Vești pentru români! Tichetele de masă ar urma să fie acordate unei categorii speciale

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 20-03-2019 17:00

Actualizat: 20-03-2019 17:21

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



O inițiativă legislativă depusă la Senat propune modificări a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat în privința acordării ajutoarelor sociale.




“Tichetele, emise pe suport electronic, vor fi capabile să asigure debitarea sumelor corespunzătoare produselor solicitate de titularul tichetului pentru ajutor social la valoarea respectivelor produse, ceea ce reprezintă un avantaj important pentru această categorie de utilizatori, marea majoritate din categoria celor vulnerabili”, se spune în expunerea de motive a proiectului.

Plata ajutorului social se va face jumătate în tichete sociale, cealaltă jumătate ca și până acum, în cont, prin poștă sau numerar.

“Art. 132 va avea următorul cuprins:

(1) Plata ajutorului social se realizează după cum urmează:

a) 50% din cuantumul ajutorului social, după caz, în funcție de opțiunea beneficiarului, pe bază de mandat poștal sau în cont bancar

b) 50% din cuantumul ajutorului social sub forma tichetului pentru ajutor social.”

Tichetele sociale nu vor putea fi folosite pentru preschimbarea lor în sume de bani, pentru achiziționarea altor produse nealimentare, cum ar fi alcoolul sau țigările. Beneficiarii își vor putea cumpăra doar alimente din magazinele desemnate, și nu de la orice unitate de alimentație publică.

“Art. 135

(1) Tichetele pentru ajutor social pot fi utlizate doar în unitățile de alimentație publică cu care unitățile emitente au încheiat contracte de prestări servicii și numai pentru achiziționarea de produse alimentare.”

Inițiativa trebuie să primească avizul Guvernului și al Consiliului Legislativ pentru a intra la votul senatorilor, aceasta fiind prima cameră sesizată, informează dcbusiness.ro

Vezi și

EXCLUSIV Pe cine vede Rareș Bogdan drept viitorul premier al României

Atenție, români! Statul dă sute de euro- Cum puteți intra în posesia banilor

Proiect bombă! Pentru ce ar putea primi angajații bani

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri