Vești bune pentru această categorie de angajați! Vor avea parte de un nou beneficiu

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 22-03-2022 22:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Potrivit unui ordin al Ministerului Justiției (MJ), polițiștii de penitenciare care își desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite vor beneficia de-acum de un concediu de odihnă suplimentar, plătit, de șapte zile.


 

Astfel, după cum apare în Ordinul MJ 1.144/C/2022, oficializat luni, prin publicarea în Monitorul oficial nr. 271, “polițiștii de penitenciare din sistemul administrației penitenciare care își desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase, stabilite pe baza determinărilor pentru evaluările de risc profesional prevăzute de cadrul legal aplicabil, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, plătit, de 7 zile calendaristice”.


Polițiștii care pot beneficia de acest concediu de odihnă suplimentar trebuie nominalizați de către comisiile tehnice de securitate și sănătate în muncă, ce se organizează la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor și al fiecărei unități subordonate acesteia.


În cazul polițiștilor de penitenciare care la data efectuării concediului de odihnă suplimentar nu mai lucrează în condiții deosebite, durata acestuia se stabilește proporțional cu timpul lucrat în astfel de condiții în anul calendaristic respectiv.

Apoi, pentru polițiștii de penitenciare angajați în cursul anului, durata concediului de odihnă suplimentar se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat în condiții deosebite, respectiv de la data încadrării până la sfârșitul anului calendaristic, informează avocatnet.ro

Citește și:

Polițiștii, după ce a fost furată arma unui militar cu tot cu muniție: ‘Tu ai încasa un glonț pentru 2.800 lei/lună?’

Lovitură dură! Amenzi de până la 70.000 de lei sau închisoare pentru toate persoanele care încalcă aceste reguli


Panică printre polițiști! Lovitura încasată de la USR, prin PNRR: ‘Mărirea vârstei de pensionarea și trecerea la sistemul contributiv’
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri