Vești nemaipomenite pentru anumiți profesori din sistemul preuniversitar! Ce vor primi aceștia

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 04-03-2017 10:35

Actualizat: 04-03-2017 10:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vineri, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind mofidicarea unui articol din Legea Educației.


Mai exact , șeful statului a parafat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (4) al art. 262 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.


În urma acestei schimări legislative, profesorii din învățământul preuniversitare, care au peste 25 de ani vechime în sistem, vor primi bani în plus pentru orele suplimentare, acestea fiind neplătite până acum.


„Articolul respectiv se referă la toţi profesorii din învăţământul preuniversitar care au gradul I şi peste 25 de ani vechime în învăţământ, care aveau dreptul să lucreze 16 ore, deşi norma didactică era de 18 ore. Aceşti profesori nu erau plătiţi pentru a şaptesprezecea şi pentru a optsprezecea oră, deci cele două ore pe care le făceau, le făceau gratuit”, a declarat, pentru Mediafax, senatorul PSD Liviu Pop, iniţiatorul acestei schimbări legislative.


Vezi și Venituri COLOSALE! Câți bani a câștigat Cătălin Tolontan în ultimii ani doar din presă!


Dezastru la pungă! Topul celor mai nocive snacksuri/pufuleți – ce conțin de fapt aceștia


Reacția oficială a DNA cu privire la „dosarele” lui Țuțuianu, șeful Comisiei SRI

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri