USR, atac furibund la adresa unui lider PNL: 'Are un discurs demn de Vadim Tudor și mai recent Liviu Dragnea'

Autor: Ion Motea

Publicat: 31-07-2020 20:15

Actualizat: 31-07-2020 20:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

USR îl acuză pe primarul liberal al oraşului Timişoara, Nicolae Robu, că a adoptat un discurs naţionalist "demn de Vadim Tudor, Gheorghe Funar şi mai recent Liviu Dragnea", după o postare pe Facebook a edilului.


"Nicolae Robu, primarul PNL al Timişoarei, acuză USR PLUS şi pe candidatul Dominic Fritz de interese oculte şi străine. Într-o postare pe Facebook, Robu sugerează că, prin denunţarea şicanelor Primăriei, în privinţa amplasării corturilor pentru semnături, Dominic Fritz şi USR PLUS ar amăgi tinerii curaţi în favoarea unor interese oculte şi străine. USR PLUS a demonstrat cu documente datate că Nicolae Robu a încercat să împiedice, ilegal, amplasarea de corturi.

 

Abia astăzi, după presiune publică, a dat avizul cerut de USR PLUS deja de trei săptămâni. Mai grav este însă că Nicolae Robu apelează la un discurs xenofob, marca Liviu Dragnea, pentru a eticheta USR PLUS şi pe candidatul Dominic Fritz. Acest atac al lui Nicolae Robu nu face deloc cinste Partidului Naţional Liberal, care a susţinut pentru Preşedinţia României un etnic german, pe Klaus Iohannis şi care vorbeşte de valorile europene", arată USR într-un comunicat de presă, transmis vineri.


 


 

 

 

În comunicat, Dominic Fritz, candidatul USR PLUS la Primăria Timişoara, afirmă că este "revoltat că în Timişoara, un oraş multicultural, al toleranţei, care nu a cunoscut niciodată naţionalismul, un liberal încearcă să câştige alegerile cu un discurs demn de Vadim Tudor, Gheorghe Funar şi mai recent Liviu Dragnea".


 

 

 

 

 

"Timişorenii au de ales între naţionalismul desuet şi periculos de secol XIX şi europenism de secol XXI. Timişoara vrea dezvoltare, vrea bună guvernare şi nu vrea să se întoarcă la trecutul împotriva căruia a luptat. Avem o şansă unică de a ne reconecta la valorile şi resursele europene, nu în ultimul rând şi datorită fondurilor europene, care au fost negociate la Bruxelles de către Preşedintele Iohannis", mai scrie Dominic Fritz.

El consideră că "melodia naţionalistă pe care domnul Robu a început s-o cânte" riscă să îndepărteze oraşul de la obiectivul de a aduce aici banii europeni pentru dezvoltare.

"Cât de credibil ar fi un primar care vrea bani din Bruxelles dar se plânge de interese străine?", se mai întreabă Dominic Fritz, citat în comunicatul USR.

Citește și:


E oficial! Ministrul Muncii a făcut anunțul: Pensiile au parte de modificări

SURSE Cine e, în realitate, șeful din Poliție prins băut la volan: A fost cercetat disciplinar și înlocuit din funcție, în urma anchetei privitoare la violarea și uciderea unei studente japoneze

Analiză dură: Clasarea din Dosarul 10 August este o invitație la explozie socială. Cine ar fi avut interesul?

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri