Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a transmis printr-un comunicat de presă că lansează, duminică, cea de-a 41 -a ediţie a programului "Litoralul pentru toţi", cu preţuri cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.
Programul social „Litoralul pentru toți”, a ajuns la ediția cu numărul 41, începe în acest an pe date de 28 august și durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone ale Marea Neagră la tariful ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârful sezonului, arată datele Federației. Patronatului din Turismul Românesc (FPTR).
Până în prezent și-au anunțat participarea 27 hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, dar până la data la care se va da startul programului, FPTR estimează că se vor găsi aproximativ 100 de hoteluri ce vor pune la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ. 10.000 de locuri de cazare pe noapte.
„În ciuda scurtării vacanței de vară a elevilor și a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, „Litoralul pentru Toți” este un program așteptat și dorit atât de români care s-au bucurat deja de o vacanță în plin sezon, cât și de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral. Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă și îi îndemn pe turiști să rezerve în această activitate pentru că prețurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinațiile concurente, iar vremea se anunță a fi însorită și călduroasă toată. luna septembrie”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 75% mai mici față de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță. Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopți de cazare.
Programul Litoralul pentru Toți se află la ediția cu numărul 41 și este singurul program social din România susținut integral de mediu de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Vezi și România, mai tare ca Grecia! Ministerul Turismului anunță că, în iulie, țara noastră a depășit Grecia, în topul celor mai bune recenzii oferite de turiști
Vești bune pentru românii cu venituri mici! Prețuri cu până la 75% mai mici în ediția de anul acesta a programului 'Litoralul pentru toți'
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



