Vestea momentului! Mii de angajați au parte de o nouă surpriză

Un deputat PSD vrea să extindă facilităţile aplicate muncitorilor în construcţii, scutiţi de la plata impozitului, pentru o nouă categorie de muncitori. 

Propunerea legislativă a fost iniţiată de ​către deputatul PSD Lucian Eduard Simion, susţinut de alţi membri PSD şi unii reprezentanţi ai minorităţilor. Proiectul are în vedere extinderea facilităţilor fiscale aplicabile până la 31 decembrie 2028 angajaţilor din sectorul construcţiilor şi pentru angajaţii din sectorul construcţiilor de nave. Mai precis, este vorba de reducerea cu 3,75% a contribuţiei de asigurări sociale (de la 25% la 21,75%) şi exceptarea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (în cuantum de 10% din salariul brut în prezent), precum şi de la plata impozitului pe venit (în cotă de 10%). Aceste facilităţi sunt însoţite de creşterea salariului minim brut în acest sector la 3.000 de lei, întocmai ca şi în cazul facilităţilor acordate sectorului de construcţii în prezent. Proiectul propune aplicarea măsurii începând cu data de 1 ianuarie 2021

Deşi propunerea legislativă nu este însoţită de fişa financiară în care să fie prezentat impactul acesteia asupra bugetului general consolidat, în expunerea de motive ataşată se menţionează că acesta ar fi nesemnificativ. De asemenea, se menţionează numărul de angajaţi din sectorul construcţiilor de nave la nivelul anului 2018 de 32.203 persoane, precum şi salariul mediu brut de la nivelul aceluiaşi an de 5.264 lei. Consiliul Fiscal a calculat ce impact bugetar ar avea această măsură şi afirmă că, în ciuda argumentelor iniţiatorilor, acesta va fi destul de semnificativ. „Potrivit calculelor CF, aceste valori sunt compatibile cu un impact bugetar de reducere a veniturilor bugetare calculat la nivelul anului 2018 de circa 0,4 miliarde lei. Considerând şi creşterea salariilor din perioada 2019-2021 (realizată şi prognozată) de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză de circa 26,5%, impactul bugetar al propunerii la nivelul anului 2021 ar fi de circa 0,5 miliarde lei, o sumă care, în opinia CF, nu poate fi apreciată drept nesemnificativă”, arată un document al instituţiei.
Totodată, Consiliul Fiscal subliniază faptul că nu sunt prevăzute surse de compensare ale impactului financiar negativ asupra bugetului general consolidat al măsurii, lipsind de asemenea şi fişa financiară sau o proiecţie bugetare completă din care să rezulte că propunerea nu afectează ţintele bugetare pe termen mediu. Drept urmare, Consiliul Fiscal afirmă că nu poate aviza propunerea legislativă

Vezi și

Cine a fost comandantul ceremoniei organizate azi, la Arcul de Triumf – El este omul care l-a întâmpinat pe Klaus Iohannis

Veste bună! Din 2021 se dau noi sume de bani pentru cei care fac parte din acest program

Mutarea făcută de Klaus Iohannis: Înainte de alegeri, șeful STS a fost avansat în grad!

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare