În momentul de față, Codul fiscal prevede că
veniturile din alte surse, pe lângă cele prevăzute expres în Codul fiscal, pot conține și alte venituri decât cele prevăzute expres.
În schimb, Legea nr. 30/2019, care a apărut joi în Monitorul Oficial și se va aplica de
duminică, va include în mod expres
câștigurile din trasferuri de criptomonede în categoria veniturilor impozabile din alte surse.
Plata impozitului se va face de către persoana care realizează venituri din transferurile de monede virtuale prin
aplicarea unei cote de 10% asupra câștigului realizat.
Mai precis, venitul efectiv impozitat se va calcula ca
diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție, incluzându-se și costurile directe aferente tranzacției. Câștigul sub nivelul a
200 lei/tranzacție nu se va impozita, însă numai cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal
să nu depășească nivelul de 600 lei.
Asta înseamnă că românii care câștigă anual peste 600 de lei din criptomonede vor fi obligați să completeze și să depună la Fisc
declarația unică pentru persoanele fizice.
„Contribuabilii (...) au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului”, scrie în noua lege cu referire la criptomonede.
Conform actului, regula se va aplica
începând cu veniturile din criptomonede obținute în anul 2019. Deci, declarația se va depune în
martie 2020 pentru veniturile din 2019, informează
avocatnet.ro
Important! Considerarea veniturilor din transferul de monedă virtuală ca fiind impozabile nu transformă astfel de monede în monede ale căror acceptare la plată este obligatorie. Astfel de monede virtuale sunt considerate de către Banca Națională a României ca
active speculative.
Vezi și
Surpriză! Ce salariu are omul care a propus suspendarea Realitatea TV și l-a pus la zid pe Rareș Bogdan
Mare atenție! Vor fi plafonate aceste fonduri
Cutremurător! Un fost coleg de celulă al criminalului de la Mediaș rupe tăcerea – Dezvăluiri din închisoare