Un proiect legislativ lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului asigură continuarea programelor destinate protecției mediului, ce permit românilor să-și schimbe mașinile sau să-și modernizeze locuințele cu bani de la stat.
Concret, dacă inițiativa va primi aprobarea Guvernului, intrând în vigoare după publicare în Monitorul Oficial, românii vor putea depune cereri pentru obținerea fondurilor necesare înlocuitorii autoturismului vechi cu unul nou, mai puțin poluant, dar și pentru a-și eficientiza sistemele de încălzire a caselor. Dintre programele incluse pe lista celor care urmează să primească finanțare în acest an, de interes pentru cetățeni sunt Casa Verde, Rabla și Rabla Plus.
Astfel, prin programul Casa Verde, persoanele care doresc să instaleze, să modifice sau să înlocuiască integral sistemul de încălzire al locuinței, astfel încât să utilizeze energie regenerabilă, vor putea solicita de la stat sume importante de bani, scrie Avocatnet.ro De exemplu, în 2018, cei ce s-au înscris în acest program au putut cere sume cuprinse între 3.000 și 8.000 de lei.
Prin intermediul celorlalte două programe, respectiv Rabla și Rabla Plus, persoanele fizice vor putea cere bani pentru a-și înlocui mașina veche cu una nouă. Mai exact, participând la programul Rabla, cetățenii României vor putea cere de la stat peste 9.000 de lei pentru a-și schimba mașina cu una nouă și mai puțin poluantă.
Prin intermediul programului Rabla Plus, românii vor putea să solicite bani de la stat pentru achiziția de mașini electrice. Sumele pe care le vor putea obține cei ce doresc să-și cumpere o mașină electrică nouă sunt de până la 45.000 de lei.
Vezi și
Toți românii sunt vizați! ce se întâmplă cu tarifele pentru energie electrică și gaze
Mare atenție! Apare un nou concediu obligatoriu – Mii de români sunt vizați
Vești uriașe! Acești români vor primi bani de la stat- Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești













