Fostul premier al României, Victor Ponta, susține că românii nu vor mânca gândaci sau greieri. Marea problemă a României, susține Ponta, va fi că nu vom mai avea carne românească la rafturi.
Vom mânca vită din Ungaria, porc din Spania și pui din Olanda, susține Victor Ponta.
„Cred că problema principală pentru România nu va fi că mâncăm gândaci sau greieri, ci că nu vom mai avea, deși ne-a dat Dumnezeu cam tot, nici vită, nici porc, nici pui românesc, pentru că, prin măsurile luate de noi, vom mânca vită din Ungaria, porc din Spania, pui din Olanda.
Nu am auzit pe nimeni în Europa să bage bani în greieri, dar bani în mâncare, da. Iar România își distruge, în mod programat, industria alimentară prin ceea ce facem, prin prețurile la energie, prin controale, prin legi care se schimbă tot timpul, prin faptul că nu ne sprijinim producătorii”, a declarat, la România TV, Victor Ponta.
Victor Ponta: Problema principală pentru România nu va fi că mâncăm gândaci sau greieri. Vom mânca vită din Ungaria, porc din Spania, pui din Olanda
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 16-09-2022 21:32
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



