România se află îm sfârșit pe locul 1 la ceva în regiune. Însă, domeniul nu pare a fi unul care să ne bucure foarte tare, întrucât reprezintă mai degrabă gradul ridicat de instabilitate. Așadar țara noastră se situează pentru al patrulea an consecutiv pe primul loc în topul regional al modificărilor legislative, cu peste un sfert (280 legi) din totalul de 1040 legi adoptate între 1 august 2016 – 1 august 2017 în șase țări din Europa Centrală și de Est (ECE).
Clasamentul se menține neschimbat făță de ultimii doi ani, cu Polonia (220 de legi) pe locul al doilea, urmata de Ungaria (200 de legi), arătă raportul Grayling AcTrend 2017, realizat de Grayling în Bulgaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia și Ungaria, scrie Capital.
Vezi și Ce NU știai despre Principesa Margareta: ce carieră a ABANDONAT pentru a fi alături de Regele Mihai – Securitatea o urmărea îndeaproape
Comparativ cu anul trecut, rezultatele cercetării arătă o scădere moderată, cu 5,3%, a numărului total de legi adoptate la nivel regional, respectiv 1040 de modificări legislative adoptate în cele şase ţări din ECE în decursul celor 12 luni. Numărul legilor adoptate a scăzut după ce, timp de trei ani consecutiv, a înregistrat o creştere constantă. România se menţine pentru al patrulea an consecutiv pe prima poziţie, înregistrând o scădere făţă de anul trecut uşor peste media regiunii (6,3%). Faţă de perioada 20132014, numărul legilor adoptate în România a crescut cu 9%.
În România, din totalul de 280 de legi, peste jumătate (157) au avut impact asupra altor domenii decât cel al afacerilor: educaţie, cultură, social, administraţie, justiţie, etc. 123 legi au afectat direct companiile, iar aproape jumătate dintre acestea (50) au avut impact asupra mediului de afaceri în general (legi referitoare la bugetul statului, codul fiscal, concurenţă, achiziţii publice, etc). Că şi la nivel de regiune, cele mai afectate sectoare au fost serviciile, agricultură, sănătatea, sectorul financiar, industria, energia, sectorul IT&C.
Vezi și Deputații PSD au votat dezastrul în Justiție: cum poate scăpa nepedepsită criminala de la metrou
Ca şi în anii precedenţi, cea mai mare parte a legilor au fost iniţiate de guverne (76.7% făţă de 72.2% în 20152016). Pe de altă parte, comparativ cu anul trecut,cei mai productivi parlamentari au fost cei din România (36%) şi Bulgaria (26%), în timp ce Polonia a înregistrat o scădere remarcabilă (-30%), valul de modificări legislative care a marcat anul trecut atenuandu-se după alegeri. În România, numărul legilor iniţiate de parlamentari cu impact asupra afacerilor a crescut pentru al treilea an consecutiv, dublându-se făţă de perioada 20132014.
Vă așteptați la asta? La ce este România, din nou, lider regional
Trending

09:15Actual
'Șpaga' de 20.000 de euro a lui Robert Turcescu. Beleaua uitată în care suveranistul a intrat din cauza lui Gigi Becali

14 febActual
Nouă materie obligatorie pentru toți elevii de gimnaziu din România. Ar putea avea măcar o oră pe săptămână

14 febEntertainment
Cătălin Scărlătescu, dator pe 3 generații. Nu mai are acces la niciun leu din cont, trebuie să facă rost de milionul de euro

14 febActual
Fără centură de siguranță și fără amendă pentru acești români. Nu contează că stau pe scaunul din dreapta, legea e de partea lor

14 febActual
Eminența cenușie din spatele magazinelor Metro. Ion Țiriac a renunțat de 10 ani la acțiunile sale

10:20Actual
Beizadeaua lui Radu Vasile, ex-premier al României, s-a făcut băiat cuminte. Ce meserie practică Radu Tudor după ce a făcut furori în cluburile bucureștene

09:53Actual
Comuna din România care refuză metroul. Primăria localității nici nu vrea să audă de varianta lui Daniel Băluță

14:29Economie
Revoluție fiscală la impozitul pe locuință. Ilie Bolojan explică noul sistem de calcul la „valoarea de piață”

14 febActual
Avertizare ANM de ultimă oră: Cod Galben de viscol și ninsori în jumătate de țară

10:52Actual
Păcăleală cu cartele Digi România de 13.50 lei. Cât a ajuns să plătească un român care a comandat-o de pe o platformă online
Articole Similare

10 minute în urmăActual
Salariul pe care îl încasează o casieriță STB a fost făcut public. Sporul de vechime le poate mări leafa cu 32%

16:40Actual
Campania Auchan la ulei vechi pe care o vânează toți românii. Supermarketul te premiază pe loc dacă ești prieten cu mediul înconjurător

16:04Actual
Vechiturile care îi îmbogățesc pe români. Comerțul online oferă o nouă anvergură pieței second-hand din țara noastră

15:19Actual
ÎPS Teodosie se dezice de George Simion. Arhiepiscopul Tomisului este tot mai departe de doctrina partidului AUR și se delimitează de acesta

14:46Actual



