medical

sursa foto:  1Asig

Vești importante! În ce condiții puteți beneficia de acest tip de concediu

Creșterea masivă a numărului cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, pentru a reduce presiunea exercitată asupra sistemului medical de urgență, dar și a altor instituții din sănătate, inclusiv a DSP-urilor, care acum răspund foarte greu solicitărilor venite din partea bolnavilor, guvernul a emis o nouă ordonanță de urgență prin care o serie de atribuții sunt transferate medicior de familie.

Astfel, conform OUG 180/2020 care modifică OUG/ 158/ 2005, angajații care se infectează cu noul coronavirus, dar au o formă ușoară sau sunt asimptomatici, se pot trata acasă unde sunt monitorizați de către medicul de familie.

În astfel de cazuri, angajatorii vor primi, din partea salariaților, certificate de concediu medical eliberate de medicul de familie care i-a monitorizat.

Aceste modificări sunt prevăzute în OUG 180/2020, act normativ ce a modificat, începând cu 23 octombrie, OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Perioada pentru care se acordă aceste certificate de concediu medical bolnavilor de COVID-19 asimptomatici este stabilită în funcție de evoluția bolii și durata monitorizării făcute de medicul de familie, notează avocatnet.ro.

În cazul celor care au stat în izolare dar care, în urma analizelor, nu sunt confirmați cu COVID-19, “medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) județeană sau, după caz, a municipiului București și pentru perioada înscrisă în acesta”, se spune în ordonanța citată mai sus.

Totodată, de regulile de mai sus beneficiază și salariații care au fost izolați deja la domiciliu sau la o locație declarată până la data apariției acestor noi reguli. Astfel, angajatorii vor putea primi și în următoarea perioadă, de la salariații asimptomatici sau cu forme ușoare de COVID-19, ce au fost izolați anterior apariției acestei ordonanțe, certificate de concediu medical eliberate de medici de familie.

Mai exact, în aceste cazuri, certificatele de concediu medical pot fi acordate de medicii de familie timp de 30 de zile de la intrarea în vigoare a OUG 180/2020, adică până în data de 22 noiembrie 2020.

 

Citește și:

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare