generalã, ar putea fi limitatã de începerea unui proces de arbitraj ICSID în temeiul unui tratat bilateral.

Sursa: ICSID

Or, demersul lui Alexander Adamescu se înscrie exact pe aceastã linie: un abuz de proces, ce încearcã sã creeze impresia cã anumite drepturi i-ar fi fost încãlcate, dar de fapt urmãrește doar obținerea imunitãții fațã de cercetãrile penale din România.

Atac premeditat la suveranitatea României

Poate cã simpla suspendare a extrãdãrii sale din Marea Britanie, atâta timp cât dureazã procesul de la Washington, ar putea fi eventual luatã în calcul de autoritãțile române. Mai ales cã, așa cum semnala judecãtoarea Nina Tempia în cazul extrãdãrii celor doi cetãțeni cercetați penal de cãtre Albania (paragraful 55 al sentinței):

Dacã extrãdarea ar fi amânatã sine die, prejudiciul suferit de cei doi va fi faptul cã vor rãmâne în arest la domiciliu pentru o perioadã nedeterminatã, trebuind sã se supunã condițiilor de arest la domiciliu. Acest lucru le-ar afecta libertatea de mișcare pe o duratã nedeterminatã.

Sursa: Westminster Court

În cazul lor, Tribunalul de la Washington nici mãcar nu stipulase vreo cerințã referitoare la reclamanți, ci doar recomandase Albaniei „suspendarea procesului de extrãdare pânã la emiterea Deciziei finale”. În cazul lui Alexander Adamescu, însã, pentru a conserva status quo, i-a impus restricții de mișcare în afara Marii Britanii, ce se pot extinde 4-5 ani de-acum încolo.

Ce este însã inacceptabil, fiind un atac direct la suveranitatea Românei, este cerința de la paragraful 223 litera i a plângerii depusã la ICSID de Nova Group Investments B.V. pe 5 iunie 2016, pe baza cãreia a pornit procesul arbitral:

223. Pentru motivele arãtate mai sus, Nova solicitã respectuos ca Tribunalul: (…)

i. Sã ordone Statului român sã înceteze toate demersurile civile și penale împotriva lui Dan Adamescu și Alexander Adamescu, privind presupuse infracțiuni comise prin gestionarea Astra sau a altor investiții ale firmei Nova și sã nu demareze astfel de acțiuni în viitor.

Mai clar, sã le acorde imunitate deplinã atât în fața legislației civile, cât și penale, prin renunțarea la dreptul suveran al României de a urmãri și pedepsi infracțiunile comise pe teritoriul sãu!

Iar imunitatea cerutã nu este una temporarã, justificatã eventual de apãrarea dreptului de a-și prezenta cazul în fața Tribunalului, ci este extinsã sine die. O asemenea Decizie finalã a Tribunalului i-ar permite lui Alexander sã fure în urmãtorii 20 de ani și jumãtate din România, fãrã ca Statul sã-l mai poatã urmãri vreodatã pentru faptele sale!

S-a vorbit mult despre sutele de milioane de EURO obținute ca despãgubire de la Tribunalul ICSID de cãtre frații Micula, se vorbește despre solicitarea a 4,5 miliarde de USD de cãtre Roșia Montanã Gold Corporation într-un proces care de-abia a început. Comparativ cu aceste procese, ce pot produce cel mult pagube (masive) bugetului de stat, acțiunea lui Alexander Adamescu poate produce efecte politice și sociale cu consecințe mult mai grave.

Sursa: Wikipedia

Ordinul de la Washington – argument la Londra

Faptul cã întreaga acțiune de la Washington a fost inițiatã cu scopul de a-i asigura imunitate lui Adamescu este demonstrat de graba cu care a fost introdusã solicitarea instituirii mãsurilor provizorii de suspendare a Mandatului European de Arestare.

Plângerea inițialã, menționatã mai sus, a fost depusã pe 5 iunie 2016, iar pe 21 iunie a fost deja introdusã cererea privind instituirea mãsurilor provizorii, cu mult înainte de aprobarea începerii procesului (pe 5 iulie) și constituirea Tribunalului (pe 17 noiembrie 2016).

Acest lucru este permis de Regula 39(5) de arbitraj ICSID, fiind menitã sã asigure luarea rapidã a mãsurilor necesare pentru apãrarea drepturilor pãrții care le solicitã.

Ordinul procedural 7 a fost emis doar 9 luni mai târziu, dupã ce pe 2 și 3 martie 2017 s-a desfãșurat o audiere la Londra, în cadrul cãreia Alexander Adamescu a prezentat arbitrilor ICSID situația de fapt: este în arest la domiciliu, cu obligația de a se prezenta sãptãmânal la Poliție, pașaportul i-a fost reținut și are interdicție de a se apropia de aeroporturi, gãri internaționale sau porturi.

Pe 24 iulie 2017, a avut loc la Westminster Court o zi de audieri în fața judecãtorului ce analizeazã cererea de extrãdare depusã de România, în baza Mandatului European de Arestare. Obiectivul lui Alexander și al celor 4 avocați care l-au însoțit a fost sã demonstreze pretinsul abuz pe care l-ar comite România prin menținerea cererii de extrãdare și a Mandatului European de Arestare. Pe scurt, argumentele lor au fost:

• România ar fi obligatã sã aplice Ordinul procedural al Tribunalului ICSID. (În realitate, nu este, dupã cum am demonstrat mai sus).

• Acest lucru s-ar putea face doar prin anularea Mandatului European de Arestare emis pe numele lui Alexander Adamescu. (Legea 302/2004, ce reglementeazã modul în care se emit și se aplicã Mandatele Europene de Arestare nu are nicio prevedere în acest sens, deci cererea este lipsitã de bazã legalã).

• România nu are niciun drept de a ordona unui judecãtor britanic sã extrãdeze pe cineva. (Nici nu este cazul, cãci Mandatul European de Arestare este un instrument ce trebuie avizat de judecãtor, pentru a fi aplicat).

• Tribunalul de la Washington ar fi stabilit nevinovãția lui Alexander Adamescu în privința acuzațiilor multiple de fraudã lansate de DNA. (Nu existã niciun fel de decizie în acest sens și, mai mult, mituirea judecãtorilor nici nu face obiectul procesului de la Washington).

• România se confruntã cu instabilitate socialã, în prezent (iulie 2017) desfãșurându-se manifestații violente (Sigur vorbiți despre România, sau o confundați cu Venezuela?).

• Argumentul României la ICSID cã legislația europeanã are prioritate fațã de alte tratate la care a aderat nu ar fi acceptabil, deoarece în acest caz nu se aplicã legislația UE (Chiar, ce legãturã ar avea Mandatul European de Arestare cu legislația Uniunii Europene, alta decât cã este reglementat de Decizia 584/2002/JAI a Consiliului Europei?).

• Refuzând sã retragã Mandatul European de Arestare, România încalcã legislația internaționalã, dã dovadã de rea-credințã și ar trebui sã se retragã din Convenția ICSID. (Mai ușor cu pianul pe scãri, domnule avocat britanic! Cine vã permite sã luaþi decizii de politicã internaþionalã în numele unui stat suveran?)

De-a lungul audierii, judecãtorul a pus câteva întrebãri și a fãcut câteva comentarii extrem de relevante:

• Dacã Alexander a depus deja mãrturie în fața Tribunalului ICSID, vreme de douã zile, de ce
s-ar mai impune prezența sa la audieri?

• Chiar dacã audierile finale la Washington sunt programate pentru martie 2019, cine garanteazã cã atunci va fi datã și Decizia finalã? (De exemplu, în cazul Rompetrol procesul a durat 7 ani, în cazul fraților Micula 8 ani). Este dispus Alexander Adamescu sã stea atâta timp în arest la domiciliu în Marea Britanie, conform cerinþelor din Ordinul procedural 7?

• Dacã judecãtorului i s-ar transmite decizia unui Tribunal ICSID prin care i s-ar solicita suspendarea cercetãrilor penale într-un anumit caz, ar considera-o inadmisibilã. De aceea, înțelege decizia judecãtorului Matei de la Înalta Curte de Casației și Justiție care, pe 9 iunie 2017, a respins cererea de anulare a Mandatului European de Arestare, ce invoca ca argument recomandãrile din Ordinul procedural.

Și a tras concluzia cã, indiferent ce decizie ia România în legãturã cu Ordinul Tribunalului ICSID, se va limita doar la analizarea cererii propriu-zise de extrãdare.

Chiar dacã timp de circa 4 ore avocații au încercat sã-l convingã cã singura decizie posibilã ar fi respingerea cererii de extrãdare în România, în caz contrar judecãtorul putând, la rândul sãu, sã încalce legislația internaționalã, acesta doar a menținut condițiile actuale ale arestului la domiciliu. Apoi, a programat pentru perioada 26 noiembrie – 1 decembrie 2017 o nouã serie de audieri pe tema extrãdãrii și decizia finalã în acest caz. Și a încheiat audierile comentând:

Ce-ar fi ca fiecare parte sã-și vadã de treburile sale: aceastã Curte sã se ocupe de decizia referitoare la Mandatul European de Arestare, Tribunalul de la Washington de arbitrarea cazului sãu, iar România de gestionarea modului în care poate refuza sã aplice Ordinul procedural?

Sursa: euromaidanpress.com

Dar credeți cã echipa de troli a lui Alexander Adamescu poate accepta așa ceva? Într-un episod urmãtor vã vom prezenta scenariul mirobolant, desprins parcã din filmele cu James Bond, prin care încearcã sã dovedeascã reaua-credințã și abuzurile Statului român, cu speranța de a obține minim 250 milioane EUR „recompensã” pentru pagubele pe care, cel mai probabil, le-a produs chiar el.

TAGS

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare



Nu uitaţi să daţi „Like”. În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.