Interesul în creştere al românilor pentru destinaţiile de pe piaţa locală a fost demonstrat şi la Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României 2017, care s-a încheiat duminică, 19 Noiembrie.
Principalele destinaţii turistice de pe piaţa locală pentru sezonul de iarnă 2017 au deja un grad de rezervare de peste 90%, iar cele mai căutate destinații sunt: Călimănești-Căciulata, Băile Felix, Băile Govora, Valea Prahovei și Bran-Moeciu.
Pentru vara anului 2018, cu ocazia Târgului de Turism al României, au început înscrierile timpurii, iar stațiunile care conduc în topul rezervărilor sunt: Mamaia, Eforie Nord și Jupiter.
„Turismul românesc este în creştere în acest an conform datelor oficiale cu aproximativ 10%. Pe de o parte numărul turiştilor străini va ajunge un record de peste 2.600.000, iar pe de altă parte turiştii români sunt în număr din ce în ce mai mare. În primele 9 luni ale anului 2017, numărul de turişti români pe destinaţii din România a crescut cu 1 milion, până la 9,5 milioane. Conform tuturor estimărilor numărul total al turiştilor care aleg destinaţii din România va ajunge în acest an la peste 12 milioane – o valoare care nu a mai a fost atinsă din anul 1990. Interesant este că turismul balenear este o destinaţie din ce în ce mai apreciată, iar vânzările noastre pe acest segment s-au dublat în acest an”, a declarat Adrian Voican, preşedinte Bibi Touring Touroperator şi prim vicepreşedinte ANAT.
Bibi Touring Touroperator este unul dintre principalii touroperatori de pe piaţa locală care oferă exclusiv destinaţii româneşti. Pe durata Târgului de Turism al României care tocmai s-a încheiat, Bibi Touring Touroperator a pus la dispoziţia celor interesaţi peste 10.000 de pachete turistice, în 100 de stațiuni și destinații din România. Pe durata celor 4 zile de târg, Bibi Touring Touroperator a înregistrat o creștere a vânzărilor de 50% față de anul 2016.
Cea mai de succes ofertă din timpul Targului de Turism a fost Vacanța de o lună în România oferită de Bibi Touring Touroperator: 7 zile la Băile Govora, o săptămână la Predeal, 7 zile la Neptun și o săptămână în Delta Dunării.
BIBI Touring Touroperator este numărul 1 în Prahova conform ultimului Top realizat de Camera de Comerț și Industrie Prahova, iar prin inovaţie şi viziune strategică, a reuşit să ajungă în topul agenţiilor touroperatoare care promovează EXCLUSIV vacanțe în România.
Bibi Touring este agenţia de turism care a implementat, pentru prima dată în România, conceptul "Înscrieri Timpurii" şi programul "BEBE ALL INCLUSIVE".
Începând cu acest an, comapania a promovat vacanțele interne cu avionul și a deschis parteneriate de incoming cu Rusia, Republica Moldova, Danemarca, Polonia.
Cifra de afaceri a grupului BIBI Touring și Bibi Touring Touroperator depășește 25 mil lei și este în continuă creștere.
Vezi și Gigantul din telefonie mobilă care își bate joc de clienții săi! „Moș Crăciun” face să DISPARĂ creditul
Compania care a ridicat magazinele Dedeman angajează: Ce posturi foarte interesante sunt puse la bătaie
Vești uriașe pentru România! Această valoare nu a mai fost atinsă din 1990
Trending

23 febPolitica
Acuzații grave din partea fostei soții a lui Călin Georgescu privind fiul lor. Fostul candidat la prezidențiale nu s-ar fi ocupat de primul moștenitor, după divorț

23 febActual
Fata lui Victor Ciorbea are milioane de dolari. Fostul premier al României are o fiică stabilită în Statele Unite ale Americii

23 febPolitica
Nicușor Dan i-a făcut cunoștință Mirabelei cu iubita lui secretă. Putea să fie acum prima doamnă, dar i-a „furat-o” un bărbat care a și luat-o de soție

23 febPolitica
Înlocuitorul lui Ilie Bolojan a fost găsit, dar doar provizoriu. După multe refuzuri, este singurul care ar vrea la Ministerul Educației

23 febActual
Cât costă un banal covrig cu semințe la Luca în 2026. Prețurile produselor de patiserie au explodat în ultima vreme

23 febExterne
SM-39 Razor, noua minune made in SUA. Avionul cu ajutorul căruia Donald Trump vrea să le dea șah mat Chinei și Rusiei

23 febEntertainment
Preparatul ieftin pe care Elena Ceaușescu îl iubea. Este mare păcat să îl consumi ca desert, dar soția lui Nicolae Ceaușescu nu ținea cont de acest aspect

23 febActual
Diana Buzoianu, scoasă la raport de social-democrați. Ministra Mediului va da explicații în Parlament pentru blocarea investițiilor strategice ale statului

23 febActual
Dezastru pentru toți elevii care susțin Evaluarea Națională și Bacalaureatul în 2026, dar și în anii următori. Indicațiile clare au ajuns deja la inspectoratele școlare

23 febExterne



