Vești mari pentru șoferii din țara noastră! În noiembrie ar putea începe construcția acestei așteptate autostrăzi.
Proiectul tehnic al lotului 5 Râşnov – Cristian/Braşov din Autostrada Comarnic – Braşov a fost finalizat, urmând ca până în noiembrie să fie obţinută şi Autorizaţia de Construire pentru demararea lucrărilor de construcţie, au dezvăluit reprezentanţii proiectantului Specialist Consulting, informează economica.net.
Conform sursei citate, proiectul tehnic al lotului de autostradă urmează să fie aprobat în Consiliul Tehnico-Economic (CTE) al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a spus pentru Economica.net Cezar Şerban, directorul general al Specialist Consulting.
Potrivit acestuia, a fost finalizată şi documentaţia tehnică pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire, astfel că până în noiembrie inclusiv să fie emis şi acest document esenţial pentru demararea lucrărilor de construire.
Proiectarea şi execuţia lotului 5 din autostrada Comarnic-Braşov, sector Râşnov – Cristian şi Drum de Legătură, lungime 6,3 km (autostrada) + 3,7 km (drum naţional la 4 benzi cu separator median) a fost semnat în toamna anului trecut cu Asocierea Alpenside – Specialist Consulting. Conform estimărilor de atunci, acest sector de autostradă ar trebui finalizat în 2019.
Asocierea Alpenside – Specialist Consulting a fost declarată câştigătoarea contractului pentru construirea lotului 5 al autostrăzii Comarnic – Braşov. Conform datelor din SEAP, oferta depusă de Asocierea Alpenside – Specialist Consulting pentru câştigarea acestui contract este de 118 milioane de lei.
Vezi și Lovitură de proporții dată de Florin Călinescu! Suma uriașă care i-a intrat în conturi
ANCOM avertizează! Puteți lua amenzi usturătoare dacă aveți aceste electronice în locuință
Toți șoferii de mașini diesel sunt vizați! Cât mai pot circula
Vești mari pentru șoferi! În noiembrie ar putea începe construcția acestei așteptate autostrăzi
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 17-09-2018 09:48
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



