Primăria Capitalei a anunțat că a finalizat achiziţia serviciilor de întreţinere a gazonului pentru Arena Naţională.
Contractul urmând să fie încheiat pe o durată de 45 de zile, pentru suma de 99.780,80 lei.
"Protocolul încheiat de Primăria Municipiului Bucureşti cu FCSB pentru întreţinerea gazonului pe Arena Naţională a încetat în data de 30 iunie 2018. Având în vedere că soluţia era una temporară, Primăria Capitalei a demarat o nouă procedură, care a fost atribuită recent: procedura organizată a fost achiziţia directă, având în vedere urgenţa serviciului solicitat, iar atribuirea ei în SEAP a fost înregistrată la Direcţia Generală de Achiziţii Publice în data de 3 august, următoarea etapă fiind semnarea contractului de servicii. Dintre cele trei oferte depuse, operatorul economic desemnat câştigător a fost cel care îndeplinea cerinţele tehnice şi a depus oferta cu preţul cel mai scăzut - respectiv 99.780,80 lei (fără TVA)", a informat PMB, prin intermediul unui comunicat.
Pe durata a celor 45 de zile pentru deruralea contractului, Primăria Capitalei pregătește o nouă procedură.
"Astfel, pentru restul perioadei până la sfârşitul anului 2018 şi pentru primele 4 luni din anul 2019, Primăria Capitalei va derula o procedură simplificată pentru achiziţia serviciilor de întreţinere şi mentenanţă a gazonului pentru Arena Naţională. Procedurile sunt derulate în deplină transparenţă şi conform prevederilor legale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice", a menţionat sursa citată.
Cei de la PMB, au spus că în perioada 2011-2013 Arena Naţională a fost administrată de ALPAB, iar în perioada 2014-martie 2017 de către SC UTI GRUP SA, în baza unui acord cadru şi a celor trei contracte subsecvente.
"Întrucât, în perioada indicată nu a fost înregistrată o administrare eficientă a arenei, actuala administraţie a decis, în luna martie 2017, să rezilieze acordul-cadru cu acest operator, contractul subsecvent nr. 4 nu a mai fost semnat, iar Arena a fost preluată pentru administrare în regie proprie, prin Direcţia de Investiţii din cadrul PMB, şi a fost încheiat un protocol între Primăria Capitalei şi FCSB. Protocolul a fost încheiat cu respectarea legii, avându-se în vedere prevederile articolului nr. 1169 din Codul Civil, prin care 'părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri' precum şi ale articolului nr. 1616 privind Compensaţia: 'Datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele'", se mai arată în comunicat.
Potrivit PMB, protocolul dintre Primăria Capitalei şi FCSB este în prezent, obiectul unei investigaţii, context în care PMB "a pus la dispoziţia Parchetului toată documentaţia solicitată", conform agerpres.ro
Vezi și Special! Ce salariu are Cristian Prescorniţoiu, şeful Inspectoratului pentru Construcţii Vrancea, bugetarul care i-a jignit pe cei din Diaspora: La miting vin hoții și curvele!
Lia Olguța Vasilescu anunță finalizarea unei investiții uriașe! După șase ani, s-a reușit eliminarea lor
Mai multe categorii de salariați se pot pensiona mai devreme! Legea se aplică de joi
Veste bombă! Câți bani bagă Primăria Capitalei în gazonul Arenei Naționale
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

27 minute în urmăSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște
Articole Similare

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

18 marSport
[P]Cele mai discutate mutări de pe piața transferurilor în acest moment

03 marSport
Averea care îi va rămâne lui Mario Iorgulescu după moartea tatălui său, diminuată considerabil. Gino și-a dat afacerile pentru procesul fiului

27-02-2026 15:46Sport
Parteneriat extins: prima bancă românească de pe un monopost de Formula 1 își dublează prezența pe monoposturile McLaren

23-02-2026 20:23Sport



