Vești importante! Medicii români pot fi sancționați, potrivit Codului rutier, dacă nu-și îndeplinesc obligația legală de a trimite șoferii pe care-i au în evidență sau îngrijire la o examinare medicală de specialitate.
Concret, Codul rutier prevede o sancțiune ce se aplică exclusiv medicilor. Mai exact, în acest act normativ scrie că “neîndeplinirea de către medic a obligației prevăzute la art. 22 alin. (6) și alin. (6^2)” reprezintă contravenție sancționabilă cu amendă din clasa a IV-a de sancțiuni, și anume cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei.
La alineatul 6 al articolului 22, Codul rutier stabilește că orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidența sau îngrijirea sa, prezintă afecțiuni medicale incompatibile cu calitatea de conducător de vehicule, este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistență medicală autorizată să facă examinarea medicală a conducătorilor, cu diagnosticele constatate.
De asemenea, acesta trebuie să noteze în biletul de trimitere datele de contact ale unității medicale în care își desfășoară activitatea și să consemneze emiterea biletului de trimitere în fișa medicală a conducătorului.
Biletul de trimitere se comunică cât se poate de repede șoferului în cauză, prin corespondența electronică sau cea clasică. În baza biletului de trimitere, în termen de trei zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, persoana care posedă permis de conducere este obligată să se prezinte la unitatea de asistență medicală autorizată pentru a efectua examinarea medicală de specialitate.
În plus, potrivit alineatului 6^2 al articolului 22, în cazul în care, în termen de 30 zile de la data comunicării biletului de trimitere, medicul trimițător nu este înștiințat de către unitatea de asistență medicală autorizată asupra rezultatului examinării, acesta este obligat să comunice poliției rutiere din regiune atât datele celui aflat în evidența sau îngrijirea sa (nume, prenume și cod numeric personal), dar și informația că acesta a fost trimis să se prezinte pentru o examinare medicală.
Lista afecțiunilor medicale incompatibile cu calitatea de conducător de vehicule se găsește în Ordinul Ministerului Sănătății 1.162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul.
Printre altele, în funcție de gravitate, pot împiedica conducerea unui vehicul problemele de vedere, de auz, handicapul locomotor, anumite afecțiuni cardiovasculare sau neurologice, conform avocatnet.ro.
Vezi și:
Și-n ianuarie 2023, bucureștenii se lovesc de problema semnalată de Bugetul.ro în vara lui 2022 și riscă să fie amendați! La STB, încă sunt probleme la plata călătoriei cu cardul bancar
Vești foarte bune pentru tinerii români! Vor putea obține fonduri de până la 200.000 de euro
CEC Bank, tot mai aproape de a revoluționa piața asigurărilor! Ministerul Finanțelor, pentru Bugetul.ro: ‘CEC Bank SA parcurge etapele de înființare a societății de asigurări’


















