Marți, în intervalul orar 09.00-12.00, la nivel național, prin intermediul Sistemului RO-ALERT vor fi transmise mesaje test de avertizare a populației pe toate telefoanele mobile din aria de acoperire a celulelor de telefonie.
Telefoanele configurate pentru primirea mesajelor RO-ALERT vor recepționa următorul mesaj: „TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție”.
„Aceasta este ultima verificare din seria testelor alocate Sistemului RO-ALERT, teste care au avut loc începând cu data de 17 iulie. Numai în cazul persistenței unor erori, perioada ar putea fi prelungită, urmând a comunica public intervalul alocat verificării Sistemului RO-ALERT.
Dezactivarea opțiunii de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieții comunităților în cazul producerii situațiilor de urgență reale.
Totodată, vă adresăm rugămintea de a nu apela numărul unic de urgență 112 pentru a semnala eventuale deficiențe ale Sistemului RO-ALERT.
Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vă asigură că aceste teste au rolul de a identifica eventualele erori ale sistemului care nu pot fi remediate pe timpul producerii unei situații de urgență reală.
Suntem conștienți de disconfortul creat și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă derularea acestor teste este obligatorie având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT!
Asigurăm cetățenii că toate aspectele sesizate vor fi analizate de specialiștii angrenați în tot acest proces, urmând ca disfuncționalitățile să fie remediate în timpul cel mai scurt posibil!
Informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și de operatorul de telefonie mobilă, sunt puse la dispoziția publicului pe portalul www.ro-alert.ro și pe site-urile operatorilor publici de rețele de comunicații mobile”, se anunță într-un comunicat, informează antena3.ro
Vezi și
EXCLUSIV Al doilea caz ‘Băsescu’? Un fruntaș USR, reverificat de CNSAS
Vești mari! Ministerul Finanțelor începe verificările
De unde avea bani Gheorghe Dincă, monstrul ucigaș din Caracal – Prietenul său a spus tot
Vești pentru mii de români! Urmează o nouă serie de mesaje Ro-Alert
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar
Articole Similare

08:30Social
Papa Leon a ieșit din spital. Care este starea de sănătate a Suveranului Pontif

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

17 octSocial



