Virgil Musta: 'Nu pot să le mulțumesc însă celor care m-au jignit. M-au durut atacurile murdare și nedrepte, dar m-au și întărit'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 01-01-2021 12:45

Actualizat: 01-01-2021 11:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a transmis, un mesaj dur de Anul Nou, 'M-au durut atacurile murdare şi nedrepte, dar m-au şi întărit'.


''Vă multumesc pentru că aţi acceptat să fiţi partenerii mei în acest război cu virusul SARS CoV-2. Fară voi, niciuna dintre reuşitele echipei mele nu ar fi fost posibilă. Voi aţi reprezentat balanţa de care aveam nevoie în munca mea şi în deciziile mele. Prin atitudinea voastră mi-aţi dat putere şi încredere că ceea ce fac este bine'', arată doctorul Musta în mesajul adresat comunităţii City Doctors.



Virgil Musta este dur la adresa celor care l-au criticat și apostrofat în perioada pandemiei.


''Nu pot să le mulţumesc însă celor care m-au jignit, m-au denigrat prin minciuni şi au încercat să-mi distrugă munca şi să mă decredibilizeze. M-au durut atacurile murdare şi nedrepte, dar m-au şi întărit. Multumesc tuturor celor care s-au implicat în dezbateri, ajutându-mă cu opiniile lor pertinente'', a mai arătat Virgil Musta.

Medicul se declară cu gândul la pacienții săi, la familiile celor care suferă, au suferit sau au pierdut persoane dragi în 2020, mai ales din cauza pandmiei de Covid.


''La cumpăna dintre ani, vă promit că lupta mea alături de voi va continua şi în anul care va veni, până vom învinge definitiv acest virus, moment pe care îl prevăd în curand. Împreună, prin înţelepciune, solidaritate, bun simţ şi încredere unii în alţii, am convingerea că vom reveni la o viaţă normală, mult aşteptată de toţi'', a încheiat Virgil Musta mesajul, informează gândul.ro

Citește și:


O nouă taxă îi așteaptă pe români. Cât trebuie să plătească și prin ce mod se pot recupera banii


Veste bună pentru milioane de români! Anul 2021 vine cu surprize pentru toți cei care au planuri de vacanță


EXCLUSIV Avem dovada! Pe final de 2020, românii s-au trezit cu conturile blocate! Guvernul Cîțu le-a dat o mare lovitură!
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri