sursa foto:  transporturiromania.ro

Vești mai puțin bune pentru șoferi! Se întâmplă începând cu anul 2024

Proprietarii de autoturisme din Iași vor plăti impozite cu aproximativ 14% mai mari în 2024, față de anul acesta.

 

 

Consiliul Local Iași, la propunerea Primăriei, a decis majorarea acestei taxe atât în cazul persoanelor fizice, cât și a celor juridice.

Reprezentanții instituției spun că din luna ianuarie a anului viitor impozitul va fi calculat, la fel ca şi până acum, în funcţie de capacitatea cilindrică, şi va avea, după caz, valoarea de (sumele sunt pentru fiecare 200 centimetri cubi sau fracţiune): 9 lei (o capacitate cilindrică mai mică de 1600 cm3), 10 lei (peste 1600 cm3), 25 lei (1601 – 2000 cm3), 97 lei (2001 – 2600 cm3), 195 lei (2601 – 3000 cm3) şi 393 lei (peste 3001 cm3). Mai mult, în cazul autobuzelor, autocarelor şi microbuzelor noul impozit va fi de 32 lei/200 cm3, iar la alte vehicule cu tracţiune mecanică cu o masă de până la 12 tone, taxa va fi 40 lei/200 cm3, potrivit ziaruldeiași.

„În cazul mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică mai mici de 12 tone, impozitul se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracţiune din aceasta cu nivelurile prevăzute de lege”, se arată în proiect.

Anual, impozitul se plătește în două rate egale, până la datele de 31 martie şi, respectiv, 30 septembrie. Majoritatea șoferilor știu deja că pentru plata anticipată a impozitului, până la 31 martie, Primăria acordă o bonificaţie de 10%.

Astfel, în cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce, din ianuarie 2024, cu 95%, în acelaşi timp, pentru ataşe, taxa anuală se stabileşte la nivelul de 50% din taxa datorată pentru motociclete, motoscutere şi scutere, conform deciziei plenului Consiliului Local (CL), scrie romaniatv.net

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare