Vești uriașe! Contractul pentru linia de cale ferată de la Gara de Nord la aeroport a fost semnat- Când vor fi gata lucrările

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 11-06-2019 16:45

Actualizat: 11-06-2019 15:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vești uriașe! Contractul pentru linia de cale ferată de la Gara de Nord la aeroport a fost semnat.


Ministrul a afirmat că „nu se pune problema finanţării, banii există” iar constructorul poate începe lucrările cât mai repede. Deşi perioada de proiectare este de două luni, ministrul se aşteaptă ca procedura să fie finalizată în maxim 3 săptămâni, întrucât constructorul a specificat că proiectul tehnic este gata şi necesită doar avizarea şi autorizaţia de construire din partea Ministerului Transporturilor.


Lucrarea va avea în total 3,95 kilometri şi este împărţită în trei zone: teresamentul, care va avea 600 de metri, zona de urcare pe viaduct de 900 de metri şi viaductul propriu-zis de 1.500 de metri. Proiectul include staţia Otopeni şi intereferează viitoarea construcţie a unei linii de metrou.


Gheorghe Popescu, consilierul ministrului, prezent la eveniment, a îndemnat la optimism, spunând că până la data de 30 martie 2020, lucrările la Aeroportul Băneasa vor fi gata, chiar înainte de startul turneului UEFA 2020. „Putem face multe lucruri în România, putem face lucrări de cale ferată, autostrăzi. Trebuie doar să ne dăm mâna şi să nu ne mai punem beţe în roate”, a concluzionat acesta.


Vezi și:

SURSE De ce și-ar fi executat, de fapt, Viorica Dăncilă omul – Informații EXCLUSIVE despre demiterea lui Remus Borza

Vești uriașe pentru români! O nouă minivacanță de trei zile în iunie


Șocant! Directiva clară primită de gardienii lui Liviu Dragnea de la Rahova
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri