sursa foto:  jurnaluldearges.ro

Vești bune pentru această categorie de români: Ar putea fi scutiți de la plata anumitor impozite

Potrivit unui proiect de ordonanță pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, românii care produc acasă țuică și rachiu din fructe recoltate din propria gospodărie, pentru consum propriu, în limita a 50 de litri anual, vor fi scutiți de plata accizelor.

 

Vorbim de un proiect de ordonanță ce va modifica destul de mult Codul fiscal în materia accizelor, pentru a transpune prevederi adoptate la nivel european. Un tip de produs pe care sunt aplicate accizele este alcoolul și, implicit, băuturile alcoolice. Acizele se pun pe:

  • bere sau amestecuri de bere cu băuturi nealcoolice;
  • vin;
  • alte băuturi fermentate, cum ar fi cidrul;
  • produse intermediare, ca sherry sau porto;
  • alcool etilic/băuturi spirtoase.

„Este scutit de la plata accizelor alcoolul din fructe, în limita a 50 de litri anual, consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie:

a) produs de respectiva persoană fizică din fructe deținute, cultivate și furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafață de teren deținută în temeiul unui drept real, utilizând un dispozitiv de distilare simplu, de mici dimensiuni, înregistrat la autoritatea competentă, și/sau

b) produs pentru respectiva persoană fizică în distilerii autorizate din fructele deținute, cultivate și furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafață de teren deținută în temeiul unui drept real”, aflăm din proiectul de OUG aflat acum în dezbatere. Prevederea se referă la alcoolul din producția proprie, fie că asta înseamnă distilarea lui acasă, cu mici dispozitive (dar neapărat înregistrate la autorități), fie produs în distilerii autorizate, dar cu fructele proprietatea persoanei respective – nu cumpărate!

„Se exceptează de la plata accizelor berea, vinul, băuturile fermentate, altele decât bere și vinuri, liniștite sau spumoase, produse de persoane fizice și consumate de către aceștia, de către membrii familiei acestora sau de către musafiri, cu condiția ca nici un fel de vânzare să nu aibă loc”, mai prevede viitoarea ordonanță.

 

La nivelul UE, dar și în România, nu se plătesc accize pentru majoritatea produselor artizanale care nu sunt destinate comercializării, cu excepția băuturilor spirtoase. Mai exact, una e situația acum pentru cel care face vin în producție proprie, alta e pentru cel care face țuică.

 

Iată ce prevede Codul nostru fiscal actualmente: „Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 0,50 hl de alcool pur/an pentru fiecare gospodărie individuală, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, cu condiţia să nu fie vândute, potrivit prevederilor din normele metodologice”. Prevederea aceasta va dispărea însă din cod, precum și referirea la țuică și rachiuri de fructe, urmând să găsim, odată ce viitoarea ordonanță va intra în vigoare doar referirea la „alcool etilic” și „alcool din fructe”.

Practic, ceea ce stabilește Codul fiscal acum e că nu poți produce țuică sau rachiu acasă fără să plătești accize, chiar dacă în cuantum redus. 

Chiar dacă era sau nu respectată în practică sau chiar dacă cineva verifica sau nu respectarea prevederii de mai sus privind accizele pentru producția proprie a gospodarilor, cert e că obligația de a plăti accize exista la nivel legislativ. Din când în când, mai cu seamă în presa locală, se întâmpla să auzim de amenzi și dosare penale pentru cei care produceau țuică acasă în cantități destul de mari sau cu dispozitive neînregistrate .

De ce vorbim și de dosare penale? Pentru că în Codul fiscal deținerea unor cantități de alcool pe care nu avem niciun fel de marcaj, adică așa cum e cel produs acasă, e pedepsită penal: „deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri” se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Alta e situația însă dacă duci fructele proprii la distileriile autorizate și plătești acciza, dar băutura rezultată nu poate fi folosită decât pentru consum propriu și în niciun caz pentru a fi vândută altora.

Atenție! Prevederile proiectului de ordonanță nu sunt încă în vigoare, aceasta trebuind adoptată și publicată apoi în Monitorul Oficial, informează avocatnet.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare