sursa foto:  romaniatv.net

Toți românii trebuie să știe acest lucru! Se vor da tichete în valoare de 450 de lei

De la începutul acestui an, tichetele de creșă, alături de tichetele de masă, tichetele cadou, voucherele de vacanță și tichetele culturale, sunt reglemetate printr-un singur act normativ.

Până la sfârşitul anului trecut, toate aceste bilete de valoare erau reglementate prin nu mai puţin de trei acte normative. Astfel, potrivit Legii nr. 165/2018, tichetele de creşă reprezintă bilete de valoare care se acordă, în fiecare lună, salariaţilor care nu beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau trei ani, în cazul copilului cu handicap) şi de indemnizaţia aferentă.

Din ianuarie 2019, tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creşă şi voucherele de vacanţă pot fi acordate în continuare, conform Legii nr. 165/2018. Acesta este singurul act normativ care, din acest an, reglementează acordarea tuturor biletelor de valoare, spre deosebire de situaţia din trecut, când acest lucru era făcut prin trei acte normative distincte.

Aceste tichete pot fi utilizate doar pentru plata taxelor la creşa unde este înscris copilul şi se acordă, la cerere, unuia dintre părinţi sau tutorelui şi pe baza livretului de familie. De aceste tichete de creşă nu pot beneficia asistenţii maternali profesionişti sau persoanele la care este găzduit copilul şi pentru care s-a aplicat măsura plasamentului în regim de urgenţă.

Valoarea maximă a sumei acordate ca tichet de creşă nu poate depăşi 450 de lei pe lună, pentru fiecare copil ce merge la creşă. Valoarea nominală a unui tichet de creşă este de 10 lei sau multiplu al acestei valori, dar nu mai mare de 100 de lei.

Tichetele de creşă se pot cumula cu alocaţia de stat pentru copii şi cu stimulentul de inserţie, ajutor financiar ce se acordă părinţilor care revin la lucru înainte de terminarea concediului pentru creşterea copilului.

Ca şi celelalte bilete de valoare, inclusiv tichetele de masă sau cele cadou, tichetele de creşă pot fi emise în două variante: pe suport de hârtie şi pe suport electronic. Pentru a fi valabile, tichetele de creşă pe suport de hârtie trebuie să conţină o serie generată de emitent şi următoarele informaţii:

  • numele şi adresa emitentului;
  • valoarea nominală a tichetului;
  • perioada în care se poate utiliza tichetul;
  • interdicţia de a-l folosi pentru plata altor bunuri sau servicii decât plata taxelor de creşă;
  • spaţiu pentru înscrierea numelui, prenumelui şi a codului numeric personal (CNP) ale salariatului care le-a primit;
  • spaţiu pentru aplicarea ştampilei unităţii la care a fost utilizat şi pentru înscrierea datei de utilizare.

Pe de altă parte, tichetele de creşă electronice sunt valabile doar dacă stochează date privind numele şi adresa emitentului, perioada de valabilitate a utilizării tichetului de creşă, interdicţia de a fi utilizat pentru plata altor bunuri sau servicii decât plata taxelor de creşă, dar şi numele, prenumele şi CNP-ul persoanei care este îndreptăţită să le utilizeze.

Conform Legii nr. 165/2018, tichetele cadou reprezintă bilete de valoare ce pot fi acordate de angajatori salariaţilor, în mod ocazional, pentru diverse cheltuieli sociale. Suplimentar, tichetele cadou pot fi oferite şi altor persoane, nu numai salariaţilor, pentru campanii de promovare a produselor, pentru studii de piaţă, pentru promovarea produselor pe diferite pieţe, pentru protocol şi pentru cheltuieli legate de reclamă sau publicitate.

Valoarea maximă a tichetelor cadou acordate salariaţilor nu poate depăşi cuantumul stabilit de către angajator împreună cu sindicatele sau, dacă în compania respectivă nu există sindicat, cu reprezentanţii angajaţilor. De asemenea, cele două părţi stabilesc de comun acord frecvenţa acordării tichetelor cadou, dar şi modul în care se acordă acestea, respectiv pe suport de hârtie sau pe suport electronic.

Sumele maxime ce se pot acorda sub formă de tichete cadou altor persoane decât salariaţii nu pot depăşi sumele stabilite pentru acest demers în bugetele alocate evenimentelor de promovare, scrie Avocatnet.ro.

În prezent, valoarea nominală a unui tichet cadou este de 10 lei sau multiplu al acestei valori, dar fără să depăşească cuantumul total de 50 de lei.

Citește și:

Lovitură de teatru în privința lui Carmen Iohannis! La mijloc sunt banii obținuți de pe închirierea casei din Sibiu

Toți pensionarii sunt vizați! Dacă faceți asta vă puteți pierde dreptul la pensie

Vești proaste! Toți șoferii care au mașini diesel sunt vizați

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare