După ce a făcut senzație cu un filmuleț de-a dreptul ridicol în care-i spunea unui copil sub 10 ani că Liviu Dragnea o să-i fure sandvișurile și Victor Ponta o să-i copieze temele, Alina Gorghiu revine cu un alt video, de data aceasta ceva mai serios.
Liberala se laudă că a curățat listele de candidați și că a început schimbarea. Deja un clișeu banal, repetat la nesfârșit de toate partidele în campaniile electorale. Dar trebuie să recunoaștem totuși că Alina Gorghiu se pricepe la curățat. A început cu președinția partidului pe care a curățat-o de colegul Vasile Blaga și a continuat... și cu alți lideri PDL care nu se încadrau în decor, după ce au contribuit decisiv la victoria lui Iohannis.
Vezi și Trist! Lovitură sub centură dată de tehnocrați tinerilor
Acum dacă tot era la capitolul curățat trebuia să se oprească și la ea, ținând cont de imaginea defectuasă pe care o are în rândul opiniei publice. În plus, dosarul Vlasov nu este încă elucidat și nici cel cu Turceni Rovinari, unde apare numele ei.
Întrebarea este care dintre schimbări a început-o că în anul 2014, PNL și Klaus Iohannis promiteau tot schimbare. Acum vrea schimbarea schimbării sau cum?


















