Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă potrivit căreia soldaţii şi gradaţii profesionişti pensionari militari cărora li s-a conferit Semnul onorific "În Serviciul Patriei" beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare. În favoarea proiectului s-au înregistrat 230 voturi, iar 33 au fost "împotrivă". 11 deputaţi s-au abţinut de la vot, conform Agerpres.
Propunerea legislativă a fost iniţiată pentru modificarea unor acte normative în domeniul securităţii, în sensul acordării Semnului onorific "În Serviciul Patriei" soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, dar şi preoţilor militari. În comisiile de specialitate proiectul a fost amendat, stabilindu-se că soldaţii şi gradaţii profesionişti pensionari militari cărora li s-a conferit Semnul onorific "În Serviciul Patriei" beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare.
Conform textului adoptat, "soldaţii şi gradaţii profesionişti, pensionari militari, cărora li s-a conferit Semnul onorific ' În Serviciul Patriei' pentru 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale beneficiază de un spor de 10%, 15% sau, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare, potrivit legislaţiei în vigoare".
Vezi și Veste uluitoare pentru toți utilizatorii de telefonie mobilă: Ce a decis ANCOM
Semnul onorific "În Serviciul Patriei" se conferă ofiţerilor, funcţionarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţilor militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care au 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale.
Prevederile acestei legi referitoare la Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru ofiţeri şi funcţionari publici cu statut special cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri se aplică, în aceleaşi condiţii, şi personalului contractual care ocupă funcţii de preot militar. Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţi militari, se prezintă sub două forme cu valoare ierarhică egală: însemnul şi bareta.
Vezi și Orange CONTRAATACĂ! Mutare în FORȚĂ, după ce a aflat că Vodafone vrea să achiziționeze un GIGANT
Propunerile nominale pentru conferirea acestuia se trimit miniştrilor, respectiv conducătorilor instituţiilor centrale, până la data de 31 august a fiecărui an, iar numărul celor care îndeplinesc condiţiile până la data de 1 iunie a aceluiaşi an. Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţi militari, se poate conferi în număr nelimitat.
Pentru conferirea acestui semn onorific trebuie îndeplinite următoarele condiţii: vechime în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale de 15, 20 sau 25 de ani; rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională, evidenţiate prin calificative de cel puţin "bun" sau "bine", după caz, în aprecierile de serviciu din ultimii patru ani. Pensionarii militari pot beneficia atribuirea de bilete de tratament balnear şi de recuperare, în condiţiile legii: gratuit pentru pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare avizat de comisia de expertiză medico-militară, pe baza propunerilor formulate de medicul specialist cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti de maximum 50% din valoarea biletului, potrivit criteriilor şi condiţiilor stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale. Numărul biletelor de tratament balnear şi de recuperare, inclusiv cele care se acordă gratuit, potrivit actelor normative cu caracter reparatoriu, condiţiile şi modul de acordare, precum şi modul de distribuire sau de decontare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, mai stabileşte proiectul. Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul este decizional.
Vezi și Proiect URIAȘ! Ion Țiriac și Petre Roman, PARTENERI! Afacerea cu care vor să dea lovitura
A venit iepurașul pentru mii de bugetari: Cine va primi sporuri începând de luna asta
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



