Vești bune! Cine va ieși mai devreme la pensie și de ce

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 10-07-2017 20:11

Actualizat: 10-07-2017 21:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că va modifica legea pensiilor și că mizează pe o lege unitară. Aceasta va veni cu o nouă propunere care va rezolva problema în materie de pensii. De asemenea, aceasta va micșora vârsta de pensionare pentru anumite persoane.


Liviu Dragnea a anunțat că ministrul Muncii va începe o o largă consultare publică pe tema unui nou proiect de lege privind pensiile.


„Am vorbit în perioada în care se discuta despre legea salarizării că, după ce vom finaliza această lege, vom începe discuţiile, dezbaterile, despre o nouă lege a pensiilor. (...) Ministrul Muncii acum se pregăteşte şi o să stabilească când, cum, cu cine se întâlneşte şi cum elaborează acest proiect de lege", a spus Dragnea, potrivit
Adevărul.


Ministrul Muncii colectează date referitoare la metoda de calcul a pilonului II de pensii, lucru care va face posibil realizarea unei legi unitare a pensiilor. Aceasta a motivat necesitatea unei astfel de legi spunând că un beneficiar de pensie specială încasează echivalentul a 40 de pensii normale.


Totodată, Lia Olguţa Vasilescu vrea să reducă şi vârsta de pensionare pentru mamele care au mai mult de trei copii, ca o masură de stimulare a natalităţii. În ce priveşte pilonul doi de pensii, ministrul Muncii spune că va cere mai multe informaţii despre modul în care pilonul doi este gestionat şi calculat.

„Am cerut ASF date despre pilonul II de pensii, nu aş vrea să se sperie absolut nimeni, nu este vorba nici de naţionalizare, nici de desfiinţare, dar vrem să ştim care a fost formula de calcul şi vrem să facem o comparaţie între cei care au cotizat practic cu aceeaşi sumă la sistemul de stat şi cu aceeaşi sumă la pilonul II de pensie, să vedem dacă şi pensia care le este calculată va fi similară cu ceea ce oferă statul. Dacă este în plus, este chiar foarte bine, dacă este în minus, o să vedem toate datele. Cert e că va trebui să le prezentăm cu siguranţă şi celor care beneficiază de acest sistem de pensie, este vorba de cei care în 2010 aveau sub vârsta de 35 de ani şi care au fost obligaţi de stat să cotizeze la alte piloane de pensie”, a mai afirmat Olguţa Vasilescu.
Vezi șiO nouă MINIVACANȚĂ pentru români și în luna august? Din ce motiv Guvernul Tudose ar putea decide asta

Unde lucrează soția lui Liviu Pleșoianu și ce avere are, de fapt, cel mai aprig contestatar al șefei DNA


Anunț în toiul nopții al Olguței Vasilescu! „Vă așteptăm să ne luați banii”

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri