RCS&RDS, Orange, Telekom și Vodafone au pus piciorul în prag! Companiile duc negocieri foarte dure cu Guvernul României în momentul de față în privința celebrei OUG 14/2018.
RCS & RDS, Orange, Telekom, Vodafone se află în negocieri dure în aceste sptămâni cu Guvernul României din cauza Ordonanţei de urgenţă 114/2018, care a fost adoptată tăcit de către Senat, fără vreo modificare de la forma iniţială.
Asta înseamnă că dacă în decurs de 30 Camera Deputaţilor nu va face modificări pentru această OUG, ea va fi impusă în forma actuală împotriva RCS&RDS, sau a celorlalte companii.
Negocierile pe care companiile le fac în prezent cu Guvernul, întrevăd, în primul rând, eliminarea taxei de 3% pe cifra de afaceri, care ar scoate zeci de milioane de euro anual din conturile companiilor.
RCS & RDS vor ca taxa pe cifra de afaceri să aibă un procent maxim de 0,4%, ca şi până acum, dar să fie plătită annual, nu amânată la plată în funcţie de banii din conturile ANCOM.
Reprezentanţii companiilor de telecom consider că acest procent de 0,4% reprezintă un raport echitabil între cheltuielile administrative pe care le au companiile, minus veniturile şi cifra de afaceri efectivă.
De asemenea, companiile cer anularea pragului minim impus de către Guvern pentru licenţele vitoarelor reţele 5G, adică 1 miliard de euro, spunând că este nejustificat de mare în raport cu investiţiile făcute.
De altfel, RCS & RDS contest creşterea semnificativă a nivelului amenzilor ce pot fi applicate de către ANCOM. Aceste negocieri se duc încă de când a început să curgă termenul pentru discutarea OUT 114/2018 în senat în vederea unui vot pentru adoptarea, sau respingerea ei, însă adoptarea a fost făcută tăcit.
RCS & RDS, si restul mediului de telecomunicatii, contesta deasemenea cresterea semnificativa a nivelului amenzilor ce pot fi aplicate de catre ANCOM, dar cred ca aici Guvernul n-ar trebui sa dea inapoi pentru ca se fac foarte multe abuzuri. Aceste negocieri se duc inca de la inceputul lunii, de cand a inceput sa curga termenul pentru discutarea OUG 114/2018 in Senat in vederea unui vot pentru adoptarea, sau respingerea ei, insa adoptarea a fost facuta tacit.
Companiile telecom vor încerca să congingă Guvernul să facă modificări dorite de către ei, însă rămâne de văzut dacă vor reuşi în final, scrie iDevice.ro.
Banca Transilvania scrie istorie! Lovitură imensă pe piața bancară – De 19 ani nu s-a mai întâmplat asta
Lovitură pentru toți clienții RCS&RDS! Ce se întâmplă în această noapte
Lovitură puternică pentru acești români! Se scumpește de la 1 martie
Vești bune pentru clienții RCS&RDS! Decizia surprinzătoare pe care a luat-o compania
Trending

11:47Actual
George Simion, băut în timpul interviului. Acuzații neașteptate aduse liderului AUR de către controversatul Dragoș Sprînceană

09:06Actual
Casa bătrânească a miliardarilor Pavăl de la Dedeman. De ce locuința este importantă pentru cei mai bogați frați din România

08:38Externe
"Furtună" la Casa Albă: Trump șterge videoclipul rasist cu soții Obama, dar scandalul ia amploare globală

08:31Externe
Farfuriile zburătoare ale Chinei vor invada cerul. Mega-planul pe care asiaticii îl au pentru a intimida Statele Unite ale Americii

09:05Actual
DNA vrea putere totală pe magistrați: Marius Voineag cere competența exclusivă de anchetare a judecătorilor

09:47Actual
Cele mai scumpe case din România. Cât costă proprietățile puse la vânzare și unde se află

16:06Actual
Legătura controversată dintre „negustorul morții” și Armata Română. Cine a fost Basil Zaharoff

13:11Externe
Atacuri cu drone și rachete rusești în partea vestică a Ucrainei. Centrala termică Burshtyn a primit o lovitură puternică

14:12Actual
Lensa s-a ales cu o amendă de zeci de mii de euro de la ANSPDCP. Un utilizator a depus o sesizare, iar investigația a fost demarată

11:13Actual
„Cheltuirea nejudicioasă a banului public”, pe radarul lui Dan Șucu. Verdictul dat de acționarul majoritar al Rapidului
Articole Similare
21:02Economie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie
Euro ar putea deveni mai puternic la nivel global. UE analizează stablecoins în euro

06 febEconomie
Bursele globale scad pentru a treia zi consecutiv. Tehnologia și criptomonedele amplifică volatilitatea piețelor

06 febEconomie



