Premierul Viorica Dăncilă a comentat joi, concluziile raportului GRECO şi solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis ca Guvernul să iniţiese un proiect de lege care să conţină măsurile necesare pentru reaşezarea legislaţiei.
Dăncilă a declarat că “aceste lucruri trebuie lămurite de magistraţi” şi a afirmat că “justiţia trebuie înfăptuită de cei din sistemul judiciar şi nu de preşedintele României, premierul României sau alte forţe politice”.
“Aici am văzut o dublă măsură, că tot vorbeam de dublu standard, inclusiv din partea domnului preşedinte Iohannis. Pe de o parte, un referendum care precizează că nu avem voie să dăm ordonanţe de urgenţă, nu avem voie să intervenim în justiţie, ceea ce este corect, pe de altă parte, ne cere să intervenim în justiţie. Deci, eu nu cred că justiţia se face după modul în care avantajează sau dezavantajează o persoană, indiferent de ce funcţie ocupă în statul român. În al doilea rând, Raportul GRECO este raportat la luna martie. Deci, înainte de referendum. Am văzut că domnul preşedinte face referiri la referendumul din 26 mai. Mai mult decât atât, am văzut că este o dezbatere foarte mare între judecători şi procurori, între magistraţi. Eu cred că aceste lucruri trebuie lămurite de magistraţi şi ar trebui luat exemplul Olandei, care a trimis o scrisoare la GRECO şi a spus că atunci când va exista un consens între magistraţi va veni cu precizările legate de GRECO”, a declarat Viorica Dăncilă, joi, la DC News.
Premierul a adăugat că sunt 14 state europene, printre care Franţa, Germania, Olanda, care “nu au pus în practică tot ce scrie Raportul GRECO, motivând foarte bine acele puncte”.
“Eu cred că aşa trebuie să procedăm şi noi, dacă, într-adevăr, vrem şi nu avem o dublă măsură, cum ne convine, referitoare la justiţie, trebuie să existe un consens în justiţie şi pe urmă să luăm o măsură. Dar am văzut că părerile sunt împărţite şi cred că justiţia trebuie înfăptuită de cei din sistemul judiciar şi nu de preşedintele României, premierul României sau alte forţe politice”, a mai afirmat Dăncilă, informează antena3.ro
Vezi și
Cutremur la ANAF! Guvernul a dat undă verde: Se desființează
Vești mari! Se majorează pensiile
EXCLUSIV Informațiile care răstoarnă știrea momentului! Dezvăluire despre ce se întâmplă cu Liviu Dragnea, în spatele gratiilor
Viorica Dăncilă reacționează! 'u nu cred că justiţia se face după modul în care avantajează sau dezavantajează o persoană
Trending

09:44Actual
Fiica lui Theodor Stolojan trăiește pe picior mare. A locuit în America, dar acum a revenit în România pentru a conduce o afacere mare

18:43Politica
Grindeanu aruncă România în aer cu o dezvăluire cutremurătoare. Cum ar fi dispărut 400 de milioane de euro dintr-o semnătură pe un șervețel

15:51Actual
Nevestele lui Florentin Pandele. Primarul din Voluntari a avut mare succes în rândul femeilor până să se devină soțul Gabrielei Firea

17:46Politica
George Simion anunță că AUR intră la Guvernare și deja și-a ales ministerul pe care vrea să îl conducă

25 febSocial
Ilie Bolojan, urmărit penal? Scenariul horror pentru premier la care visează sindicaliștii din România

08:30Actual
Cutremur în România în dimineața zilei de joi. A depășit magnitudinea de 3 grade pe scara Richter

08:53Actual
Podul de lux din fieful lui Ciprian Ciucu. Valoarea investiției se ridică la câteva sute de mii de euro

16:55Politica
Șefa TVR a fost nevasta șefului SIE care a recunoscut că serviciul încălca legea prin deținerea de echipamente de înregistrare

12:45Actual
Job-ul care a îmbogățit-o pe Anca Alexandrescu. Jurnalista a ocupat un post călduț într-o mare companie care a aparținut statului român

17:34Actual



