Curg veștile bune legate de agricultura din România. Se pare că statul vrea într-adevăr să stimuleze acest domeniu și anunță o serie de măsuri importante. Însă de la vorbe la fapte este cale foarte lungă. Fermierii vor beneficia de garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de producţie pentru procesarea produselor şi realizarea producţiilor agricole, începând din 2018, impactul estimat al acestei măsuri fiind de 87 de milioane de euro, potrivit Programului de guvernare 2018-2020, informează Agerpres.
"Programul de stimulare a producţiei vegetale, zootehnice şi a acvaculturii prevede înfiinţarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanţii de stat, respectiv acordarea de garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de producţie pentru: realizarea producţiei agricole şi procesarea produselor agricole, realizarea investiţiilor cu finanţare europeană, realizarea altor investiţii în ferme şi achiziţia de teren agricol", se arată în document.
Dobânda pentru un astfel de credit de dezvoltare este de 2% peste dobânda ROBOR la un an, iar plafonul maxim de creditare este de 3 milioane euro.
Durata programului pentru acest tip de credit se va întinde pe 8 ani, iar beneficiarii vor fi 10.000 de societăţi din agricultură, zootehnie şi acvacultură.
Potrivit documentului, efectele acestei măsuri sunt creşterea producţiei şi calităţii acesteia, sporirea volumului de marfă destinată pieţei interne şi externe, cu impact pozitiv asupra produsului intern brut şi a creşterii veniturilor la bugetul de stat.
De asemenea, începând din 2018, fermierii români vor beneficia de eliminarea impozitului pe terenurile agricole lucrate şi impozit zero pentru tractoare şi utilaje agricole, însă aceste măsuri vor fi luate de Ministerul Finanţelor Publice.
Cadastrarea de către stat a tuturor terenurilor agricole până în anul 2020, măsură care aparţine de MDRAP, reducerea cotei de TVA de la 9% cât este în prezent, la 5% pentru cele mai importante inputuri - livrarea de îngrăşăminte şi de pesticide utilizate în agricultura, seminţe şi alte produse destinate însămânţării sau plantării, precum şi prestări de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol sunt alte măsuri prevăzute în programul de guvernare la capitolul politici agricole.
Începând cu 2018, vor fi alocate 264 de milioane de euro timp de 4 ani pentru revitalizarea activităţii liceelor agricole, astfel încât acestea să fie ancorate în realitatea practică şi cea productivă, iar pregătirea profesională din domeniu să se realizeze printr-o politică coerentă care să răspundă cerinţelor sectorului agricol.
Măsura ar putea preveni închiderea liceelor agricole din cauza lipsei infrastructurii de învăţământ şi interesului scăzut al elevilor. Programul se va întinde pe 4 ani, iar beneficiarii vor fi 33 licee agricole.
Efectele estimate sunt: asigurarea investiţiilor în clădiri şi dotarea acestora, necesare pregătirii profesionale a elevilor, atragerea elevilor către meseriile din sectorul agricol, asigurarea unei forţe de muncă calificate pentru fermieri.
Vezi și Ce salariu primea CTP de la Sorin Ovidiu Vântu
A fost făcut public! Cu cât vor creşte SALARIILE
Vești bune pentru agricultori! În ce condiții vor avea impozit zero pe terenuri
Trending

15 febActual
'Șpaga' de 20.000 de euro a lui Robert Turcescu. Beleaua uitată în care suveranistul a intrat din cauza lui Gigi Becali

15 febActual
Beizadeaua lui Radu Vasile, ex-premier al României, s-a făcut băiat cuminte. Ce meserie practică Radu Tudor după ce a făcut furori în cluburile bucureștene

15 febActual
Comuna din România care refuză metroul. Primăria localității nici nu vrea să audă de varianta lui Daniel Băluță

15 febEconomie
Revoluție fiscală la impozitul pe locuință. Ilie Bolojan explică noul sistem de calcul la „valoarea de piață”

15 febExterne
S-a înfuriat Viktor Orban. Premierul maghiar nu a mai rezistat și i-a dat o replică dură lui Volodimir Zelenski: „De asta nu puteți fi membru al UE”

15 febActual
ÎPS Teodosie se dezice de George Simion. Arhiepiscopul Tomisului este tot mai departe de doctrina partidului AUR și se delimitează de acesta

15 febActual
Păcăleală cu cartele Digi România de 13.50 lei. Cât a ajuns să plătească un român care a comandat-o de pe o platformă online

15 febActual
A cedat Nicușor Dan în fața lui Donald Trump. Președintele României a decis să dea curs invitației liderului de la Casa Albă

15 febActual
Salariul pe care îl încasează o casieriță STB a fost făcut public. Sporul de vechime le poate mări leafa cu 32%

15 febActual
Vremea o ia razna luni, 16 februarie! Alertă de ninsori, viscol și temperaturi de îngheț în toată țara
Articole Similare

15 febSocial
S-au dus cei 2.500 de lei promiși pentru mamele din București și Voucherele Materna. Cine a născut din septembrie și așteaptă banii primește o veste dură

14 febSocial
Concediu paternal 2026. Toți tații din România au dreptul la zile libere, ca să-și ajute iubitele și soțiile după naștere

13 febSocial
Pensia anului 2026 cu doar 15 ani de vechime în câmpul muncii. Suma lunară pe care o primesc seniorii depinde de VPR

13 febSocial
45 de zile de concediu cu plată pe care le poate primi orice român. Angajatorul este obligat, prin lege, să-ți dea liberul

13 febSocial



