Faţă de acum o lună, preţul ouălor s-a dublat, carnea de porc este mai scumpă la raft cu până la 20%, untul, cu 10%, iar laptele cu 5 procente.
Dintre toate scumpirile, ouăle spart recordul. Şi modificările de preţ se observă în toată ţara. Din Constanţa şi până la Oradea. Concluzia e clară.
O echipă Observator a monitorizat, timp de o lună, evoluţia preţurilor pentru coşul zilnic de alimente.
Reporterii au pus în coş câteva alimente de bază şi vedem că: Un kilogram de carne de porc este mai scump cu 3 lei. Mai scump este şi laptele. Cu aceiaşi bani, au cumpărat 6 ouă în loc de 10 ouă. Dacă tragem linie, pentru acest coş, au plătit acum cu 6 mai mult faţă de finalul lunii septembrie.
Şi veştile rele nu par să se oprească aici.
Adrian Benţa, consultant fiscal: "Să nu uităm că s-a majorat acciza la combustibili şi vom găsi chletuielile de transport, au mai apărut nişte taxe micuţe şi se vor reflecta în costuri."
Vezi și Lovitură uriașă pentru Zara! Ce au transmis muncitorii prin mesaje ascunse în haine clienților magazinului
Alertă de la eMAG! CEO-ul companiei spune că Guvernul ar putea să-i închidă


















