7515449 mediafax foto alexandru dobre

sursa foto:  mediafax.ro

EXCLUSIV Al doilea caz ‘Băsescu’? Un fruntaș USR, reverificat de CNSAS

După ce Marian Tivilic Moroșanu, zis „Ceaușescu, a susținut, la o televiziune din Românic, că unul dintre deputații Uniunii Salvați România, Dumitru Lupescu, este fost colaborator al Securității, Bugetul.ro a contactat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Astfel, redacția Bugetul.ro i-a întrebat pe cei de la CNSAS dacă este adevărat că Lupescu a colaborat cu Securitatea. În replică, joi, 25 iulie, reprezentanții CNSAS ne-au informat că lui Dumitru Lupescu i-a fost emisă o Adeverință care atestă că nu a colaborat cu Securitatea, ca urmare a verificării din oficiu în momentul în care a candidat la funcția de deputat în Parlamentul României.

Cu toate acestea, la doar o zi distanță, ca urmare a solicitării Bugetul.ro, CNSAS ne-a precizat că a demarat procedura de reverificare a lui Dumitru Lupescu. 

Cartea de vizită a deputatului USR

„Născut în comuna Gura-Şuţii jud. Dâmboviţa şi crescut în Bucureşti. Studiile primare şi gimnaziale în Bucureşti, iar în anul 1969 am absolvit Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza, jud.Prahova. În anul 1972 am absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu–specialitatea infanterie. Au fost două perioade provocatoare şi deschizătoare de drumuri. Am avut norocul de profesori şi educatori extraordinari, cărora le sunt recunoscător pentru nivelul ridicat de cunoştinţe generale şi profesionale dobândite.
În anul 1972 mi-am început activitatea de ofiţer activ în Ministerul Apărării Naţionale, fiind selecţionat şi numit în funcţia de comandant pluton infanterie – gardă şi protocol la Regimentul 30 Gardă Bucureşti. Un an (1974-1975) am fost comandant pluton la Regimentul 2 Mecanizat din Bucureşti. Din 1975 şi până în 2001 mi-am continuat activitatea ca ofiţer de stat major în două comandamente de mare unitate (U.M.01035 şi U.M.02450) din Bucureşti, unde am desfăşurat activităţi de coordonare, control şi îndrumare pe linie de specialitate. În aceste locuri unde am studiat şi muncit, am învăţat că dragostea de neam şi ţară este supremă, că OMUL este cel mai important în societate, că legile ţării trebuie respectate şi aplicate, iar munca, cinstea şi corectitudinea, simplitatea si transparenţa sunt caracteristicile care mă definesc.

După pensionare (iulie 2001-aprilie 2007), am continuat activitatea în societatea civilă ca director operativ şi lector-formator la două societăţi de pază, protecţie şi transport valori, in care am efectuat angajarea, organizarea, coordonarea, conducerea şi desfăşurarea cursurilor de calificare, echiparea şi dotarea personalului de pază şi gardă de corp, controlul şi coordonarea activităţii de pază, protecţie şi transport valori. Din anul 2007 până în decembrie 2012 am activat ca şef tură protecţie şi pază la o unitate de învăţământ din sectorul 3 Bucureşti”, se precizează în CV-ul lui Dumitru Lupescu.

Traian Băsescu, trimis în judecată pentru colaborare cu Securitatea, după alegerile europarlamentare

Fostul președinte al României a fost trimis în judecată în luna mai, instanța urmând să constate calitatea de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008) a lui Traian Băsescu.

„Nu am văzut dosarul trimis în instanţă. O să-l văd când e disponibil să fie văzut şi o să mă pronunţ public, deşi nu am de gând să fac un circ mediatic din el, ci am de gând să mă judec cât mai repede, o să vedem ce apare. Dar astăzi a apărut că s-a trimis dosarul, eu am verificat chiar înainte să vin şi nu era înregistrat pe ECRIS, sistemul de evidenţă al Curţii de Apel – Secţia Contencios, de la Bucureşti”, preciza, la 29 mai, Traian Băsescu.

Dosarul se află la Curtea de Apel București.

La fel ca Dumitru Lupescu, și Traian Băsescu a fost verificat de către CNAS, ultima adeverință, de necolaborare cu Securitatea, fiind eliberată în februarie 2014. Celelalte sunt din 2002, 2004, 2006 și 2009.

 

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare