La doar câteva luni după ce Bogdan Buta a fost acuzat de relații intime cu băieți minori, s-a dovedit că este nevinovat, dar răul făcut a rămas, patronii primesc o nouă lovitură. Tribunalul i-a spus buni de plată, iar suma pe care o vor avea de achitat este, de-a dreptul, colosală.
După ce Untold a fost organizat, în 2021, în Parcul Central al orașului, a urmat un proces cu Institutul Național al Patrimoniului, care s-a încheiat abia în 2024, cu câștig de cauză pentru stat. Astfel, după o criză de imagine, un festival în Dubai cu prețuri pe măsură, mai bine și o datorie amețitoare.
CITEȘTE ȘI: Compania din România care poate îngropa TAROM. Frații Pandel, de la Christian Tour, vor introduce rute noi cu plecare din Otopeni
Untold, datorii de peste 300.000 de lei către stat!
Festivalul va avea loc, conform calendarului, între 8 și 11 august, tot în Cluj Napoca, dar la Cluj Arena. Prețul unui bilet a rămas la fel de ridicat, cel mai „ieftin” fiind de 800 de lei, pentru cei care au sub 25 de ani, redus de la 1.450 de lei. Dacă vor reuși să vândă tichetele, poate că vor reuși să plătească și datoria de peste 380.000 de lei, către stat.
„Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 382.940,57 lei, reprezentând valoarea actualizată a debitului principal cu indicele de inflaţie, din care 326.741,1 lei constituie debit principal (cuantumul timbrului monumentelor istorice aferent Festivalului Untold organizat în anul 2021), şi 56.199,47 lei reprezentând indicele de inflaţie calculat pentru cuantumul timbrului monumentelor istorice, dobândă legală penalizatoare în cuantum de 50.242,04 lei calculată până la data de 31.01.2023, urmând a curge în continuare, până la plata efectivă a debitului principal şi suma de 302.562,26 lei reprezintând penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate până la data de 31.01.2023, ce vor curge în continuare, până la plata efectivă a debitului principal.
Respinge ca fiind neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de către pârâta reclamantă reconvențional UNTOLD PRODUCTION SRL. Respinge solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Cluj-Secţia civilă”, arată soluția Tribunalului Cluj.
CITEȘTE ȘI: Adio, centrale de apartament în România? O întrebare cu mai multe variate de răspuns care vin dinspre Uniunea Europeană
















