Viceprimarul Aurelian Bădulescu a susținut, miercuri, că a mințit când a fost audiat la Parchet în cazul protestului din 10 august.
Declarațiile sale sunt făcute în contextul în care PSD București a anunțat retragerea sprijinului politic în ceea ce-l privește.
Aurelian Bădulescu a avut delegate atribuțiile Gabrielei Firea în timpul protestului reprimat violent de jandarmi în 10 august.
În două intervenții la Realitatea Tv și România TV, el a susținut că pentru partid a mers „până acolo încât a trebuit să mintă”.
„Am avut o altă atitudine decât cea care ar fi trebuit atunci când am declarat în faţa organelor de urmărire penală ce m-au întrebat referitor la evenimentele din 10 august şi am spus asta în contextul în care am vrut să subliniez faptul că am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să trag cu acest partid“, a afirmat Bădulescu.
„Mi-a fost greu să ajung până aici, nu am crezut niciodată că dacă-i spui lui Codrin Ştefănescu trompetă şi munceşti atâţia ani în partidul ăsta eşti dat ca o măsea afară“, a adăugat Bădulescu.
Întrebat dacă va merge la Parchet să-şi schimbe declaraţia, Aurelian Bădulescu a răspouns: „Nu, o să mă cheme Parchetul şi o să zică: «Domnu' Bădulescu, ai spus că ai minţit». Da, domnule. «Ia pixul şi hârtia şi hai să vedem ce trebuie să îndreptăm aicea»“, potrivit hotnews.ro
Vezi și
Guvernul a decis! Milioane de români beneficiază gratuit de aceste servicii
Toți românii trebuie să știe acest lucru! Se vor da tichete în valoare de 450 de lei
Viceprimarul Bădulescu spune că a mințit procurorii în legătură cu protestul din 10 august: 'Am avut o altă atitudine decât cea care ar fi trebuit atunci'
Trending

22 febSport
Cum și-a petrecut Victor Ponta seara de sâmbătă. Fostul prim-ministru a rămas profund impresionat și a făcut o declarație de atașament: „Voi fi toată viața!”

22 febExterne
Rușii au dat un răspuns pe măsură, după lovitura aplicată de către ucraineni. Explozii în capitala Kiev

22 febActual
Întrebări halucinante pentru chatbotul ANAF: „Ana, vrei să facem sex?”

22 febActual
O voce relevantă din SUA a dat verdictul în privința țării noastre: „România este al treilea cel mai important stat din NATO”

22 febActual
Cuib de escorte în centrul Capitalei. Văduva lui Gabriel Cotabiță a fost reținută

22 febEconomie
Dezastru economic mondial prevestit de un mare economist. Ar putea fi mai rău ca în timpul crizei din 2008

22 febExterne
Pericol pentru românii care trec pe șoselele din Bulgaria. Riscă amenzi de circulație foarte mari

22 febExterne
Declarația lui Donald Trump va inflama spiritele pe axa SUA - Danemarca. Americanii vor să trimită o navă-spital în Groenlanda: „Îi va îngriji pe mulți oameni bolnavi”

22 febPolitica
Băiatul Vioricăi Dăncilă are un job călduț la stat. Salariul lui Victor este mult peste cel al românilor obișnuiți

22 febActual



