Puțini știu că în Consiliul de Administrație al unei importante companii de stat se află și o membră a celebrei familii Rothschild.
Compania, care are o valoare de piaţă de circa un miliard de euro, are în CA șapte membri, iar unul dintre ei se numește Arielle Malard de Rothschild, care face parte din familia Rothschild.
Arielle Malard este membru independent şi a fost susţinută în boardul Electrica de BERD, un alt acţionar principal al companiei.
Nu se știe, însă, pentru câtă vreme va mai face aceasta parte din Consiliul de Administrație al Electrica, dat fiind că Ministerul Energiei, controlat de ALDE, partid care asigură alături de PSD majoritatea guvernamentală, a cerut, joi seară, în ultima zi posibilă, alegerea unui nou board la Electrica.
Acest subiect va fi luat în discuţie pe 26 octombrie în Adunarea Generală a Acţionarilor.
La Electrica, Ministerul Energiei are 48% din acţiuni.
Actualul preşedinte al Consiliului de Administraţie este Cristian Buşu, ceilalţi membri fiind Arielle Malard de Rothschild, Gicu Iorga, Ioana Drăgan, Pedro Mielgo Alvarez, Willem Schoeber şi Bogdan George Iliescu, informează zf.ro.
Din cei şapte membri ai boardului, patru trebuie să fie independenţi.
Vezi și ATENȚIE! Ce salariu și pensie BABANE încasează cel mai bătrân sfătuitor al președintelui Iohannis
Te-ai fi așteptat? Ce salarii au măicuțele și călugării din România
Atenție mare! Se schimbă legea energiei termice – la ce veți fi obligați